Nu cred că sunt nici zece oameni care au devenit celebri în secolul XXI pe care să îi admir. Iar secolul deja a adunat peste douăzeci de ani.
Acum treizeci de ani erau în toată lumea mii de oameni pe care, dacă nu îi admiram, măcar îi puteam respecta, căci erau oameni valoroși. Artiști de toate felurile, muzicieni, actori, pictori, chiar și oameni politici, jurnaliști, sportivi nu mai zic. Acum…
De ce se întâmplă asta? Are, firește, legătură cu revoluția tehnologică/informatică. Au dispărut, și încă repede, toate filtrele de selecție a valorii. Toate – cu o excepție.
A rămas unul singur: ce reușește să facă turmă, ce izbutește să adune gloată. Iar gloata însăși este din ce în ce mai stupidă, incomparabil mai stupidă decât acum cincizeci de ani. Mai stupidă, dar mai emancipată, mai vocală. Prostul e de-acum destul, căci este integral fudul.
Oameni faimoși din mileniul III sunt faimoși doar pentru că sunt faimoși. Iar faima lor e exclusiv alegerea gloatelor. Care gloate, nu mă feresc să o scriu, se îndreaptă consecvent spre mintea găinilor.
Niciodată în istoria oamenilor n-au trăit mai mulți oameni proști în același timp pe planeta pământ. Ce poate să iasă de aici? O să fie foarte frumos, mai ales că va fi și sfârșitul.
Și mai clar: niciodată n-au fost mai mulți oameni inteligenți care să fie chelnerii unor gloate inepte. Sărmani saltimbanci dansând pe muzica imbecililor de pretutindeni…
Carevasăzică, totul este predat de-acum gustului comun, popular, iar gustul comun, popular a abolit bunul-simț și a evacuat valoarea în nișe nesemnificative. Ortega y Gasset a profețit acest deznodământ în „Revolta maselor”, carte veche de aproape o sută de ani. Nu s-a înșelat.
Umorul a decăzut (Dumnezeule mare!). Muzica e groaznică. Filmele au ajuns caricaturi ale filmelor de odinioară. Cinematograful a ajuns o anexă a frământărilor politice. Frământări care la rândul lor sunt tot mai derizorii, ignorând consecvent subiectele cu adevărat importante.
Iar pentru cine a văzut ceva fotbal în anii 1980 & 1990, să privești la sportul cu același nume în anii 2020 este un calvar…
Oriunde te uiți vezi aceeași civilizație a spectacolului penibil care a făcut din om un simplu consumator, care niciodată nu mai poate fi satisfăcut. Mereu apare un model mai nou. Zâmbiți, deci, mâine va fi și mai rău.
Așa-zisul progres și-a atins ținta pe care o intuise Flaubert cu un secol și jumătate în urmă: i-a adus pe toți la nivelul de imbecilitate pe care îl atinsese deja burghezia. Să ne bucurăm, trăim în cele mai bune timpuri din istorie – și este, iată, oribil.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
