Te-ai îndrăgostit de un bărbat născut în zodia Berbec, ce să-ți spun, draga mea? În primul rând – nasol. În al doilea, al treilea… în al n’șpelea rând, fugi, fugi, fugi, caută altul sau, dacă te țin balamalele, domesticește-te, înmoaie-te, fii blândă ca o mielușică (deh…). Îți spun din proprie experiență. Eu am fost leu și acum mă sperii și de umbra mea, adică, să fim bine înțelese, nu există zodie mai complicată decât asta, la bărbați, desigur. O iau sistematic, ca să mă înțelegi bine:
Sursă foto: tumblr.com
- Bărbatul născut între 22 martie și 22 aprilie (acum să-ți mai spun ceva: contează ascendentul, mediul familial, educația, temperamentul, așa că lucrurile pot fi diferite – după cum e și normal – de la berbec la berbec, aaa, scuze, de la om la om) are o frumusețe stranie, e mai degrabă interesant, provocator decât bărbat-bine. Poate fi din cauza frunții înalte, care trădează inteligența, a bărbiei pronunțate, care indică determinare, sau a ochilor, da, mai ales a ochilor, culoarea care îi avantajează cel mai mult fiind albastrul acela în care te poți pierde ca într-o mare pe care vrei s-o străbați dintr-un capăt în celălalt, chiar dacă nu știi să înoți…
- Bărbatul Berbec e întotdeauna stăpân pe sine sau cel puțin asta e atitudinea pe care o manifestă public. Mai degrabă retras, taciturn, el evaluează situația prin simțuri și preferă să își facă întâi o părere cât mai solidă și abia apoi să treacă la acțiune. Știi și tu, înainte să se repeadă în poartă, evaluează, calculează, face pronosticuri asupra reușitei și abia când știe că merge la sigur se repede cu coarnele înainte. Vocația lui e despicarea firului în patru, până când exclude orice posibilitate de eroare. E omul calculelor exacte, al orelor fixe, al detaliilor semnificative pe care să le poată folosi în orice situație limită. Cu certitudine, nu (mai) are cum să greșească după atâta documentare, fii sigură că te-a citit 99% și te va răsfoi de la cap la coadă (sau invers, poate longitudinal, în diagonală, adică, ce mai, cum vor coarnele lui). Ai deschis gura să accepți primul avans, ești ca o cetate cu porțile deschise, whatever that means. Așa că fii tu mai deșteaptă: dacă știi că e berbec, te studiază îndelung, te întoarce pe toate părțile și se repede la tine, ori fugi cât te țin picioarele (la propriu!), ori îți asumi o călătorie prin infern și purgatoriu, cu mici escale în paradis; frumos e că pot fi în lanț, dacă înțelegi ce zic;
- E normal să fie încăpățânat, ai văzut ce splendoare de coarne are la purtător, și pe deasupra întoarse înăuntru! Adică, să-ți traduc: la el, totul vine din interior și se întoarce acolo, după ce demonstrează lumii că e tare în cap. Foarte profund, e ușor de rănit și nu acceptă niciun fel de reproș. Poți să te trezești, dacă te-a pus naiba să-i cazi în coarne, că ți-au luat viteză fiindcă i s-a părut că i-ai reproșat ceva sau că l-ai atins cu ceva. Dacă nu se întâmplă să fie îndrăgostit lulea, astfel încât aburii amorului să-i întunece rațiunea, simțul lui de auto protecție îl va face să te repudieze în doi timpi și trei mișcări. Ești hi-sto-ry, adică. Posibil să-ți reproșeze și după câțiva ani chestia asta, dacă ai apucat să-l tolerezi mai mult de câteva zile. Nu te gândi că vei sta vreodată deasupra, decât în nopțile de amor pe care ți le va oferi când va considera că ești ”pregătită”. În tot cazul, bărbatul berbec emană superioritate și asta se simte, dacă ești o ființă permeabilă senzorial. Pe scurt, că văd că te uiți cam ciudat: porțile fiind deschise, lumea e a lui. Acum, dacaă lucrurile au ajuns mai departe, iubește-l și mucles;
- Dacă ai avut curajul (sau răbdarea) de a ți-l face tovarăș de viață, îți spun clar că nu te vei plictisi niciun moment cu el, pentru că știe să umple fiecare secundă cu câte ceva care devine o amintire prețioasă. De exemplu, te va duce să vezi lumea, îți va arăta biserici, te va lumina cu învățăturile lui (ai grijă să te vadă profund preocupată și serioasă, poți să pui întrebări, dar să fie cu cap), îți va citi, îți va explica în detaliu lucruri interesante, cred că meseria care li se potrivește este cea de jurnalist, analist politic sau psiholog, că prea se pricep la toate. Pasionați de muzică și de versuri în același timp, de obicei când ascultă vreo piesă au și versurile la îndemână, just in case. S-ar putea să facă parte inclusiv din strategia lor de seducție, să (te) agațe cu versuri (poate făcute chiar de ei), melodii sau citate deștepte prin care să-ți creeze situații de genul mind f**k, ca să-ți verifice perspicacitatea. Berbecii nu iubesc proastele, doar le admiră harnașamentul (să nu uităm că sunt, în primul rând, bărbați);
- Știu că asta te interesează mai mult, dar nu știai cum să mă întrebi. Da! Berbecii sunt cei mai buni amanți, cred că au făcut școala la Oxford sau la Cambridge, sau cel puțin așa îmi explic. Chiar dacă nu poți fi permanent lângă el (ccea ce nici nu e atât de important, pentru că se plictisește destul de repede, întorcându-se la ale lui), nu poți rata o noapte de amor cu un bărbat din ăsta. E cum zice George Burns: „Sexul este unul din cele nouă motive pentru reîncarnare. Celelalte opt n-au importanţă.” Cum să-ți explic, nu prea am cuvinte. În primul rând, e preocupat de tine, și apoi de el, nu ratează nicicum preludiul, iar ”miezul lucrurilor” e cam ca tăcerea din mijlocul bombardamentelor, făcându-te să vibrezi din toată ființa și să rămâi cât mai mult acolo, de frică să nu înceapă războiul absenței lui. Sunt de un erotism aproape mistic, aproape ilegal, pe care îl degajă prin toți porii, și ai toate șansele să devină un drog. În orice caz, îți trebuie condiție fizică, timp și detașare de orice alt gând. Face toate paralele, cu condiția să îți iei concediu vreo două zile după:). Lasă-te pe mâna lui, dar dă totul din tine, nu numai trupește, cât mai ales afectiv, pentru că e extrem de sensibil la vibrația interioară a femeii, după care tânjește și pe care o receptează din plin. Când se aprind, iubesc și ard până la capăt, cu toate că uneori ajung să sufere din prea multă intensitate a sentimentelor. Mai ales când sunt geloși, sunt nefericiți, pentru că sunt firi posesive. Ei se oferă cu totul, cu condiția să păstreze totul pentru ei;
- În rest, câteva sfaturi: fă tot ce poți să îl surprinzi, fii feminină și protectoare, iubește-l necondiționat, ai răbdare, răbdare, multă cu el, cam ca o mamă, ascultă-l cu atenție, dă-i mereu dreptate chiar dacă nu ești de acord (oricum n-o scoți la alt capăt), fi sexi, ai grijă că îi plac tocurile lungi, femeile deștepte, sensibile și firile artistice, el însuși înzestrat cu mult talent, laudă-l permanent (mai ales din punct de vedere intelectual, și nu numai între patru ochi), ține minte că le place să fie adorați și se pregătesc intens pentru a obține atenția ta sinceră, constantă, lasă mereu după cum vrea el și nu uita să ții minte ce îi place și ce nu, pentru că va fi bine, garantat, dacă treci cu bine peste toate ciudățeniile lui, dacă pricepi că el are întotdeauna dreptate, chiar atunci când nu are. Dacă ai încredere în tine, te poți baza pe el până la sfârșitul vieții, dacă respecți indicațiile mele. Foarte important: dacă el e celibatar, fă cumva să nu fii căsătorită. Îți rămâne partea cu infernul și cu purgatoriul, și mai puțin cu raiul, că e strâmt locul. El vrea totul sau nimic, ai mai văzut berbec să se strecoare pe ușa din dos:)? Ai uitat că e semn de foc? Mă faci să râd!
- Se va consuma în doze concentrate, la un interval de timp pe care numai el îl decide, e clar, nu are efecte secundare. Șanse de vindecare după o iubire cu un Berbec aproape de zero. Dar te poți face că ești indiferentă, asta îl mai ține în priză, ca pe orice bărbat, dar nu ca să-l vezi vreodată recunoscând că e mort după tine sau se usucă pe picioare în lipsa ta.
Succes!
Citiți și Bărbatul Leu. Cine nu-l are să și-l dorească
Guest post by Andrada
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Babygirl – Nicole Kidman într-un rol extraordinar
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.