Am ieșit fără să-mi leg șireturile la pantofii mei negri. Era deja acolo când am intrat. Ultimul vagon, scaunul oranj de lângă ușă. M-am așezat ca de obicei, vis – à – vis, pe scaunul galben. Ca de obicei, citea ceva pe Kindle-ul ei de tip nou. Am lăsat ochii în jos. Nu știam ce să fac cu ei. Să mă uit la ea ar fi fost jenant, să caut cai verzi pe pereții metroului nu aveam chef. Femeile grase au trecut destul de repede cu măturile lor noi prin vagon. Am ridicat aproape simultan picioarele când măturile s-au băgat sa scotocească ceva pe sub scaunele noastre. Avea ghete noi. Am lăsat ochii din nou în jos admirând culoare neobișnuită. Erau între maroniu și bordo, de o piele foarte bună și cu marginea brodată.
Eu eram în aceiași pantofi negri cu șireturi dezlegate. Bine lustruiți ca de obicei, dar care deja începeau să mă plictisească. Era timpul să-mi cumpăr și eu niște încălțări noi. Ușile s-au închis și ne-am pornit. Până la stația 175 ghetuțele cu marginea brodată au stat în poziția șase de balet, adica una lângă alta. Probabil că era furată de lectură și le-a dat liber picioarelor să stea cum le e mai comod. Pantofii mei negri, din cauza emoțiilor, s-au schimbat ba de pe un picior pe altul, ba și ei în poziția șase, doar că de o aliniere mai școlărească, mai cu mâinele pe genunchi. Cu cât ne apropiam de centrul orașului, cu atât mai greau îmi venea s-o fur cu privirea. Vagonul începea să fie tot mai aglomerat de oamenii grăbiți. Prindeam uneori imaginea ei când umerii celor doi iubiți din fața mea formau o mică deschizătură. Triunghiul acestei imagini era foarte temporar. Când trenul se apropia de stația următoare frânând gingaș, umerii celor doi iubiți se cuplau strângându-și mâinele solidar. Când porneam din stație umerii iubiților îmi dădeau din nou acestă scurtă posibilitate s-o văd citind. Părea mai puțin indiferentă, avea o luminiță în ochi care aproape trăda conținutul lecturii. Era plecată undeva departe, în imaginația ei, iar eu încercam să înțeleg unde și cu cine. Am petrecut împreună cel mai mult de când ne-am văzut. Aproape opt stații.
La S Penn Station am ieșit lăsând gândul meu să mearga mai departe cu blonda care pe zi ce trecea pierdea din indiferență. La ieșirea din metrou, în fața mea, citesc cu litere mari abrevierea DSW. Un magazin enorm de încălțăminte. A venit momentul să schimb pantofii mei negri bine lustruiți. Urc la etajul trei și primele modele care se aliniază pe rafturile promoționale sunt niște ghete de la Aston Grey exact ca ale blondei. Aceeași culoare și aproape același stil. Mă arunc imediat la stocul de cutii care stau aranjate sub gheata model. Le parcurg cu ochii de sus până jos. Ce ghinion, numărul meu nu este. Pun ochelarii și parcurg din nou cu ochii fiecare cutie. 7, 9,10.11,13… numărul 8 nu este.
Sunt trezit din tristețea mea existențială de vocea dulce a unei angajate. “May I help you, sir?” Încep să-i explic lacom că nu văd cum aș trăi mai departe fără ghetele respective și că poate undeva în depozit a rămas din întâmplare numărul meu. Îmi zice că tot ce au la moment este expus aici. Salvarea vine de la altă angajată de culoare care trecea pe alături. Probabil că disperarea mea era vizibilă. După niște verificări pe calculator, angajata de culoare mă anunță că numărul meu există online și că ghetele pot fi livrate la domiciliu gratuit. Ah, deja mă vad cum intru în metro și mă așez lângă blonda indiferentă cu ghetele mele identice. Când îți place de cineva, volens nolens vrei să semeni cu persoana respectivă. Prin felul de a vorbi, de a gesticula sau de a purta culori comune. Câteodată chiar îți schimbi și meniul alimentar. Aveam în anul trei o colegă care modela toți bărbații ei într-un stil anume. Cum vedeam pe cineva că umblă ușor nebărbierit, poartă brățară și adună cărți vechi știam că e noul iubit al Tiarei. Unii erau destul de ok în noul lor look, alții ridicoli. Mă contaminam și eu ușor de ce vedeam la femeia mea pasageră. Evident că ghetele ar fi fost cel mai trăsnit motiv să facem cunoștință. Dar până atunci mai e timp. Plătesc și le dau adresa. Mă duc la Viktor Mihailovici să bem ceai și să vorbim despre America lui. El cu siguranță nu și-ar fi luat asemenea ghete. Pe el îl iubeau deja două femei. Tare. Mie nu-mi prea reușea figura asta de la un timp.
Viktor Muhailovici bea ceaiul fără zahăr și îmi povestește despre aventurile lui din tinerețe privind pozele îngălbenite de pe pereți și îmi zice ca o concluzie a celor povestite “Ты должен знать себе цену мальчик мой“ (Trebuie sa-ți cunoști prețul dragul meu.) de parcă ar ști ceva despre existența blondei indiferente. Îmi zice așa, ca o povață, neștiind că într-un fel lovește în zece.
Merg înapoi spre casă și mă gândesc la noile mele ghete. Parcă deja au devenit mai importante decât blonda indiferentă. Sau poate eu în așteptarea lor am devenit mai ințelept?
Vine și mult așteptata zi. Mă uit la toate hainele pe care le am și încep să croiesc combinații care s-ar potrivi le ghetele mele Aston Grey. E deja după amiază târziu și ghetele mele nu mai vin. Dau telefon la magazin și mi se spune că ghetele mele au ajuns la New Jersey la oficiu poștal. Care NJ?!? mă revolt eu. Eu sunt la New York. Angajata îmi citește adresa și realizez că e greșit codul poștal. Fata de culoare care a fost atât de drăguță să mă facă cu ghete, de bucurie a scris codul poștal greșit.
Credeam că e o nimica toată. Dau telefon la poșta din NJ și repar greșeala.Î nsă lucrurile sunt mai complicate în America. O mică greșeală făcută la început ,dacă nu o corectez imediat, mai târziu îți dă peste cap toate visele. Încerc să vorbesc cu poșta. Vocea de la poștă îmi spune că schimbul de adresă îl poate face numai cel care a comandat ghetele. Eu îi zic că eu am comandat ghetele, iar vocea susține că eu le-am plătit, dar de comandat le-a comandat magazinul. Pe urmă mă invită să aplic la un job în rețeaua lor. După cîteva tentative să mă explic cu vocea de partea ailaltă, se soldează cu eșec. Realizez că discut cu o mașină. Găsesc cu mare greu telefonul Serviciul Clientelă de la magazinul de încălțăminte. Timp de treizeci și patru de minute ascult mesaje de genul Vă mulțumim că ne-ați contactat, telefonul dumneavoastră este foarte important pentru noi, în scurt timp un agent v-a lua legatura cu dumneavoastră. Pe urmă: Cele mai bune încălțări sunt cele gratuite , dă like pe pagina noastră de FB și te califici pentru loteria de încălțăminte gratuită. După puțină terapie muzicală revine vocea cu importanța mea în calitate de client. Pe urmă din nou muzică și iar mă cheamă să dau like pe pagian lor de FB. Las telefonul deschis și merg să-mi cumpăr ceva de mâncare. Revin și închid telefonul la mesajul cât de important sunt eu în calitatea mea de client. Merg din nou la magazin. Fata care m-a făcut cu ghete e în concediu. Un tip mongoloid îmi explică sârguincios că ghetele au fost găsite întamplător la un magazin de rețea din Colorado. Acum, ca să fac schimb de adresă, ele trebuie să revină din nou la magazinul din Colorado și să le comandăm din nou pe adresa nouă. Procedura durează 15 zile lucrătoare. Încerc să-l întreb pe tip de ce nu dați telefon la poșta din NJ că e la zece minute de New York și să le ziceți să le aducă la MINE ?!? Tipul mongoloid parcă nici nu mă aude și repetă cuvânt cu cuvânt ceea ce mi-a mai spus odată. Are ceva în comun cu vocea de la telefonul poștei.
Sunt de acord să facem cum zice el, să se ducă ghetele astea odată de la NJ în Colorado și să vină înapoi. Rămân în mijlocul magazinului ca un țaran care a pierdut trenul și nu știe unde s-o apuce. Merg spre casă surmenat și încep să îndrăgesc din nou pantofii mei negri bine lustruiți. Beau câteva pahare de tequila și pun o muzică lăutărească. Mă culc pe perna moale și pufoasă și mă simt atât de bine de parcă m-am lipit de obrazul lui Dumnezeu.
Adorm imediat și visez de parcă stau la o cafea cu ghetele mele noi, care îmi povestesc despre trenurile, muzica și despre blondele din Colorado, iar la televizorul alb-negru blonda indiferentă cântă:
Clepsidra de marţi se scurge în miercuri,
Şi ceasul de noapte ne poartă pe cercuri,
Pe valuri, pe unde de vise ne poartă.
Şi calul de roşu ne duce cu artă
Pe unii-n galop, dar pe alţii la trap.
Nisipul se scurge în ritmuri de rap,
Mişca-vom Nebunul să facem partida
Şi miercuri spre joi iar intoarcem clepsidra…
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
