Germania este ţara cel mai bine văzută din lume

30 May 2013

26.000 de oameni din 25 de state au fost rugaţi să acorde calificative unui număr de 16 ţări plus Uniunea Europeană, în cadrul unui sondaj comandat de postul britanic BBC. Din totalul voturilor primite de Germania, care anul trecut s-a clasat pe locul al doilea, 59% au fost pozitive şi doar 15% negative, la polul opus aflându-se Iranul, cu procentele întocmai pe dos.

Cerinţa a fost aceea de a vota ca “în mare parte pozitivă” sau “în mare parte negativă” influenţa per ansamblu a ţărilor şi a Uniunii asupra lumii. Desigur, voturile referitoare la propria ţară nu au fost luate în considerare. Iar rezultatele atestă că statele europene au câştigat la capitolul popularitate faţă de ultimii ani, în timp ce SUA sau Japonia, ocupanta locului 1 în 2012, au scăzut cu 2, respectiv 7 procente în ochii oamenilor. Iar Marea Britanie a avut cea mai semnificativă creştere în clasament, ajungând pe locul al 3-lea. Uniunea Europeană a adunat mai multe calificative pozitive decât SUA – 49% comparativ cu 45%, în timp ce China a înregistrat cele mai mici procente pozitive din 2005, când a început realizarea sondajului, adică doar 42, situându-se pe locul 9.

Spania şi Franţa au acordat cele mai multe calificative pozitive Germaniei, iar Grecia pe cele mai puţine. Sondajul a creat rumoare printre analişti politici şi economişti, care nu s-ar fi aşteptat ca Germania să fie atât de bine privită, mai ales de europeni, în condiţiile în care statul german şi restul continentului sunt la capetele opuse ale segmentului economic. În timp ce Germania a anunţat o uşoară creştere economică pentru 2013, celelalte mari puteri ale Europei au anunţat contrariul. Iar, conform unui alt studiu, condus de Pew Research Center, nemţii sunt consideraţi cei mai aroganţi şi cei mai nepăsători europeni.

Are sau nu relevanţă sondajul comandat de BBC? Economistul Stephen Evans, citat de postul britanic, spune că da, “şi asta pentru că rezultatele le-ar putea întări convingerea miniştrilor germani că dragostea dură e prietenie adevărată”.



Citiţi şi

Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei

Să ne mai lăsăm și duși de val…

Toți sunt bine, țara e moartă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro