Ce anume a speriat Parisul? O pereche de cizme, o pereche de pantaloni, o tunică și o șapcă, elementele de vestimentație care au șocat și care i-au făcut pe parizieni să strâmbe din nas și să exclame: este scandalos!
Acest lucru se întâmpla undeva, într-un început de ianuarie al anului 1831, când, dintr-o diligență venită din ținutul Berry, cobora Lucile Amandine Aurore Dudevant, fostă Dupin de Francueil, o tânăra femeie decisă să înfrunte prejudecățile societății în care trăia și care și-a făcut “debutul” pe scena pariziană îmbrăcată în veșminte bărbătești. Aurore Dupin și-a petrecut primii 13 ani din viață pe câmpiile aflate în jurul moșiei bunicii paterne, din Nohant, provincia Berry. Crește sub ochii iubitori ai bunicii, înconjurată de dragoste și, deși i se permite să aibă o copilărie plină de culoare și joc, educația aleasă face parte din “zestrea” ei.
În jurul vârstei de 15 ani este trimisă la o mânăstire pariziană, pentru a-și completa educația. Aici, are o experiență aproape mistică, în urma căreia își dorește să se dedice vieții monahale. “Tolle, lege” sunt cuvintele pe care se pare că le-a auzit în timp ce se ruga și care aveau să îi permită dialoguri cu divinitatea pe care o găsește în forurile sale interioare.
Va păstra, mereu, în suflet, această credință și amintirea senzației de gratitudine deplină. Se întoarce, împotriva dorinței ei, la Nohant, chemată de bunica ei, care nu își dorea ca nepoata ei să se transforme într-o devotată. Revenită pe plaiurile copilăriei, Aurore face plimbări lungi împreună cu fratele ei și ia lecții de vânătoare de la Deschartres, primarul regiunii și un apropiat al bunicii sale. Tot de la el învață să adopte o ținută lejeră atunci când călărește, obișnuindu-se astfel să poarte pantaloni, cămăși si șepci. În același timp, este atrasă de filosofia lui Aristotel, Leibniz ori Locke, pe care îi studiază fără a face din studiu o obsesie.
După moartea bunicii sale își exprimă intenția de a se retrage la mânăstire, dar este convinsă de prieteni să renunțe la idee. Aceiași prieteni i-au prezentat și viitorul soț, baronul Casimir Dudevant. Nunta are loc intr-o zi de decembrie a anului 1822. În timpul acestui mariaj se nasc Maurice și Solange. Aurore Dudevant, fostă Dupin, tolerează primii ani de căsătorie în liniște, în ciuda caracterului needucat al soțului. Lucrurile încep să se strice în momentul în care Casimir descoperă corespondența dintre soția sa și Aurelian de Seze, avocat general al provinciei Bourdeau, un om de cultură cu o gândire profund filosofică. Deși realizează că această prietenie este strict platonică, Casimir își acuză soția de neimplicare în viața lor intimă și de familie, frustrat fiind din cauza faptului că el nu putea purta astfel de conversații cu soția sa, educația lui având mari minusuri.
Se pare că totuși Aurore fusese îndrăgostită de soțul său si, fire visătoare fiind, a atribuit căsătoriei o aură romantică. Prima noapte de dragoste o surprinde în brațele soțului, un mare consumator de amor ieftin, în care numai grija pentru satisfacerea propriilor plăceri prima, iar lipsa acestuia de finețe și tandrețe și, în plus, maniera brutală în care el înțelege să își transforme soția în femeie, o aruncă pe tânara mireasă din brațele soțului în cele ale scârbei și deznădejdii. În acest punct se afla căsnicia celor doi, în momentul în care, sătulă de bețiile și de aventurile tot mai dese ale soțului, Aurore Dudevant decide să se separe de soț. Casimir rămâne la Nohant și îi acordă soției sale o micuță rentă anuală, o sumă care nu îi va ajunge acesteia să se întrețină pe ea și pe micuța Solange.
Ne aflăm în ziua de 4 ianuarie, a anului 1831, zi în care Parisul a rămas șocat de apariția neconvențională a celei ce urma să-l cucerească puțin mai târziu. La început a locuit într-o mansardă și, pentru a se întreține, lucrează diverse broderii și pictează evantaie și cutii de tutun. Începuturile literare sunt timide și se întâmplă la Figaro, unde lucrează sub conducerea editorului publicației, Delatouche.
Tot aici îl cunoaște și pe Jules Sandeau, un tânăr avocat/jurnalist, care îi devine atât amant cât și inspirație pentru pseudonimul pe care îl va adopta ca autor. Împreună cu Jules va scrie si prima carte, “Rose și Blanche”, însă, aceasta va ieși sub semnătura Jules Sand. Micul succes obținut împreună cu insistențele lui Delatouche o determină să se așeze iar la masa de scris. De data aceasta își scrie singură romanul și așterne în el personalitatea, trăirile, crezurile și cererile ei.
În 1832, Parisul aplaudă la scena deschisă apariția unui roman superb, la Revue des Deux Mondes, semnat de un oarecare George Sand. “Indiana”, romanul care expune trăirile autoarei în timpul căsniciei ratate, îi aduce în viață lui George Sand, pe lângă succes, și mari nume ale lumii artistice, precum Balzac, Stendhal, Flaubert și Delacroix ori Franz Liszt. Apoi, în 1833, apare “Leila”, un nou roman în care Aurore vorbește într-o notă ceva mai acidă despre neajunsurile societății în care trăiește și despre legea mariajului, o lege mult prea nedreaptă cu femeile. Și viața ei personală cunoaște un crescendo.
George Sand şi Alfred de Musset; desen de Célestin Nanteuil
Are o relație de iubire cu Alfred de Musset, relație care durează puțin mai mult de un an. În ianuarie 1834 cei doi îndrăgostiți ajung in Veneția. Dacă la început totul era numai lapte și miere, pe parcursul șederii lor lucrurile au început să se strice. Aurore scria în jur de opt ore pe zi, timp în care Alfred se plictisea teribil. Așa că, începe să frecventeze locuri cu reputație îndoielnică, în căutarea plăcerilor. Acest lucru are și consecințe asupra sănătății tânărului.
George Sand îl îngrijește cu multă afecțiune și dăruire, dăruindu-și trupul, în același timp, plăcerilor oferite de doctorul Pagello, cel care îi îngrijea iubitul. Relația lor sfârșește într-o veritabilă comedie cu accente tragice. Aurore pleacă împreună cu noua cucerire la Paris, lasându-l pe Musset în Italia. Se răzgândește repede în ceea ce privește noua iubire și, deși își imploră fostul iubit să o ierte, acesta, aflat pe patul de moarte, nu îi poate ierta infidelitatea și nu o primește la căpătâiul său. În urma acestor întâmplări apar “Elle et lui” și “Jacques”, în ultima descriind călătoria în Italia. În 1836, influențată fiind de Michel de Bourges, cochetează cu viața politică.
Se lasă sedusă de socialismul predicat de Lamennais, care promitea vremuri mai bune sub auspiciile iubirii și dreptății. Este cunoscut faptul că George Sand a fost adepta lui Rousseau și a ideii de umanitate, pe care se hotărăște să o cânte în scrierile sale. Prin aceste cărți acuză societatea în care trăiește și ridică la rang înalt fraternitatea și dreptatea. Toate acestea se regăsesc într-unul din romanele sale emblematice pentru acea perioadă: “Consuelo”, apărut în 1842. În perioada 1840-1845 apar și “Le compagnon du tour de France”, “Horace” și “Le Meunier d’ Angibault”.
George Sand şi Chopin; o reconstituire modernă după o schiţă făcută de Delacroix
Anul 1848 o găsește în plin entuziasm revoluționar, dar se retrage din viața politică imediat după insurecția din iunie. Tot în 1836 îl cunoaște pe Chopin, dar vor forma un cuplu stabil, aproape 10 ani, abia din 1838. Între ei se dezvoltă o iubire mare, marcată însă de crize de gelozie și multiple decepții, despărțiri și împăcări, ce vor face deliciul bârfelor de salon și vor da naștere multor speculații. Dincolo de toate acestea, este o perioadă prolifică din punct de vedere artistic pentru amândoi. Martorul iubirii lor este pictorul Delacroix, prieten cu cei doi.
O prietenie foarte prețuită de George Sand, care îi instalează un atelier în conacul de la Nohant, iar Delacroix avea să lase omenirii un portret al Aurorei, portret ce concentrează în el pasiunea, trăirile puternice si personalitatea frapantă a acesteia.
Anul 1846 aduce ruptura definitivă a cuplului și tot în acest an apare și “Lucrezia Floriani”, roman ce are la bază, se pare, povestea de iubire a celor doi, care îl prezintă pe Chopin într-o lumină nefavorabilă. Aurore și Chopin nu se vor mai revedea niciodată. Chopin avea să mai spună, înainte să moară: “îmi spusese totuși că nu voi muri decât în brațele ei”.
După retragerea din sfera de influență a politicului, George Sand își îndreaptă atenția către o zonă în care liniștea, visarea, idealizarea și contemplarea vor scoate la lumină opere ca: “Francois le Champi” și “Les Maîtres sonneurs”, lucrări ce vor evoca din plin ținuturile din Berry. În această perioadă, rebela Parisului se transformă în castelana de la Nohant și își dedică viața traiului în comunitate. Prezidează petrecerile câmpenești, îi invață pe copiii țăranilor de pe moșia ei să citească și are grijă de grădina ei. Casa îi este deschisă scriitorilor epocii: Sainte-Beuve, Michelet, Theophile Gautier.
Devine sfătuitoare și prietenă pentru câțiva dintre reprezentanții noii generații: Dumas fiul, Flaubert și Fromentin. Autobiografia “Historie de ma vie” este publicată in 1854. Din acest moment și până la data decesului (1876), trimite spre publicare, aproape în fiecare an, romane sau piese de teatru ceva mai puțin cunoscute.
În 1831 o femeie şoca întreaga societate pariziană prin atitudine, determinare și sfidare a prejudecăților unei societăți mult prea determinată să ignore femeia și dreptul ei la o viață în care să-și poată hotărî singură destinul. A scris romane considerate a fi îndrăznețe în acele vremuri, în care eroinele sale luptă pentru drepturi pe care azi le trăim cu naturalețea cu care respirăm.
Strigătul de independență, venit din timpurile unei epoci boeme, al femeii ce a refuzat să trăiască în limitele impuse de o societate ce nu îi recunoștea drepturile, a fost auzit și este trăit astăzi de femeile de pe aproape întreg pământul. Martori tăcuți ai reușitei ei sunt cărțile lăsate nouă de cea care va rămâne mereu: George Sand.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
