Am ajuns în Gent obosită din toate punctele de vedere. După patru luni și puțin în Belgia, timp în care crezusem (prost) că-i luasem deja pulsul în materie de frumusețe arhitecturală și urbanisitică, nu mă mai așteptam la ceva care să mă surprindă foarte mult sau care să mă repună în posesia simțurilor neanesteziate de oboseală și saturație. Ei bine, nici nu-mi dădeam seama cât de mult greșeam în blazarea și infatuarea mea. Pentru că, dacă unii oameni au nevoie de cafea, de energizante sau de drum’n’base ca să-și revigoreze cordul, mie-mi sunt suficiente niște străzi scăldate-n arhitectură superbă și sunt din nou pusă pe picioare. Iar Gent s-a absolvit de datorie magna cum laude.
Aș minți dacă aș spune că am fost uimită. Nu.
Am fost de-a dreptul șocată. Orașul acesta are o personalitate caldă, plină, suculentă, din care îți vine să muști a păcat. Descoperi centrul vechi așa cum ai descoperi o perlă neagră într-o scoică aparent goală, pe care o lovești fără să vrei. Nu-mi dau seama din ce divină imaginație, arhitecții Evului Mediu au turnat castele de nisip în piatră și au adus fantezia bunului-gust la un nivel atât de fin de dulce impozanță…
Înainte de a preda ștacheta fratelui Anvers (care a și păstrat-o, de altfel), Gent a fost cel mai mare port al Belgiei. În inima sa ce pompa bogății pe bandă rulantă, spuma societăților (comerciale) a avut îndeajuns de multe resurse pentru a-i glazura sufletul și prestigiul cu senzaționale opere arhitecturale – clădiri ce n-au fost sedii de bresle, ca în Grande Place din Bruxels, ci sedii ale reprezentanțelor comerciale și vamale, bogat ornamentate, cu turnuri ascuțite, în trepte sau curbate, cu frontispicii false și cornișe decorate. Un festin vizual din care ai ce lua, astfel încât să simți amprenta sațietății o lungă perioadă de timp. Care ți se oferă pe tava râului Leie, fie din barcă, fie de pe frumosul pod St. Michelsbrug (Podul Sfântului Mihai): Casa Vămii (construită în 1682), Casa Cerealelor (1689), Depozitul de Materiale (1130), Casa Barcagiilor (1531), Klein Turkje (Micul Turc), ș.a.
Trecând podul Sfântului Mihai și continuându-mi drumul pe lângă clopotnița Belfort – simbolul libertății cetățenilor și al puterii breslelor în epoca medievală, am ajuns la primăria Gentului (Stadhuis), construită în secolul XVI. Aripa veche m-a lăsat fără cuvinte… Mă simțeam ca-n videoclipul “No ordinary love” al lui Sade, cu o vegetație marină hipnotică curgându-mi prin iriși… O dantelarie fină și întunecată în piatră, veche de peste 500 de ani, mai curând originală decât cuprinsă în canoanele de stil ale arhitecturii vremii – construită într-un stil flamand târziu, combinat cu elemente renascentiste. Superbă… Vizavi, mi-a atras atenția clădirea unuia dintre cele mai vechi hoteluri din Europa, care i-a găzduit atât pe Carol cel Mare și Napoleon, cât și evenimentul logodnei dintre Maximilian de Austria și Maria de Burgundia – cu ziduri groase și somnoroase, perforate ici-colo de mici și încântătoare ferestre colorate…
În catedrala Sf. Bavo mi-am pierdut nu doar cuvintele, ci și respirația, mi-au dat lacrimile și-am vrut să îngenunchez, nu în fața măreției lui Dumnezeu, fie-mi cu iertare, ci în fața măreției Artei Sale… La ieșire am sesizat că mă rătăcisem cam o oră prin mine, în interiorul catedralei. Ar fi putut fi la fel de bine o secundă sau un veac, tot nu mi-aș fi dat seama de diferență. Unul dintre acele momente copleșitoare în care te simți una cu Viața și cu ceea ce e în jurul tău, și în care Timpul parcă se abolește de la sine, căci nu mai e nevoie de el. Eu intrasem pentru altarul lui Jan Van Eyck, Adorarea Mielului Sfânt – din nou nod în gât și sentimentul de furnică în fața unui colos – căci catedrala părea anostă, bătrână și plictisit-prăfuită din exterior, însă ce-am descoperit înăuntru a fost neaşteptat.
Întorcându-mă la primărie, mi-am continuat periplul pe uscat, pe lângă impozanta clădire Vleeshuis, care, deși se aseamănă cu o fortificație, a fost în Evul Mediu piața Gentului, pentru a mă opri la Dulle Greet, un turn de fontă din epoca burgundă. Puteți încerca aici sau în oricare alt restaurant din Gent specialitatea regiunii, waaterzoi, supă de pește cu legume sau de pui.
Piața Veerle se află la porțile castelului `s Gravensteen. Piaţa, cu frumoasele case vechi, cu frontoane, ascunde un trecut înspăimântător: înainte de secolul al XVIII-lea, exista aici o roată de tortură și o spânzurătoare; criminalii și hoții, magicienii și vrăjitoarele, falsificatorii și ereticii, vagabonzii și tâlharii fiind strangulați, decapitați, spânzurați, trași pe roată sau legați și aruncați în cazane cu ulei încins.
Prinsenhof, castelul în care s-a născut Carol al V-lea, a fost cândva un complex mare, 300 de camere, cu o grădină îngrijită şi o fântână. Astăzi se păstrează doar poarta principală, Donkere Poort, și o placă comemorativă într-o casă din Mirabelklostraat – singura care amintește de camera în care s-a născut Carol al V-lea (născut și educat în Gent). Am admirat-o în timpul plimbării cu barca pe canale (o experiență minunată, oferă o cu totul altă perspectivă asupra orașului, mai ales că tururile beneficiază de ghid). Tot în timpul plimbării cu barca am aflat și motivul pentru care Belgia e considerată țara berii (produce peste 500 de sortimente): în Evul Mediu consumul de bere ajungea la 400 de l pe cap de locuitor! Nu, n-am pus niciun zero in plus. Păi, daca n-aveau apă potabilă! Un obstacol al naturii transformat eficient în oportunitate de afacere.
Da…Gent. O frumusețe plină de sevă, robustă, impresionantă. Prietenoasă. Acum, la început de toamnă, îmi place să-mi imaginez uneori că sunt o frunză ce plutește pe canalele sale, în care se mai oglindește ceva din simfonia unor vremuri legendare, ce încă strălucesc… Încercați-l, merită fiecare centimă de timp și de suflet, căci dăruiește-n schimbul fiecăreia câte o podoabă.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
