Când dragostea nu mai e ce a fost, cel îngrijorat va decide să-și facă partenerul gelos, sperând că astfel celălalt va realiza ce pierde. Atunci apare terorismul romantic, o sumă de tactici subversive de atragere a atenției, de a-l face gelos pe celălalt pentru a obține o reacție, oricare ar fi ea. Da, dacă-l faci gelos pe celălalt înseamnă că îi pasă, dar nu înseamnă că te și iubește. Celălalt poate fi făcut să simtă gelozie pentru că orgoliul reacționează și când nu e vorba de dragoste, de fapt, mai ales atunci. Iar ce vei obține va fi cel mult o reacție din loialitate, dintr-un soi de bun simț relațional, aka o mică scenă de gelozie.
Doar că a obține atenție făcându-l pe celălalt gelos e o armă care se întoarce împotriva celui care o folosește: dragostea obținută astfel este neautentică, forțată, made în China. Teroristul romantic știe că nu a primit dragostea celuilalt în mod spontan, dintr-un preaplin emoțional, ci pentru că a fost forțat de tehnicile lui. Minciuna e știută tacit de amândoi, agonia sfârșitului primește doar o nouă infuzie de timp.
O lumea întreagă e construită pe principiul amânării dezastrului: băncile tipăresc bani neacoperiți în valoare reală, doar că să mențină iluzia prosperității. Oamenii primesc credit nesusținut de dovezi concrete, cât să își permită un confort temporar. Scadența vine însă și nota de plată de la final se cuantifica în ani pierduți, în otrăvuri emoționale deprimante, în revolte ipocrite - întotdeauna pe ceilalți. Vina e de la început a ta - știai prea bine că adevărul te va elibera, dar ai preferat înlănțuirea călduță a iluziei. Cioran spunea că “putem acceptă orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiția să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât iluzia căreia i s-a substituit”.
Care este acel adevăr atât de complet încât să anuleze frica de a-l afla? Că dragostea aceea pe care o cauți există și o vei găsi în clipa în care vei renunța să mai forțezi un om în patul procustian al așteptărilor tale. Că viața e mai frumos trăită în autenticitate și demnitate, cu riscul solitudinii temporare, decât în prostituție mentală, în cătușele compromisului. Terorismul romantic e arma omului bântuit de frici. Frica de abandon, frica de singurătate, frica de trecerea timpului, frica de a nu fi îndeajuns, frica de a fi liber în final de toate căutările despre care zic unii că aduc fericirea. Gelozia, nici a ta, nici a celuilalt, nu e semn de dragoste. Ci o lipsă de inteligență emoțională și de autenticitate.
Pe Sofia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
