Garden party la Buckingham – dress code & stuff

17 May 2013

Dacă tot a reînviat și la noi, firav, tradiția garden party-urilor la Palatul Elisabeta, ne-am gândit să căutăm informații despre ce și cum unde altundeva decât în grădina palatului Buckingham.

Un garden party este în primul rând un eveniment care prilejuieşte întâlniri şi scurte conversaţii, dar organizarea sa în aer liber poate fi o gură de aer proaspăt sau, dimpotrivă, o capcană. Monarhia britanică a instaurat o tradiţie a garden party-urilor, încă de pe vremea reginei Victoria. Dacă, până spre sfârşitul anilor ’50, la evenimentele organizate în grădina Palatului Buckingham erau invitaţi doar reprezentanţi ai nobilimii, situaţia s-a schimbat după prima decadă a domniei Reginei Elisabeta a II-a.

8.000 de locuitori ai Marii Britanii şi ai statelor membre Commonwealth sunt aleşi acum să ia parte la cele patru garden party-uri organizate în fiecare an de Casa Regală – trei în curtea Palatului Buckingham şi una la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh. Aleşi din rândurile oamenilor obişnuiţi, dar care au contribuit în vreun fel la bunul mers al societății, invitaţii primesc acasă, cu două luni înainte, celebrul plic albastru.

Codul vestimentar, specificat în textul invitaţiei, trebuie respectat, mai ales că ocazia de a participa la eveniment este unică în viaţă. În general, pentru femei înseamnă: „Day dress with hat or uniform (No medals). Trouser suit may be worn. Gloves are optional” (Rochie de zi cu pălărie sau uniformă – fără medalii. Poate fi purtat un costum cu pantalon, mănuşile sunt opţionale). Iar asta presupune, în mod firesc, rochie sau bluză cu decolteu discret, lungime medie a fustei sau rochiei, umerii acoperiți, şi, deşi invitaţia nu spune explicit, pantofi fără toc sau cu un toc jos și bază mare, aşa cum însăşi Majestatea Sa poartă.

Organizarea garden party-ului regal britanic este extrem de riguroasă. Doar un număr mic de oameni sunt aleşi de Senior Gentleman, în ora care precede sosirea reginei şi a ducelui, să îi fie prezentaţi Majestăţii Sale. După ce intrarea celor doi în curtea palatului la ora 4 după-amiaza fix, anunţată de membrii gărzii reginei printr-un cod care presupune scoaterea pălăriei, este secondată de intonarea imnului, regina coboară pe gazon. Timp de o oră, parcurge spaţiul delimitat în care aşteaptă cei aleşi să-i strângă mâna, dispuşi la distanţe egale, în zig-zag, pentru ca astfel să fie văzută de cât mai mulţi dintre invitaţii care privesc de pe margine. Majestatea Sa se îndreaptă apoi către cortul în care sunt amplasate mesele cu gustări, unde discută, la o ceaşcă de ceai, cu membri ai ministerelor şi ai corpului diplomatic. La ora şase fix, după o a doua intonare a imnului, evenimentul se încheie.

 Exemplul vestimentar al britanicelor (desigur, cu rezervă faţă de opţiunile personale mai puţin inspirate) este aşadar unul perfect şi în cazul evenimentelor cu o încărcătură “civilă”. Pentru că regula bunului gust care ar putea fi respectată la întâlnirea cu o regină nu are cum să dea greş într-un alt context la fel de atent pregătit.



Citiţi şi

Regina, la 94 de ani

Harry și Megan renunță la poziția de membri “seniori” ai Casei Regale

Trupul reginei Elena va fi repatriat astăzi şi reînhumat la Curtea de Argeş

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Florin / 17 May 2013 16:59

    Daaaa.. Prin comparatie trebuie sa vedeti cum s-au imbracat “doamnele” la Palatul Elisabeta. Inafara de cateva cupluri sau doamne care au inteles exact, pentru restul a evenimentul a fost un mix de bal mascat (uniforme de butaforie si rochii de opera) iar pentru altii o intalnire de business. Fuste saracutze, costume mototolite.. Cu totul o lipsa de clasa adevarata. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro