Sunt prietenul tuturor femeilor. Ale celor care au răbdarea să mă cunoască. Pe umărul meu și-au lăsat lacrimile să curgă după ce mai întâi mi-au fost iubite, prietene și apoi iar Prietene. Nerostind întrebări. Le fac să râdă și le ofer cel mai bun cocteil. Și nici măcar atât. Știu deja că, dacă-mi încrețesc într-un anumit fel rădăcina nasului, mă vor urma în noapte. Mi s-a dus buhul. “Du-te la el și o să-ți explice cum este cu bărbații ăștia!” Nici acum nu-mi dau seama când a început toată nebunia asta. De fapt am avut noroc și ghinion. Eram foarte tânăr și am condus-o acasă. Abia începusem să știu ce înseamnă viața. Și s-a întâmplat să-i placă foarte mult.
Peste câteva zile am primit un telefon. O voce nouă, neutră dintr-un nesfârșit șir m-a invitat la restaurant, dar nu orice fel de restaurant. Era vorba mai degrabă de un minirestaurant cu trei mese, într-o mansardă înconjurată de brazi în mijlocul orașului. Cișmigiu. Continuarea a fost firească. În lumina albastră a dimineții, m-am redescoperit privindu-i ceafa. În trupu-mi tânăr încă, se ițea deja viitorul: cearcăne, excese și conversații. Și îmbrățișări, foarte multe îmbrățișări.
Șipot!
Credeați că s-a terminat, că doar atât voi povesti gândurilor hoinare care vor pluti sublim între pleoape și sticla ochelarilor!? Nu, în niciun caz.
Eu, timidul, m-am dus la petreceri. Niciodată mai mult de un dans cu aceeași, niciodată mai mult de un pahar. Zâmbet și reverențe. Mi-am dat jos cuvintele, aruncându-le-ntr-un colț, și le-am privit în ochi poruncindu-le sec: Hai la mine! Și veneau. Le descălțam și le masam tălpile. Și asta este tot. Mă doreau cu pasiune dar se explorau pe ele. Eu doar le îmbrățișam și le dădeam voie. Nu puneam întrebări și nu aveam nicio așteptare. Le făceam Femei, așa-mi spuneau. Le dădeam voie să fie Femei. Tinere sau coapte, mignone sau înalte, răsuflarea-mi ceafa lor a dezmierdat-o.
Nu le-am certat, nu le-am impus și cu toate astea mi s-au supus. Au acceptat cuvinte și posturi neverosimile, au plâns eliberator în hohote înghesuite și au strigat cu geamurile larg deschise. În lumina albastră a dimineților, două trupuri rosteau tandrețe, din nou și din nou. Mereu altele. Eram o ștafetă. Am reunit cupluri și am redeschis prăpăstii umplute apoi cu dialog și drum comun în doi. Încă primesc telefoane în miez de zi și noapte în care cuvintele nu-și au locul. Știu cine mă sună după cât de adâncă-i liniștea. Fiecare femeie are o liniște anume. Fiecare femeie are un fel unic de a-mi strânge manșetele cămășilor în pumni. Și de a se ghemui între pernă, fotoliu și tăblia patului.
Nu am promis nimic și nu mi-au jurat credință. Le-am sorbit răsuflarea și mi-au secat sufletul. Am ascultat muzică veche și am dansat tango. M-au pălmuit. Am privit în jarul șemineului și ne-am înecat unul în celălalt.
Au îngenunchiat și le-am ridicat. S-au lăsat moale și le-am sprijinit. S-au aruncat și le-am prins. Au fugit și le-am însoțit. Am rătăcit împreună.
V-am iubit pe toate. Sincer. M-am dăruit vouă ca celei dintâi și de pe urmă. Nu m-ați lăsat să vorbesc. Eu căutam una care să mă accepte, una singură. Așa cum sunt. Cu defecte, cu bâlbe, cu întârzieri, cu promisiuni ratate. Să mă iubească și să mă mistuie de mine și de voi. Dar nu. NU! Nu am avut parte. M-ați aruncat răzvrătite de la una la alta, iar eu nu am știut să vă refuz. Nu mi-ați dat nici timp și nici voie. V-am ascultat plânsul și dorurile, iar în pat cu noi era întreg trecutul vostru plin de iubiți pierduți în fum, de soți obosiți și plictisiți, tracasați și plini de sete și aniversări fără flori. De concedii scumpe și emoții indecise, de amânări și oftaturi, crize și suspine.
Nu dețin arta conversației. Mai degrabă tac. Ascult tăcut bătăile inimii mele de sub sânul vostru. Mi-ați furat-o cu o privire, iar eu nu am știut să vă refuz. Am adormit singur înconjurat de voi.
Ați crezut că suntem simpli creatori de civilizație și cultură, iar voi doar umile zeițe-n umbra noastră!? Suntem doar niște oameni simpli, bărbați în devenire asimptotică. Dați-ne voie să vă iubim.
Știm că nu știm, iar voi știți ce vreți, dar noi nu putem dacă nu ne dați voie. Suntem copilaroși și proști, imaturi și stângaci, dar va iubim în felul nostru zgomotos. Sunteți trofeele noastre, mândria noastra, etalonul împlinirii. Bucuria. Altfel mașinile nu ar avea locul din dreapta, ci numai bancheta din spate.
Casanova
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
