Când ai 40 de ani și toată identitatea ta riscă să se facă bucăți care își caută drumul cunoscut, precum râul către matcă sa, ai senzația că lucrurile care făceau parte din tine și care te defineau îți rânjesc în față cu puterea cu care le-ai controlat până atunci.
E ca şi cum înțelegi că în fiecare zi pierzi câte o fårâmă din tine și te întrebi cu groază când ajungi să rămâi fără tine, când vei înceta să te cauți și, mai ales, când vei accepta că va veni cândva și momentul finalului. Și fiecare an care trece, fiecare aniversare muşcă din tine cu un zâmbet amar, al timpului hrăpăreț căruia nimeni nu îi poate ține piept…
Unii se întristează, alţii își continuă nepăsători viața, resemnaţi sau poate realişti…. Şi mai sunt cei încåpåţânaţi să înfrunte mersul vremii, cei care dau într-un soi de nebunie cu care aleg să muşte din coaja bine încapsulată a clipei pentru a savura imprevizibilul suculent al miezului… Cei care dacă până atunci au amânat ceva, acum nu mai amână ceea ce ţine de ei, dacă ieri au încercat să controleze, să calculeze, să plănuiască, acum doar prind momentul și îl trec cu viteză luminii prin filtrul experienței de viață şi al intuiției ca să-l fure și să îl topească în sine, îmbogăţindu-şi ființa, sau respingându-l și alegând să nu-l trăiască… Sau îl frământă în sine, îl digeră și merg mai departe doar conținându-l, fără ca acele clipe să fi schimbat ceva…
©Irina Dzhul
Da, când treci de 40 de ani, ai și experiență, dar ai și același simțăminte care te definesc, poți să anticipezi o situație, poți să simți o persoană după câteva minute, dar nu devii supraom, nu ești menajat de surprize negative, de slăbiciuni sau de senzația de vârtej care își răscolește măruntaiele, gândurile, simțurile. Doar că acum ai învățat unde să te situezi, ai priceput că important e echilibrul, că fericirea e doar un extaz de moment și că tot restul se poate ajusta, educa, tempera… Și că fiecare an pe care îl implineşti e un dar și că dacă la 16 ani credeai că la 41 ești bătrân, când ajungi să îi atingi, îi mulţumesti lui Dumnezeu că ai ajuns aici și că, deși unii simt sau cred că o iau înapoi, eu, azi, decid să merg înainte pentru încă 40… și să nu mă resemnez, având certitudinea că dacă sunt sănătoasă și am credință, mai e loc pentru minuni!
Guest post by Laura Dincă
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
