Orice om are nevoie de o casă.
Câți pereți am avea în jur, câte cărămizi sau trupuri umane, clipa când ești acasă nu vine niciodată. Trăim toată viața cu speranța, cu gândul la acea casă. Unii se resemnează, alții spun că ei înșiși sunt propria casă, alții sapă în corpuri străine, în minți, eșuează în alții, străbat lumea în lung și lat, dar planeta e moartă.
Orice om are nevoie de o casă.
Urmăm de la naștere o părticică de praf care vibrează în calea noastră și pe care o urmărim orbi, crezând cu tărie că asta e. Dar nu e. Chiar dacă ne împotmolim pentru o vreme în orașe străine, în femei frumoase, în bărbați puternici, devenim tot mai conștienți că nu ne mai aparținem. Oricând particula de nisip poate apărea, poate fi viața. Dacă m-aș întoarce cu milioane de de ani în timp la momentul creației m-aș îngrozi de frig și muțenie. Ceea ce domină și atunci și acum e frica. Ce comori crezi că dețin, Gabriel? Poate secretul vieții eterne e la mine pe buze? Poate că da! Este în celule și numai când mă atingi ceva magic se secretă sub piele. E numai al nostru! Acest mic secret de care depindem atâta, acest mic secret care ne omoară nu e nici orgasm, nici iubire, e un vulcan, o lavă care arde plăcut.
Dincolo de imaginație, pot pleca și 10.000 de kilometri să caut acea casă și am plecat în mintea mea să caut acea casă. Dar casa se rotește, se învârte acolo unde ești, unde te găsești, unde calci, fie aici, fie în alt loc.
Casa nu e un loc.
Casa nu e o ființă.
Ce greșeală să credem asta! Casa suntem noi, tu acoperiș, eu podea sau invers, unul pereții, altul geamurile și tot așa, nu se poate decât ca amândoi să muncim, să fim împreună. Gravitația frumuseții poate distruge, ne poate distruge, nu putem duce ce ni se întâmplă, nu suntem pregătiți pentru absolut, dar putem învăța, cu pași mici, nesiguri, dar putem. Prea multă ceață și nori, prea multe ploi acide care ard, un soare răzleț văd în mâna ta, dă-i drumul.
Gabriel, în jurul tău e o atmosferă în care se respiră doar iubire, râuri, lacuri, un gaz miraculos care mă otrăvește, poate într-o zi voi învăța că nu se respiră cu plămânii, ci cu inima. Uneori foarte frig, uneori foarte fierbinte, viața poate ceda la treceri bruște de la o temperatură la alta. E greu de înțeles cum de suntem vii. E ca și cum stau pe o stâncă foarte sus, jos marea, în zare marea și nu te văd, deși ești în mine, nu te pot atinge. Sună a blestem, a facere de lume, a naștere, a moarte, a ceva ce nu știu ce e, rău și bine. Atât de departe, atât de aproape, axa care le leagă poate fi tăioasă, lumina lamei poate orbi, trebuie să fim atenți, să mergem cu pași mici, atenți, cu ochii mari, nu știm nimic, nu cunoaștem nimic, ca în junglă, oricând se poate întâmpla ceva, se poate surpa pământul, pot veni valuri mari, nimic nu e stabil când nu știm ce este.
Ce este între noi… doar un vânt cosmic ne-a adus împreună, doi spori rătăciți puși împreună. Și asta e!
E ca și cum trăim pe o planetă necunoscută, soarele nu mai e salvare, ci frige, facem altfel de adăposturi, mâncăm altceva, ne adaptăm la noile condiții. E greu. Nu suntem într-o relație de iubire obișnuită, suntem într-o relație de iubire fără a avea iubire, fără a avea atingeri, sărutări, ne iubim prin aer, ne atingem prin sticlă, prin gânduri, facem dragoste cu cuvintele. Avem un sistem planetar straniu, funcționează invers, nu cum suntem obișnuiți. Asta trebuie să știm, să ne dăm seama, că totul e pe dos. Ceasurile merg invers, poate că și timpul, atât de departe e crimă, ne condamnăm reciproc de ceva ce nu a făcut niciunul. Suntem complet nevinovați, aproape copii, niciun Dumnezeu nu ne-ar face asta, dacă nu El, atunci cine? Unde e lumină e și umbră. Unde e iubire e și ură. Dar viața continuă. Conducem în trafic, telefonul sună, are loc un incendiu, pisica miorlăie, moare un om, cade o clădire. Viața continuă și noi facem parte din ea. Nimănui nu-i pasă de noi, suntem infimi în lume. Numai că tu pentru mine ești totul. Te iubesc.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
