E după-amiază târziu și mă întorc acasă conducând mica mea buburuză. Soarele îmi apune în oglinda retrovizoare și o căldură îmbietoare parcă îmi amorțește simțurile. Am pornit radioul și m-am surprins fredonând… hmm… genul de muzică nu-mi spune prea multe, dar cuvintele, cuvintele au sens pentru mine.”
Fugi, inimă, fugi!”
Zâmbesc și caut repede în telefon aplicația care să identice artistul și piesa. Găsesc! Aș vrea să rețin măcar numele melodiei. Constat însă că inima mi-a luat-o razna și în minte am un tăvălug de gânduri. Îmi ating ușor pieptul. Am emoții! Ce emoții?! Cum?
Mi-e fricăăă! Fugi, inimă, fugi!
Știi sentimentul acela când ți se întâmplă ceva extraordinar, ceva ce ai așteptat de mult timp și ți-ai dorit cu toată inima ta, iar atunci când în sfârșit ai primit parcă ți-e frică să te bucuri? Ți-e frică să nu vină cineva și să-ți ia totul deodată. Ți-e frică de dezamăgire, de durere, de suferință… ți-e frică fiindcă va trebui să o iei iar de la capăt și să stai față în față cu tine. Oho… și câte vei avea să-ți reproșezi!
“Mai potolește-te odată cu râsul ăsta, că parcă văd că dai în plâns!” Vocea mamei încă are ecouri în mintea și sufletul meu. Când casa se umplea de glasurile cristaline ale prietenilor mei și cu toții râdeam haotic și naiv, părinții ne avertizau că o să dăm în plâns. Și nu știu cum se făcea că în câteva momente presimțirea li se împlinea. De parcă ne programau cumva…
Azi, reușesc cu greu să demontez convingerea asta. Mi-e frică de fericire. Mi-e frică să trăiesc bucuria prin toți porii. Cu siguranță urmează ceva care îmi va umezi ochii, care îmi va alunga zâmbetul și care o să mă doară profund, direct proporțional cu starea de beatitudine pe care mi-am permis să o trăiesc.
Și mi-am dat seama destul de târziu, într-o după-amiază blândă de primăvară, când eram la volan și, ce-i drept, după o sesiune de yoga. Îmi sabotez relația, mă autosabotez pe mine, caut nod în papură, mă țin la distanță, mă joc “du-te, vino!”
Trăiesc o relație perfectă, o relație pe care mi-am dorit-o de mult, la care am tânjit nemărginit. Iar eu, în loc să mă bucur, eu fac repetiții în mintea mea pentru tot felul de tragedii!
Și, da, e firesc ca după noapte să fie zi! Și, da e firesc ca după ploaie să fie soare, însă ține doar de mine dacă știu să mă bucur și de noapte și de ploaie! Fiindcă viața nu pulsează doar în zilele însorite!
Fugi, inimă, fugi!
Fugi, pentru că riști, ți-e de teamă de necunoscut, te expui fără să te poți proteja! Ești vulnerabilă! Nu-ți poți permite suferința din nou! E prea scumpă!
Îmi amintesc de o întrebare puternică care mi-a fost adresată de curând.
“Ce ești gata să pierzi pentru a obține ceea ce îți dorești?” Și mă gândesc la un răspuns potrivit în toate sensurile. Poate ar trebui să dau ceva ce îmi place, dar de data asta vreau să plătesc un preț diferit.
Sunt gata să dau deoparte convingerile moștenite, credințele limitative, sunt gata să îmi înfrunt frica, să o cunosc și să o accept! Sunt pregătită să iubesc AICI și ACUM, în prezent, în realitate și nu doar în gând!
Sunt gata să mă expun, să fiu vulnerabilă și naivă, fluidă și flexibilă în fața iubirii… căci “Unde dragoste nu e, nimic nu e!” (vorba cântecului :)). Zâmbesc și caut calm în telefon aplicația pentru cazare la pensiuni. 🙂
Guest post by Florentina Dumitru
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
