– continuare de aici –
– C*i, hai să dăm și noi o fugă până-n Vamă, ce zici?
– Nu pot, mă, vine Sofia, știi, se enervează, iar circ, iar terapii…
– Hai, mă, nu fi bleg, sunt Rusaliile, weekend lung, vreme faină, gagici, băutură!
– Nu, mă, nu pot, sunt însurat, pana mea, nu ca tine, am responsabilități, știi, nevastă, circ, terapii…
În timpul ăsta mi-am făcut și bagajul, un șort, slipul de baie, trei tricouri și periuța de dinți.
– Ok, dar conduci tu că eu am băut!
– P*zda mă-tii de impotent cu c*i…
M-am trezit în Vamă, am dormit tot drumul, am și visat, cu Zelda bineînțeles. M-am trezit că mă strângeau chiloții: oprește, mă, oprește aici că mă piș pe mine.
– Să te f*t, idiotule, sforăi ca o bășină lungă printr-un cur scurt. Hai, fugi că am ajuns, ne cazăm și apoi la rupt c*aiele pe bordură.
– Păi, dacă am ajuns, lasă că mă piș la wc. Hai!
– Bună ziua, noi suntem cei doi de la Sade Enterprise București, știți, cu tutorialul despre Vama Veche.
– Aaa, domnii de la București! Să trăiți, două minute și vă cazăm, beți un whiskey, ceva, până atunci?
– O toaletă, dacă se poate? Când am văzut că-i rost de whiskey m-am gândit să-mi golesc vezica. Instantaneu, de parcă nimic nu mai avea rost doar o vezică goală și un borcan de whiskey.
– Jorj, care-i faza?
Jorj se căuta de buletin, de legitimație, de acte, de coduri pin, eu încercam să înțeleg. Ce caut eu aici?
– Stai liniștit, suntem în delegație, de fapt, trebuia să fim în 2 Mai, dar Svetlana a hotărât că vrea în Vamă. Cu dusa aia de prietenă a ei, Liuba. O neînțeleasă. F*tu-i buletinul mă-sii, eram sigur că l-am pus. N-am buletin! Dă tu un buletin să ne cazăm.
Aveam buletin, dar nici habar n-aveam cine e Svetlana, Liuba și poporul rus darnic de prietenie.
Ne-am cazat. M-am pișat, mi-am pus un tricou curat și am ieșit. Sau am intrat. Niciodată n-am să știu diferența dintre a ieși dintr-o stare sau a intra în alta. Am ieșit curat, spălat, pieptănat, parfumat și am intrat…
Dar să îți spun de Liuba. Avea doi metri, și pe înălțime și pe lățime. Dar eu o vedeam ca pe o sirenă cu ochi frumoși. Albaștri, murdari. Așa-mi zicea ea: am doi ochi… până aici eram de acord. Albaștri… serios???… da, albaștri murdari. Ăăăă, dacă mă uit mai bine da, erau un verde căcăniu. Daaaa, ce tare! și o iubeam pe Liuba. Vorbea stâlcit pe românește, cu șșșșîuri și șdia mă, șe pana mea. Șie te liubliă tibia, bia în morții mă-tii… și-am băut. Până n-am mai știut de mine. Nici de Liuba. Unde sunt? Pe ce mare că mă căcam pe mine de frig. Bătea o briză dinspre est, Siberia, mon amour.
Atât îmi amintesc. Și o scoică. Da, mă, era o scoică cu ochi, mari, albaștri, și îmi citea din Bukowski, întotdeauna mi-a plăcut să-mi citească o scoică din Bukowski.
– Auzi, mergem să vedem luna?
– Unde să mergem?
– Să vedem luna?
– E departe?
– Boule, vii sau nu?
– Nuuuu
Adică, vin eu până-n Vamă, îmi risc căsnicia, fericirea, liniștea, și vreo trei centimetri de ficați să văd luna??? Dar ce-are, mă, luna asta așa de special de nu o pot vedea de pe balcon de la mine? Mă certam eu singur cu mine, când am observat că nu mai e nimeni pe pătură. Nimeni. No. Romantici beți, ce să le faci.
– Pui, hey, pui, pohui, hai cu Liuba.
Un ecou de sirenă, cu sâni mari, cu șolduri rotunde ca niște semilune de dansatoare din buric, o voce suavă și șâșâită, brațe calde, parfum de mandarine coapte, of…
– Unde puiii mei e apa??? Apă că mooor, apă!
– Ia-mă-n brațe?
– Ce?
O voce răgușită, fumătoare sută-n precis, cu un șâșâit enervant: ia-mă-n brașe!
Ok, m-am întors să o iau, dar spre surprinderea mea nu aveam destule brațe. Marginea patului mi-a întrat în cur, jumate de bucă îmi atârna pe jos, pătură ioc, Siberia dădea cu ger, și un mal de flori. Ia-mă-n „brașe” avea pe puțin o sută de kile. Și mustăți. Molfăia în vis un ciolan de la sobele jegoase, un firicel de salivă îi curgea ca un rest de mare secată din amintirea mea. Ia-mă-n brașe, liubliu, mult de tot. Pe mă-ta! Din două mișcări am fost în picioare. Spălat, pieptănat, parfumat, gata de evadat. Doar că în ușă, Liuba. Nici un firicel de aer nevinovat nu putea trece, că ea umplea tot. Doi metri pe doi. C*i, cu rusoaicele nu te pui!
Nu m-am pus. Ce noapte minunată! și ochii tăi albaștri… murdari (acuma văd că-s negri tăciune), dar, din păcate, trebuie să plec.
– Niet, zdrasvuite papașoi, niet… ia-mă-n brașe!!!
Cum puiii mei să iau ditamai tancul rusesc cât malul cu flori??? Gabarit depășit, păpușoi niet….
Molfăiam eu ceva printre sânii ei ce-mi ajungeau fix la nas. Jorj, să te f*t, că Vamă ți-a trebuit! Cum scap de armata rusească???
Aproape plângeam, când mi-a trăsnit o idee:
– Liuba, a fost niet superior amor, pi bune, ești o amazoană de sușit minți, mă mut cu tine!
– Sașa, sta aici zăvăliuc șe bine! Ia ti liublia și fașem păpșoi di Vamă!
– Fașem ce zâci, fată, dar mă duc să-mi aduc hainele de la jupânu. Așteaptă-mă cu vodkă, Liubika mea!
Era tot un zâmbet, șapte metri de femeie zâmbeau prin toți porii.
Eu, îmi căutam chiloții și zvâc, dus am fost.
– Jorj, Jorj, scoală urâtule! Trebuie să plecăm, să fugim, să p*zda mă-tii de idiot!!! Hai!
Jorj își molfăia premolarul stâng, cântând ceva de genul: kalashnikov, kalashnikov, puță de măgar… hop, hop.
– Hai, îl zgâlțâiam ca pe un sac de haine vechi. Își deschide un ochi și se uită la mine.
– În p*zda mă-tii, ți-am mai zis să nu te mai uiți numai cu un ochi la mine că mă sperii.
– Dar numai unul e treaz ce vrei? Ești prost? E devreme! Unde suntem?
– În Siberia, unde? Hai că trebuie să plecăm. Sunt urmărit.
– N-am buletin, n-am buletin! Jorj plângea ca un copil, ce naiba.
– Nu-i nimic, dă-l în șase de buletin. Hai! Scoală-te!
Trăgeam de el când de după capul lui un cap micuț și drăgălaș răsare.
– Șe-i frati? șe se petrieșe aiși? Unde-i Liuba?
Aoleu, suntem încolțiți! Scoală, bou, să fugim!
– Mă, tu ai mâncat brioșe azi noapte? Ce ai? Stai să beau apă, să mă spăl, să… salut, ce faci?
Jorj sare ca ars din pat. Ioi!
– Ce ioi, mă, ce ioi, hai să fugim!
– Ioi.
Ăsta era blocat pe ioi. Se tot uita în jur, ba la mine, ba la ea, zicea ioi, și iar… ba la mine ba la ea. Ioi.
Ioi să fie, dar hai!!!
– Ăăă, drăguțo, Liuba e bine, te așteaptă! Noi mergem la o ședință până în 2 Mai și ne întoarcem, ne vedem diseară la … știi tu unde!
Jumătate l-am îmbrăcat pe Jorj, un șort roz, cam roz, tricoul verde, pălăria, cheile, valiza, periuța de dinți… hai, conduc eu!
Am tremurat jumătate din drum, cealaltă jumătate am râs. Jorj turuia în spate:
– Mă, io așa păr n-am mai văzut! Îmi intra printre dinți, mă înecam, mă, înțelegi, era faină altfel, dar ce naiba, în viața mea n-am mai molfăit așa sâni cu floci. Ce boală e asta? E ceva hormonal, nu? Pfuai, mai ai din limonada aia! Mă, bine că m-ai salvat, că dădeam în hepatită. Doamne, mă, și altfel era faină. Miss cosița, f*tu-i, și noi, mă… din toată Vama aia, numai pe astea le-am găsit?
– Le-ai găsit! castratule, tu le-ai găsit! Chiar? Unde naiba le-ai găsit, mă?
– Pe chat.ru! râdea ăsta de sughița înecându-se cu propria-i prostie.
– Mă, Jorj! Tu chiar ești prost, mă! Chat.ru? ți-am zis, mă, că bagă viruși, nu ți-am zis? P*la mea, acuma să resetez iar tot… și viața să mi-o resetez!
– C*i, ia-mă-n brașe!
– Să te ia Siberia în avalanșă, mă, zdreanță!
Pe Erika o găsiți întreagă aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
