Am avut odată o iubită foarte credincioasă.
Nu, nu în sensul că mergea la biserică sau că ar fi crezut în Dumnezeu. Dimpotrivă! De Paște și de Crăciun insista alarmată să plecăm câteva zile din țară prin Africa sau vreo țară arabă, până trecea nebuneala cu ouă roșii, bărbi de vată, și alte treburi de genul acesta, trecute în calendar cu roșu.
Când o femeie este mai frumoasă decât crede ea însăși despre sine că e de frumoasă, înseamnă că e cu adevărat orbitoare.
Și așa era ea. Era orbitor de frumoasă și încântător de credincioasă, chiar dacă credința ei era una cu totul sui-generis. Nu, nu era nici catolică și nici bahai, nici ebionită sau chen tao, nici Jain și nici menonită. Credința ei era pur și simplu credința față de bărbatul pe care îl iubea. Adică îi era credincioasă bărbatului ei, cu trup și suflet. Pe viață!
Iar când o zeiță ca ea îți jură credință veșnică așa cum mi-a jurat ea mie, te ia o amețeală și te trezești râzând de unul singur, ca prostul. Te bucuri ca un copil, iar pieptul ți se umflă ca la un silver-back. Vreau să spun, ca la o gorilă adultă. Nu mai e nimeni ca tine. Brusc, ești ridicat la rangul de semizeu și intri în ligă cu de-alde Herakles, Perseu, Achille, Orfeus și alți șmecheri din ăștia care, de pe pământ, au reușit să ajungă la ceruri și să își facă de cap acolo cu zeițele alea iubărețe ale grecilor.
Mă droga!
Acum, desigur că, ginecologic vorbind, nu am fost primul ei bărbat și probabil nici al zecelea. Nu am știut niciodată unde trebuia să mă opresc cu numărătoarea asta clito-numerică pentru că ea, înainte de a mă cunoaște pe mine, fusese o fire aventuroasă și, așa cum mi-a mărturisit în una dintre conversațiile noastre savante de după masa de prânz, percepea actul sexual ca pe un demers gnoseologic.
Altfel spus, se fu*ea pentru a avansa în cunoaștere și pentru a-și lărgi orizontul științific. Dar, paradoxal, chiar și această contradicție m-a atras pentru că, vis-a-vis de actul sexual, preceptul meu călăuzitor în viață fusese ”fu*e și nu cerceta”, ceea ce era exact opusul a ceea ce spunea ea. Iar contrariile, după cum se știe, întotdeauna se atrag.
Ce dobitoc!
Abia după ce tot ceea ce părea etern între noi s-a dus pu*ii de suflet într-o singură după amiază ploioasă, mi-am dat seama ce greșeală copilărească făcusem. Păi, eu uitasem cu totul de existența universurilor paralele! Și de viețile paralele. Iar ea, draga de ea, așa cum era și normal, de-a lungul aventuroasei ei vieți, jurase credință veșnică în mai multe universuri. Iar universurile astea sunt alunecoase. Nici nu știi când treci din unul în altul și de la o credință la alta.
De aceea zic: atenție la universul în care se trezește dimineața cel de lângă tine! Pentru că s-ar putea ca tu, în ziua aceea, să nu faci parte din el!
Dacă îți place autorul acesta, fii alături de el la nașterea unei cărți memorabile aici: www.femnet.ro
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.