Frumusețea la maturitate: promisiuni și revelații

18 August 2010

Etajera mea din baie este foarte, foarte aglomerată. Număr flacoanele, cutiuţele şi sticluţele – sunt peste patruzeci, aproape la fel de multe ca şi anii marcaţi în cartea mea de identitate. Cu toate că ar trebui să fiu şocată, îmi vine să râd, căci am văzut momentul acesta sosind de foarte mult timp.

Şi asta pentru că, atunci când vine vorba despre frumuseţe, lucrurile nu se întâmplă dintr-o dată. Călătoria e lungă, sinuoasă şi presărată cu multe dezastre mici şi puţine reuşite adevărate. La 14 ani, trusa mea cosmetică se reducea la o cremă universală, un creion dermatograf negru şi un parfum greţos de dulceag. Cum am făcut să ajung la o colecţie (aproape) patologic de vastă? Încet – încet. Cu fiecare reclamă pentru o mască de ochi capabilă să şteargă nopţile de tânără mamă nedormită. Cu fiecare discuţie între prietene, şuşotind reţete de frumuseţe moştenite din familie sau descoperite într-o carte. Cu fiecare vacanţă şi şedinţă de shopping. Cu fiecare incursiune pe net şi cu fiecare vizită la cosmeticiană. Cu fiecare nouă relaţie şi – poate chiar mai mult – cu fiecare despărţire. Faptul că am fost, timp de câţiva ani buni, beauty editor al unei reviste pentru femei, nu a simplificat lucrurile, ba din contră.

Desigur, mi-aş mai putea găsi şi alte scuze. Suntem în permanenţă, mereu mai mult, bombardate cu informaţie şi presate să consumăm. Ni se spune: “Azi, să ai 40 de ani, e ca şi cum ai avea 20”. Oare? OK, bugetul meu pentru produse de frumuseţe este mult mai generos astăzi decât acum două decenii. Datorită lui am, probabil, vreo 2 – 3 riduri mai puţin decât avea bunica la aceeaşi vârstă. E posibil să fiu în schimb mai sănătoasă decât era ea la aceiaşi ani – cel puţin asta ar vrea să dovedească aparatele de fitness care mă înghesuie prin casă şi sertarul “farmaceutic” plin ochi de suplimente alimentare şi vitamine.

meryl-streep

Tot astăzi, ni se spune că, practic, nu e nimic care să ne împiedice să arătăm la fel de bine ca şi alte femei de 40 de ani: Halle Berry, Demi Moore ori Nicole Kidman. Şi chiar mai bine decât unele de 20. Ni se confirmă, de către oameni de ştiinţă consacraţi, că pentru orice problemă există o soluţie. E suficient să ne lăsăm injectate, însăilate, remodelate, exfoliate, înfometate, extenuate şi apoi relaxate prin una sau mai multe dintre cele mai noi metode de întinerire şi înfrumuseţare. Sau re-frumuseţare, poate ar fi mai bine spus aşa.

Privesc recipientele de pe etajera din baie, mă zăresc în oglindă şi îmi zâmbesc. În colţul ochilor, un şir de riduri. Mai sunt şi altele, presărate pe frunte ori pe lângă buze, ca o hartă vie a tuturor momentelor de bucurie şi a tuturor lacrimilor mele. Ştiu care e răspunsul unei întrebări pe care nici nu mi-am pus-o încă: nu, nu acestea sunt lucrurile pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie. Sunt o femeie matură, frumoasă şi zâmbitoare, care tocmai a avut o mică revelaţie.

Pe Smaranda Vornicu o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

The Substance cu Demi Moore este despre “ți-ai da înțelepciunea pe un funduleț bombat?”

Babygirl – Nicole Kidman într-un rol extraordinar

“Nu mai vreau să am orgasm!” Cum?!?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro