Suntem adesea învățați că cea mai bună metodă să atragi simpatia este să zâmbești. Ideea pare logică și, pentru cei mai mulți, chiar foarte adecvată, dar n-ar trebui să ne împiedice să vedem abordarea complet opusă a unei minorități. Abordare fondată pe recunoașterea faptului că prietenia dintre oameni se bazează în ultimă instanță pe posibilitatea de a împărtăși suferința, tristețea, melancolia și nu pe susținerea entuziastă și necritică a succeselor.Acest lucru ar putea explica șarmul extraordinar de intens al oamenilor pierduți în gânduri, absorbiți de propriile păreri de rău, prinși într-un dialog interior despre durerea sau pierderea suferită și care în mod natural nu zâmbesc. Probabil ar putea zâmbi, dacă li s-ar cere, dar ar face-o vizibil tensionat și scurt, ca un moment de soare între nori negri. Acești oameni sunt frumoși nu în pofida tristeții lor, ci – oricât de curios ar părea – anume datorită ei.
Domenico Ghirlandaio, Ritratto di giovane donna, Lisbona
Timp de secole, în tradiția artistică a lumii vestice, cea mai cunoscută și frumoasă figură a fost cea a mamei lui Iisus. În multe reprezentări, Maria era elegantă, împăcată și stăpână pe sine, dar era evident și tristă, și îngrijorată. Însă tristețea nu-i răpea din atracția pe care o exercita. Mai degrabă îl făcea pe privitor să se simtă în prezența cuiva care i-ar putea înțelege propriile necazuri, în preajma căruia n-ar fi nevoit să-și ascundă durerea de dragul aparențelor.
Maria, Hans Memling, Diptych of Maarten van Nieuwenhove (detaliu)
Dorința arzătoare de iubire este în sufletul nostru însoțită de dorința de a fi înțeles și de a înțelege. Știind cât de tragică poate fi viața în structura ei, pentru mulți dintre noi devine clar că oamenii care se simt pregătiți să iubească nu vor fi aceia care găsesc că a trăi e ușor ori simplu. Ci aceia care se simt la fel de uimiți și întristați de viață ca și noi, care trăiesc în anxietate și pregătiți pentru catastrofă. Și care, ca și noi, poate că le vine destul de des să plângă la cât de multe lucuri regretabile și triste se întâmplă în jurul nostru.
Ne-am grăbit să patologizăm și să tratăm exprimările nefericirii – și idealurile noastre de frumusețe fizică au ținut pasul cu propriile prejudecăți. Panourile publicitare și filmele proclamă zgomotos virtuțile unei stări de mulțumire stălucitoare. Dar suntem în pericolul de a pierde una dintre cele mai bogate resurse de frumusețe, care apare doar când cad măștile obișnuite și fața noastră exprimă durerea existenței – un moment de onestitate și vulnerabilitate din care se pot naște adevărata prietenie și dragoste.
Articolul în engleză a fost publicat în The Book of Life, sub numele “The Peculiar Beauty of Unhappy-Looking People”.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
