Frumuseţea indiană în viziunea Hermès

14 October 2011

hermes

Pentru europeni și americani tradițiile nu au aceeași întâietate sau semnificație. Există însă spaţii, precum India, care se identifică prin simboluri puternice la nivel individual și colectiv, oricât de invazivă ar fi influența occidentalilor în modă. Veşmântul tradiţional, sari-ul, este mai mult decât o ținută cu specific local. El a rămas până astăzi simbolul statutului social și un exemplu clasic de less is more în modă. Simplu, dar sofisticat, este o armă socială, dar și una de seducție.

Brandul de lux Hermès s-a inspirat din aceste tradiții ce refuză să se lase intimiditate de comercial și de presiuni mediatice și a scos pe piață o serie  limitată de 5 modele de sariuri exclusiviste, migălos elaborate, de o frumusețe ireală. O modalitate ingenioasă de a se conecta cu un spațiu considerat de europeni încă exotic și intangibil, o modalitate de apropiere și de înțelegere prin modă. Sari-urile originale au uneori nevoie şi de şase metri de material somptuos, lucrat de mână , într-o îmbinare de forme și culori ce vorbesc despre bucuria de a trăi, despre sentimente pure, dar și despre codurile sociale.

Frumusețea, eleganța și modestia femeilor indiene rămân o sursă constantă de inspirație pentru designeri, declară Bertrand Michaud, președintele Hermès India. Prețul unui sari poate părea prohibitiv (1800$ plus  500$ personalizarea), dar, la urma urmei, o imagine impecabilă înseamnă şi o investiție pe măsură. Mai ales, când este vorba despre o investiție în brandul de țară.

Vi-o imaginaţi pe Maitreyi într-un sari Hermès?

Citiţi depre Hermès aici şi aici.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro