Te apropii, la fel ca mine, de 30 de ani şi primele riduri îţi apar timid în colţul ochilor albaştri. Exprimi dragoste prin toţi porii: dragoste de oameni, de frumos şi de natură. Nu-ţi plac normele, se vede de la o poştă. Vrei o lume mai bună. Vrei să simţi, nu să te conformezi. Îţi place să te joci şi să dăruieşti; să faci dragoste, să strângi în braţe zmei şi himere. Un fel de copil cu chip de femeie. Frumos chip! Frumoasă străină!
Iubeşti atât de mult poveştile, copilă! Atât de mult, încât azi iubeşti un zmeu; acelaşi zmeu pe care odată l-am iubit şi eu; cu ochii negri şi ageri. Iubeşti tinereţea lui; iubeşti naivitatea cuvintelor sale şi, mai presus de orice, îţi doreşti să fie împlinit. Te fascinează lumea lui, diferită de a ta. Apreciezi simplitatea şi speri. Speri că vei trăi simplu şi frumos, că fiecare sacrificiu pe care îl vei face îl va aduce mai aproape. Zmeul este o himeră, frumoasă străină!
Astăzi îl desenezi în culori vii, îi atribui un talent nevăzut, îl ridici sus, pe un piedestal. Va dura mult până când va coborî… Până atunci, lasă-mă să îţi spun azi povestea mea, în curând povestea noastră. Povestea zmeului-himeră.
L-am cunoscut acum mulţi ani. Era doar un copil revoltat şi fără apărare. Cânta şi vorbea tare. Simţeam că în gălăgie ascunde o mare sensibilitate şi durere. Avea aceeaşi ochi ageri şi cânta de zor în formaţia prietenei mele. I-am aflat povestea şi m-a impresionat. Cu gălăgie acoperea lipsa; lipsa părinţilor, lipsa unei direcţii, lipsa a tot ceea ce noi numim copilărie. A terminat şcoala, însă mereu am întrebat de el. Prietena mea, fosta lui profesoară, îi pierduse urma.
L-am revăzut peste câţiva ani, cu sprânceana lui tăiată şmechereşte. Crescuse şi gălăgia se transformase, din apărare în supravieţuire. Mi-a făcut cu ochiul şi mi-a propus să ne vedem. Am acceptat amuzată invitaţia; mă amuza curajul cu care s-a autoinvitat la mine; un fel de „nu ştiu ce” mă trăgea să intru în povestea asta. Ne-am văzut de multe ori. Îi ascultam cu interes visele şi îmi doream, din ce în ce mai mult, să fac parte din ele. Visa să tundă, să cânte, să aibă o familie şi să fie iubit. Revedeam aceeaşi lipsă a copilului de pe băncile şcolii şi mă înduioşam. Într-o zi mi-a spus: „Eşti prea bună să pot fi cu tine”. Imensa mea vanitate a fost hrănită; cu ambele picioare am păşit în viaţa sa.
Acum înţelegi? Semănăm.. Îţi spune la fel, dar nu te întrista… Este chiar ceea ce simte!
Au urmat doi ani în care am avut o singură misiune: visele lui trebuiau să rămână vii cu orice preţ. El le uita des la cazinou, cu mult alcool. Eu mă uitam pe mine, dar niciodată visele; visele lui. Munceam cât doi, sufeream cât doi şi împărţeam la doi: o jumătate era a lui, pe cealaltă jumătate i-o dăruiam. La fel ca tine, frumoasă străină, l-am înălţat sus, pe un piedestal. Din zi în zi începea să alunece… Îl priveam cu neputinţă, cu aceeaşi neputinţă cu care toţi cei din jur mă priveau pe mine… Eram penibilă pentru ei. Aşa cum tu eşti penibilă acum… În aceeaşi poză cu el.
Mi-a fost frig, mi-a fost foame, am plâns, m-au durut palmele şi cuvintele unui zmeu-himeră transformat în brută. Ştiu, îmi vei spune că merit… Îmi vei spune că aşa a fost să fie. Şi totuşi…
Vor veni zile în care te vei simţi frumoasă şi sufletul îţi va cânta, vei dori să urli de fericire şi să îl strângi în braţe. Te va privi sec, te va iubi atât cât ţine un act sexual. Îşi va face un duş, va lua telefonul şi va căuta alte femei… Vulgare şi proaste. Da, proaste… Nimic nu i se pare mai de admirat la o femeie decât prostia. Face asta deja şi nimic nu-l va opri să viseze la virgina dispusă să îl iubească cu foc, la virgina tută care îl aşteaptă seara cu mâncare gătită, cu părul prins în coc de Ferentari şi verigi mari în ureche.
Vor veni zile în care vei realiza că sunt bărbaţi dispuşi să dea orice să te aibă; şi totuşi nu poţi să pleci. Ai prins rădăcini dureroase.
Vor veni zile în care lumea te va supăra teribil şi vei dori că el să îţi şteargă durerea de pe suflet. Va veni târziu la tine, cu o sticlă în mână, să îţi povestească cât de mult o iubeşte pe soră-sa. Atât îţi trebuie, să nu îl înţelegi! Vei fi o femeie rea şi fără suflet!
Se apropie Crăciunul… Va bea… Mult… Va cânta şi va plânge la fel de mult. La început, vei crede că plânge de fericire… Nu… Plânge că nu are mai mult, plânge pentru că de sus nu pică. Plânge pentru că prima lui iubire, fiinţă asemănătoare lui, l-a respins. Nu a uitat-o şi tu nu o vei înlocui niciodată… E imposibil să aduni atât de mult prost-gust într-o perioadă aşa de scurtă. Vei plânge… Şi îţi vei dori că el să se gândească la tine… Vei plânge atât de tare, încât toată lumea te va zări.
Vei merge pe stradă şi toţi te vor privi cu milă sau ironie. Piedestalul pe care l-ai urcat se va cutremura. Fiecare piatră dărâmată îţi va provoca durere; un fel de angină pectorală în termeni medicali. O durere pe care el ţi-o va trata. Cu pumni şi insulte. Printr-o minune, te transformi din femeia „prea bună pentru el” într-o târfă. „Degeaba vrei să fii o doamnă; eşti o târfă.” Îl vei urî, cu toată fiinţa ta, te vei urî pe tine şi tot ce e în jurul tău.
Vor veni în zile în care… ai să uiţi durerea. Îţi vei aminti doar ce ai pierdut…
Vor veni zile în care ai să îl ierţi şi te vei ierta pe tine însăţi…
Vor veni zile în care te vei amuza de ceea ce ai făcut… Te vei amuza să îl vezi pe el singur sau cu alta.
Într-o zi vom vorbi aceeaşi limbă! Până atunci… urme uşoare, frumoasă străină!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
