Când erau mici şi creşteau acasă împreună erau cu adevărat cei mai frumoşi fraţi, trei fete şi un băiat. Unul sărea în ajutorul şi în apărarea celuilalt, se jucau, învăţau, se întreceau şi, mai ales, râdeau mult. Erau cei mai haioşi fraţi de pe strada mea, iar eu mă uităm cu jind pentru că eram singură la părinţi şi-mi imaginăm fericirea ca la ei acasă.
Nici în adolescență nu i-am văzut vreodată cu prieteni, ci numai ei, toţi fraţii, împreună… Sigur şi-au promis că nu se vor despărţi, gândeam eu, şi că la adânci bătrâneţi se vor sprijini şi vor râde împreună. Dar viaţa a gândit altfel.
Sora cea mare a plecat prima din ţară. După revoluţie erau la modă plecarea, libertatea, loteria vizelor şi a norocului, mulţi români visau la o viaţă mai bună. Mulţi plecau şi de nevoie. Ea era profesoară de engleză în oraşul G. şi căsătorită cu un coleg din facultate, când prinsă de vârtejul schimbării şi-a depus dosarul pentru America. Cine nu a visat să ajungă în America? Ea visa şi o făcea şi pentru fraţii ei, într-un viitor vor fi cu toţii acolo, împreună şi fericiţi. Cum se întâmplă în viaţă, loteria vizelor a ales-o şi iară cum se întâmplă în viaţă, ea a aflat că soţul o înşela şi că în sufletul lui nu voia nicio Americă. Aşa că a plecat singură şi cu adevărat liberă. Nu i-a fost uşor deloc, a lucrat în diferite locuri până să ajungă la un anume statut acolo şi în cele din urmă a găsit şi adevărata dragoste. Acum e fericită, are doi copii. Iar gândul la fraţi nu mai e de multă vreme aşa acut.
Fratele, în schimb, a ales Anglia. Medic fiind a înţeles că în România mare viitor nu poate avea şi cum Anglia promitea vieţi bune medicilor, nu a stat pe gânduri. Şi-a luat soţia, doctoriţă pediatră şi duşi au fost. Soţia a găsit un jobuleţ de dog sitter, iar el, foarte norocos, un jobuleţ de infirmier într-un mare spital. Pentru o perioadă scurtă desigur, până să-şi pună la punct limba, studiile, viaţa într-o ţară nouă. Cine nu a emigrat nu înţelege! Nu le-a fost deloc uşor, dimpotrivă, ajunşi acolo au descoperit că nu se potrivesc şi s-au despărţit. Se întâmplă, câte din cuplurile contemporane nu se despart? Fratele, la început, trimitea pachete şi bani surorilor din România, la fel cea din America, apoi încetul cu încetul nu a mai trimis nimic… Viaţa în străinătate costă mai mult că cea din ţară, se ştie.
A urmat apoi o altă sora să plece. Calea ei a fost uşor diferită, pe internet a cunoscut un italian care a zăpăcit-o cum că ar fi îndrăgostit şi că ea să vină în Italia. Această soră nu prea avea experienţă în dragoste, aşa că a spus foarte repede da. Şi-a făcut bagajul, alegând lucrurile cele mai bune – trimise de fraţi – şi a plecat în Italia. Bărbatul care o aştepta era foarte diferit de cel de pe internet. Avea doi părinţi bătrâni, iar ea a început să-i îngrijească, urmând să vadă apoi ce s-o mai întâmpla. Până una alta, era clandestină, iar bărbatul respectiv era însurat. Cât şi-ar fi dorit să se poată sfătui cu fraţii, măcar cu unul… Să poată avea o soră, măcar una, aici, lângă ea, la mii de kilometri de casă…
Sora cea mai mică, în schimb, a ales călugăria. A studiat şi ea că toţi fraţii ei, dar nu-şi găsea locul. Munca nu o împlinea spiritual, iar puţinii oameni pe care i-a cunoscut nu i-au plăcut. Lipsea ceva, lipsea cineva. Lipseau fraţii? Nu, nu, lipsea Dumnezeu. Aşa că şi-a vândut puţinele bunuri şi banii i-a dat unei mănăstiri. După o vreme, a înţeles că i-ar fi putut sluji lui Dumnezeu şi altfel, crescând un copil, iubindu-şi în continuare fraţii, dar a înţeles prea târziu. Acum are o vârstă înaintată şi se roagă pentru sufletele lor, căci fratele şi surorile i-au murit departe de ţară…
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
