Te iubesc
te iubesc într-un fel inexplicabil,
într-o formă de nespus,
într-un mod contradictoriu.
Te iubesc
cu trăirile mele cele multe,
schimbătoare încontinuu,
din cauze ciudate:
timpul, viaţa, moartea.
Te iubesc…
cu lumea pe care n-o înţeleg,
cu oamenii pe care nu-i pricep,
cu duplicitatea inimii mele,
cu incoerenţa actelor mele,
cu fatalitatea destinului,
cu conspiraţia visului,
cu ambiguitatea celor făptuite.
Audrey Hepburn, Roma 1968, fotografie: Elio Sorci.
Chiar şi când îţi spun că nu te iubesc, te iubesc,
chiar şi atunci când te-am dezamăgit, nu te-am înşelat;
până la urmă, duc la capăt un plan
pentru a te iubi mai mult.
Te iubesc…
fără să gândesc, inconştient,
iresponsabil, spontan,
involuntar, din instinct,
din impuls, iraţional.
În definitiv, nu am argumente logice,
nici dacă le-aş născoci
pentru a explica iubirea mea pentru tine,
care a apărut enigmatic din nimic,
care nu a avut nimic magic,
care, ca prin minune, luând formă…din nimic,
a alungat răul din mine.
Te iubesc
te iubesc cu un corp ce nu gândeşte,
cu o inimă ce nu raţionează,
cu un cap ce nu coordonează.
Te iubesc
incompresibil,
fără a cerceta de ce te iubesc,
fără să îmi pese de ce te iubesc,
fără să mă întreb de ce te iubesc.
Te iubesc
pur şi simplu pentru că te iubesc,
eu însumi nu ştiu de ce te iubesc.
Pablo Neruda
Pe 12 iulie 1904, se naște poetul chilian Pablo Neruda (Neftali Reyes Basualdo), laureat Nobel (d. 1973)
Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.
Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.
Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.
Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.
Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.
Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.
Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.
Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
