(care să stingă focul Greciei)
Constat cu durere că zilele acestea Grecia este în flăcări şi mă gândesc să torn un pic de apă de mare peste foc, să îl sting. Din cuvinte.
Noroc că ne-am întors la timp cât să privim în urmă, prin fotografii, cu bucurie la culorile albastre şi albe ale Greciei. De pe steag. Albastru de pe apă şi cer şi alb de la construcţiile ei recente.
Am cunoscut apa Greciei şi formele pe care le ia, în partea ei estică de ţărm. O apă de mare Egee evadată din marea Mediterană puţin, într-un golf Saronic, de la Atena din port şi până pe la capătul de sud al peninsulei Peloponez.
Teoretic, Peloponez este peninsulă, dar, după ce s-a construit canalul Corint, se poate considera insulă, dat fiind că s-a separat prin canal de continent.
În Atena am ajuns seara, norocul nostru că nu am dat nas în nas cu căldura toridă a zilei şi, mai recent, după cum văd, cu foc, dată fiind jumătatea lunii iulie a anului 2018, când am ales să vizităm vechea Eladă.
Ne-am cazat la un hotel cu vedere la Acropole, văzut printre florile roşii de la balcon pe care mai apoi le-am regăsit în toată Grecia. Buganvilia se numesc. Care fac din Atena un oraş frumos şi colorat şi din Grecia la fel, o ţară în care să te tot duci să o vizitezi.
Am plecat a doua zi către destinația noastră. Ermioni.
Prima formă a apei a fost cea luată de ferryboatul în care ne-am urcat în portul Piraeus. S-a ridicat pe tălpile sale de ski acvatic şi a zburat prin golf.
Pe o parte şi pe alta a drumului de apă sărată, multă stâncă, peninsulă şi insule cu munţi, care se prelungeau mult în marea Egee şi rămâneau în urmă, albastre şi depărtate, cu cât noi înaintam mai departe pe apă cu maşina zburătoare. O lume paralelă de forma şi culoarea mării.
Culorile mării Egee erau variate. Albastru, senin sau cerneală, verde, turcoise. Nuanţele uneori se mai închideau sau deschideau, funcţie de cum se filtra lumina soarelui prin ea.
Prima oprire a fost în portul Hydra. Unde apa a luat forma lui. A multor ambarcaţiuni colorate ancorate în port, a construcţiilor albe cu acoperişuri portocalii aşezate ordonat până pe culmile muntoase, a măgăruşilor parcaţi regulamentar în port, a străduţelor pietruite şi foarte înguste, a oamenilor mulţi şi de diverse naţionalitaţi care îşi bucurau privirea prin magazinele de suveniruri, a pisicilor multicolore care erau prăjite la propriu de căldură, a cerului de vară senin şi înflorat.
Pe treptele unei taverne din port erau scrise în engleză câteva cuvinte simple:
„Viaţa este specială,
Bucură-te de ea.
Pas cu pas…”
Ceea ce am şi făcut.
Am ajuns la Ermioni. Apa a luat forma lui. Colorat şi aşezat exact acolo unde trebuie, la limita dintre pământ şi apă, ca să te salute de bun sosit.
După ce am trecut printr-o pustietate aridă şi neprietenoasă, vezi bine, marea se ţinea la distanţă, am ajuns la destinaţie, cum spunea si GPS-ul.
Un complex cu toate incluse, care ne-a întâmpinat cu un buchet imens de Buganvilia într-un mănunchi de trunchi de măslin.
Spun că pachetul de servicii din complex includea totul, mai ales marea, partea care mă interesa pe mine, într-o formă maximă, care se întindea de la picioarele mele şi până dincolo, pe insula Hydra de care tocmai v-am povestit.
M-am aşezat la umbră, sub copaci, cu o carte în mână. Ascultam un concert dat de natură, pe două voci, adică un canon. Vocea mării, care işi cânta valurile şi a cicadelor, nişte insecte de tip greieri din copacii de deasupra mea, care se străduiau să fie auziţi de pe celălalt ţărm. Ce să te concentrezi la citit cu aşa un spectacol sonor?
Am ridicat ochii şi dau de un alt spectacol, unul vizual. Vreau să măsor distanţa până la munţii din faţa mea. Era preţ de o mare până la ei. Îmi iese din câmpul vizual. Zăresc totuşi munţii în faţă, dincolo de mare. Ce imagine… Mă ridic mai apoi pe picioare, mă apropii şi intru în de ea. În apă. Avea forma mea. De la depărtare părea albastră, dar de aproape, de foarte aproape am găsit-o verzuie şi transparentă, astfel încât soarele se juca pe pielea mea subacvatică în culori de solzi aurii care m-au transformat un timp în sirenă. Mă simţeam bine. Am salutat-o cu un Kalimera! Doar era dimineaţă grecească. Mi-a răspuns cu o atingere de val, apoi cu o alta, cu un gust sărat pe care le-am tradus cu „Bine ai venit!”.
Mă feream să o privesc intens, să nu mă îmbolnăvesc. Citisem în cartea tocmai lăsată din mâini că există o boală numită thalassophillia, o iubire necondiţionată pentru mare, care te poate face să părăseşti cele lumeşti şi să iei calea apei. Nu vroiam asta, doar că am luat suvenir în urechea dreaptă ceva din apa ei sărată, pentru că am intrat şi cu capul în ea nu doar cu picioarele, atât doar cât să fiu într-o ureche pentru un timp. Aici, acasă. Să o aud măcar într-o ureche!
Şi restul sejurului a fost interesant, dar relaţia mea cu marea a fost una specială, iar nisipul de forma ţărmului ei pe care călcam nu distingea tălpile noastre de toate naţionalităţile: italiene, franceze, ruşeşti, poloneze, americane, româneşti etc. Nici cu limba de comunicare nu era dificil între noi, oamenii, şi ea, marea, era una universală, care se făcea înţeleasă de fiecare dintre noi.
Voi încheia aici şi voi spune că forma apei în Ţara măslinilor, a mandarinilor şi smochinilor, ia toate formele naturii şi ale oamenilor care vin în contact cu ea. Acum, ar trebui să ia forma focului care s-a năpustit asupra pământului, să îl domolească, să îi potolească spiritul războinic.
Apa acolo a avut şi formă de inimă, a mea, de român vizitator, a lor de români muncitori, pe care i-am întâlnit la terasa unde am servit masa. Mulţi, tineri sau mai puţin, care ating două obiective în acelaşi timp. Câştigă bani prin muncă şi trag cu ochiul la colţul de paradis în care muncesc. Compatrioţii noştri comunicativi şi harnici care fac ca limba românească să se vorbească curent în peninsula Peloponez. Şi a mai luat încă o formă. Forma inimii ei, a mării Egee.
La întoarecere, am trecut printr-un alt port. Poros. Căruia, evident, i-a luat forma.
Efharisto, Grecia!
Frumoasă eşti, meriţi din plin să rămâi albastră şi albă. Tu şi apa care ţi-a luat forma .
Opriţi focul !!!
Guest post by Monica Costin
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
