Spotlight se-nscrie în lunga tradiție americană a filmelor ce vizează anchete jurnalistice (precum capodopera lui Alan J. Pakula, All the President’s Men, 1976). Filmul – realizat de Tom McCarthy, având și nominalizări la premiul Oscar – este la fel de pasionant. Pelicula aduce în prim-plan investigaţia făcută de un grup de jurnalişti de la ziarul The Boston Globe, care a vizat deconspirarea unor cazuri de abuz sexual asupra minorilor în bisericile din Massachusetts. Acest demers jurnalistic, recompensat cu Premiul Pulitzer (în anul 2003), s-a dovedit a fi cu atât mai important, cu cât a condus, în timp, la alte dezvăluiri ale victimelor abuzului sexual în cadrul Bisericii Catolice, atât din SUA, cât şi din Irlanda, Canada sau Australia.
Într-o noapte din 1976, un preot catolic este acuzat de agresiune sexuală și arestat de poliția din Boston, care îl predă autorităților ecleziastice. În iulie 2001, același om (între timp, eliberat) este suspectat că ar fi abuzat mai mult de 80 de băieți. Marty Baron (Liev Schreiber) – proaspăt numit șef al redacției – încredințează această anchetă unei echipe formate din patru jurnaliști, coordonați de Walter („Robby”) Robinson. Jurnaliștii Mike Rezendes și Sacha Pfeiffer, împreună cu Matty Carroll, încep investigațiile. În demersul lor, se izbesc mereu de reticența martorilor și a instituțiilor locale (majoritatea catolice). Atentatul din 9 septembrie le împiedică mereu demersul. Perseverența îi face să nu renunțe și, astfel, scot la iveală o conspirație pusă la cale de arhidieceza din Boston, care avea scopul de-a tăinui abuzurile sexuale comise de peste 80 de preoți catolici. În ianuarie 2002, în ciuda amenințărilor și-a multiplelor presiuni, ancheta îl pune la zid pe cardinalul Bernard Law. Acesta a demisionat la finele anului pentru a fi reînvestit rector al bazilicii Sainte-Marie-Majeure din Roma. Succesorul său – cardinalul Sean O’Malley – este astăzi vârful de lance al Bisericii în lupta contra pedofiliei.
Cu finețe și pudoare, filmul încearcă să afle cum a putut lua naștere un astfel de femonen, fără a aduce acuze Bisericii în general, păstrând distanța necesară. Toți pașii sunt prezentați așa cum au fost: ezitările celor din interiorul redacției, aranjamentele discrete propuse de procurorul orașului, strategia de transferare a preoților acuzați. Spotlight nu se rezumă doar la a face lumină în cazurile de abuz, ci prezintă și drama existențială a victimelor. Subtilitatea interogatoriilor spirituale lasă loc pentru suferință, fără să compromită formele narative și vizuale. Cu o mică excepție (scurtul prolog care explică situația din 1976), filmul expune doar punctele de vedere ale jurnaliștilor, arată munca cotidiană a ziariștilor de dinainte de explozia internetului.Tom McCarthy se-apleacă cu grijă asupra unui subiect delicat, dar – în egală măsură – bulversant. Regia, muzica, costumele și interpretarea evită teatralizarea, care-ar fi în defavoarea acestui subiect. Fără momente de suspans, McCarthy își plimbă spectatorii prin arhive, printre convorbiri telefonice și numeroase întâlniri, având ca suport o trupă de actori talentați și-o poveste tulburătoare. Spotlight a evitat senzaționalismul ieftin relevând precizia „clinică” și calitățile realismului.
Michael Keaton și Mark Ruffalo întrupează, pe ecran, cei doi pioni de bază din echipa de investigații a cotidianului The Boston Globe. Michael Keaton este Walter („Robby”) Robinson, șeful echipei Spotlight. Deși pornește de la unui subiect atât de delicat (pedofilia), pelicula păstrează codurile și nu pică în capcana voyerismului și-a sordidului. Majoritatea scenelor (filmate just) din Spotlight se constituie din momente care surprind personajele scriind sau discutând. Fără intruziuni în viața intimă a protagoniștilor, fără emoții exacerbate, dar cu o pudoare mereu la vedere, victimele sunt prezentate ca supraviețuitori, iar ziariștii precum niște soldați aflați într-o misiune. Luminile terne, costumele bej, mesele de lucru încărcate cu dosare și travelling-urile care urmăresc personajele ridicând vocea într-un birou asediat de apeluri telefonice pun filmul în aceeași linie cu All the President’s Men.
Filmul realizat de Tom McCarthy se concentrează asupra muncii în echipă (adevărat „mușuroi de furnici”). Obligați să analizeze tone de documente, să verifice înregistrări și să redeschidă documente arhivate, toți dau dovadă de răbdare, perseverență, deși sunt permanent conștienți că ar putea să intre în impas și să dea nas în nas cu eșecul. Calitățile rare ale jurnalistului de investigație puse în evidență transformă Spotlight într-un omagiu pentru cei născuți cu această vocație. Munca pe-o perioadă îndelungată, dificilă și adesea ingrată, demontează mecanismul „protecției” (86 de preoți din ținutul Boston se regăseau în acest caz): acuzații erau pedepsiți temporar, apoi mutați în alte parohii. Mecanismul de apărare al acestor slujitori ai Bisericii avea ramificații care se întindeau până la Vatican. În acest film, orașul Boston pare ca un sat iralndez imens, în care enoriașii merg la același preot. Tocmai aici se regăsește una dintre calitățile filmului: descrie maniera în care o redacție (The Boston Globe este un cotidian pro-catolic!) a prezentat amploarea acestei surprinzătoare „afaceri”. Distribuția perfect aleasă contribuie la eficiența acestui film. Niciunul dintre actori – Mark Ruffalo, Michael Keaton, Rachel McAdams și Stanley Tucci – nu trage spuza pe turta lui, fiecare punctează această „pânză pointilistă”.Toți se supun scenariului sobru și dialogurilor precis alcătuite. Astfel, spectatorul nu se plictisește urmărind povestea (128 minute) unei anchete care-a durat douăsprezece luni, explorează cinema-ul de astăzi. Spotlight captează interesul publicului prin forța subiectului și, mai ales, prin profesionalismul celor care l-au realizat, care și-au diluat individualitățile într-un gest colectiv pus în slujba emoționării spectatorului și trezirii simțului pentru justiția socială.
Regizor: Tom McCarthy
Scenarist: Tom McCarthy, Josh Singer
Muzica: Howard Shore
Producător: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar
Monteur: Tom McArdle
Distribuţia:
Rachel McAdams (Sacha Pfeiffer)
Liev Schreiber (Marty Baron)
Mark Ruffalo (Michael Rezendes)
Michael Keaton (Walter ‘Robby’ Robinson)
John Slattery (Ben Bradlee Jr.)
Billy Crudup (Eric MacLeish)
Stanley Tucci (Mitchell Garabedian)
Premii, nominalizări, selecţii:
Premii Veneția 2015, Trofeul Brian – Câștigător: Tom McCarthy
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Tom McCarthy
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun film – dramă, nominalizați: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar, Blye Pagon Faust
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun scenariu, nominalizați: Tom McCarthy, Josh Singer
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun film, nominalizați: Steve Golin, Michael Sugar
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat: Mark Ruffalo
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Tom McCarthy, Josh Singer
Premiile Oscar 2016:
Cel mai bun film/dramă, nominalizați: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar, Blye Pagon Faust
Cel mai bun regizor, nominalizat: Tom McCarthy
Cel mai bun scenariu, nominalizat: Tom McCarthy, Josh Singer
Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat: Mark Ruffalo
Cea mai bună actriță în rol secundar, nominalizată: Rachel McAdams
Cel mai bun montaj, nominalizat: Tom McArdle
Citiţi şi
Masca bătrâneții – La giovinezza/Youth
Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
