James Gleick o numește ”boala grabei”. Profesoara de la Harvard, Leslipe Perlow, îi spune ”foamea de timp”. Boli grele, ale secolului nostru, care ne influențează viața într-un mod dezastruos. Consecințele, dintre cele mai grave: stres accentuat și nemulțumire de sine.
Suntem obsedați de timp. E, de fapt, o criză prin care trecem. Avem impresia că îl economisim și în același timp avem senzația că nu e niciodată îndeajuns. Ne organizăm la sânge, fugim de la o întâlnire la alta, încercând mereu să ”furăm” timp de ici de colo. Ne e teamă că, dacă refuzăm să facem ceva, am putea să pierdem ceva special, fabulos sau vreun pas important în cariera noastră. Când, de fapt, timpul nu stă în loc. Nu putem să păstrăm secundele pe care avem impresia că le economisim.
Potrivit unui studiu din 2008, întrebați ce își doresc cel mai mult, 68% dintre americani au răspuns: ”timp liber”. Își doreau asta mai mult decât să aibă copii sau o carieră de succes.
Arianna Huffington, redactor șef la The Huffington Post, dacă ar putea întoarce timpul înapoi, și-ar spune cuvintele scriitorului Brian Andreas: ”Totul s-a schimbat în ziua în care mi-am dat seama că am timp pentru toate lucrurile importante din viața mea.”
Arianna își amintește de mama ei, care ”suferea” de abundența timpului: ”Se mișca prin zile întocmai ca un copil, trăind în prezent, oprindu-se, la propriu, să miroase trandafirii. De multe ori îmi amintesc cum ne spunea mie și surorii mele, atunci când ne aflam în fața unei decizii importante: ”Dragelor, să lăsăm lucrurile să se așeze”.
”Mama trăia într-o lume în care nu existau întâlnire impersonale, nu trebuia să te grăbești. Credea că, grăbindu-te, nu faci altceva decât să ratezi darurile de care te poți bucura numai când te dedici 100% momentului, fie că e vorba de o conversație, cină sau relație. Tocmai de aceea nu îi plăcea să fie multitasking.”
Atâta timp cât succesul este atributul celui care muncește cele mai multe ore, care își ia cel mai rar vacanță, care doarme cel mai puțin sau răspunde la un mail la cinci dimineața – de fapt cel mai ”înfometat” de timp – nu vom putea niciodată să ne bucurăm de timpul nostru. Ceea ce, înseamnă că uităm să ne bucurăm de viața noastră, care, până la urmă, e plămădită din timp.
Pe Ioana o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
