Avem familii, dar de 20 de ani ne întâlnim doar noi: marțea, de la 10.00 la 12.00.
Această poveste, multiplicată câtuși de puțin, într-o zi ne-ar putea aduce într-o Românie normală, în care să nu mai tânjim după calitatea vieții pensionarilor din Occident. Pentru că nu există om să nu iubească îndrăzneala, disciplina și forța. Și pentru că în România de azi încă există oameni care, fără a-i răni pe alții, se prețuiesc pe ei, sub emblema distracției. Și totul se întâmplă într-un orășel de care poate ați auzit sau nu – Balș, județul Olt, iar protagonistele sunt femei cu vârste între 60 și 87 de ani.
Toate, respectate în comunitatea pe care au servit-o prin profesiile lor. Până la ultima, gata de distracție, dacă se dă tonul la distracție. Și, uneori, distracția înseamnă să improvizezi elemente de decor vestimentar, cu ce ai la îndemână.
Clubul Pensionarelor din Balș nu are o formă de organizare oficială, tocmai pentru că reprezintă doar întâlnirile unei comunități care dorește să petreacă timp împreună. Așa mi-a spus Steluța, fostă profesoară de franceză, o femeie a cărei vârstă începe cu cifra 7, cu voce ca a Rodicăi Mandache și pe care am perceput-o la telefon atât de caldă, atât de prezentă și atât de utilă, în demersul de a se simți bine cu sine și de a face bine altora!
Cum v-a venit ideea?
Povestea a început cu câteva foste cadre didactice, pensionare. Eram toate bunicuțe, duceam copiii în părculeț și nu mai terminam de povestit. Despre rețete culinare, despre medicamente, despre tot felul de întâmplări… Ce bine ar fi să ne putem întâlni undeva! ne-am zis, la un moment dat. Și de atunci, Plec la club! a devenit replica mea către soț în fiecare zi de marți dimineața. Și tot de atunci, noi, fetele, avem un loc unde putem să vorbim pe îndelete. Și am adunat, pe lângă foste cadre didactice, și foste inginere, contabile, secretare, asistente medicale.
Câte sunteți și ce vârste aveți?
În total, acum, 22. Unele vin sporadic, așa că în realitate ne vedem constant vreo 17-18. Chiar facem haz de o poveste pe tema asta: într-o zi am încercat să ne numărăm și nu reușeam, așa că am zis (râde): Aliniați-vă! Și așa ne-am numărat. Ca să-ți răspund, avem boboacele: fete puțin peste 60 de ani, care vin la noi imediat după ce ies la pensie, apoi vârsta mijlocie: categoria de 70+ și veteranele: ele au peste 80 de ani. De exemplu, doamna Vasilica, fostă profesoară, are 87 de ani și este cea mai în formă dintre noi, ne bucurăm că se menține sănătoasă și creativă. Apoi s-o amintim pe doamna Elena (Nuți), tot fostă profesoară, care vine din Iancu-Jianu, cu mașina personală, căci șofează excelent la 75 de ani.
De fapt, cred că nucleul acesta inițial menține coagulat grupul, însă în mod cert povestea va continua. Omul se responsabilizează și duce obiceiul mai departe, când realizează că a ajuns în situația de a o face.
O să-ți povestesc ceva trist și frumos. Uneori, mai mergem la înmormântări ale fetelor noastre, este firesc. Și într-o zi, cineva din exterior, prezent la înmormântarea respectivă, a comentat: Au toate coroanele (de flori, in memoriam) emoția lor, dar când citim pe panglică mesajul semnat de Clubul Pensionarelor, este altceva. Ați devenit un simbol. Pentru oraș și pentru decedată, coroana voastră spune că ea și-a petrecut anii de pensie simțindu-se vie.
O ascult pe Steluța și, fără să vreau, îmi amintesc replica unei foste colege, în ziua când s-a pensionat: Gata, de-acum am intrat în antecamera morții. Asta înseamnă pensia. Se întâmpla în România anilor 2000, dar este mentalitatea care însoțește pensionarii români și azi. Probabil că puterea exemplului fiind aproape inexistentă, nu are cum să le insufle curajul de a înțelege că viața continuă și poate deveni mai frumoasă după pensionare.
Dacă încercați să mă combateți, vă rog să-mi spuneți cu ce credeți că se deosebește de senioarele din Balș, doamna din imaginea de mai jos, care prezintă modă la o cină cu vânzare de produse vestimentare, în Florida, SUA.
Tema de bază a întâlnirilor de la Balș
Tema importantă și permanentă, și pretextul fiecărei întâlniri (râde), este Cafeaua.
Ne bem cafeaua împreună marțea. Singura pauză a fost în pandemie, dar și atunci țineam legătura și unele dintre noi, care locuim la bloc (din nou râde), respectam un traseu conceput prin casă, 30 de minute de mers obligatoriu, zilnic, pentru a ne menține corpul treaz și a nu ne gândi la toate știrile negative despre boală. Vorbeam și glumeam despre asta, cum altfel să depășim pandemia?
Mai este un aspect: unele dintre noi sunt divorțate, văduve sau n-au fost căsătorite niciodată, iar copiii, dacă îi au, sunt poate stabiliți în străinătate sau în orașe îndepărtate, așa că acest club este o modalitate a pensionarei respective de a socializa și de a se simți parte a unui grup. Și uneori, de a face sport.
Revenind la întrebare, eu nu știu de ce oamenii cred că trebuie să existe neapărat o temă, ca să te întâlnești. Tema noastră este întâlnirea în sine, căci stăm de vorbă despre evenimente cotidiene, despre ce am mai citit sau despre alte chestiuni banale.
Uneori avem program artistic: unele dintre noi, fiind cadre didactice, am cântat în corul școlii, așa că ne invităm soții, de exemplu în decembrie, să asculte colinde. Dansăm sau doar ascultăm, după cum este plăcerea și după cum sunt puterile fiecăruia.
Apoi, de sărbători, ne luăm vacanță de la club, căci este necesar, pentru pregătiri și pentru a petrece timp în familie.
Aniversările
Vezi, îmi sună telefonul. Răspund după ce închid cu tine, este o fată născută pe 14, sigur vrea să-și serbeze ziua. Așa că iar avem chef (râde, încântată). Știi, niciuna nu se lasă nesărbătorită, până la urmă propria aniversare este un prilej să te simți importantă, să primești afecțiune. Ceea ce se și întâmplă la club: facem poze, dansăm, ne simțim regine. Așa ne-a spus odată una dintre fete: Azi am fost regină!
Toate aniversările sunt împreună, aceasta este una dintre regulile nescrise ale clubului. Pe vremuri, mergeam la restaurant, dar pentru că toate s-au scumpit, iar pensiile sunt mici, am simplificat. Până la urmă, întâlnirea este un plus, nu masa: așa că ne pregătim fiecare după puteri, cântăm, dansăm și mâncăm salată de vinete, pizza, prăjituri sau o felie de tort. Mai ieftin decât la restaurant și mai bun.
Evenimentele
Multe dintre noi au înțeles venind la acest club că, indiferent de situația din viața personală, există un loc unde îți poți descărca emoțiile prin vorbă și chiar prin dans.
Sigur, sunt propuneri care nu se potrivesc cu vârsta tuturor – de exemplu excursii mai lungi sau chiar simple, pentru fetele cu probleme medicale, de la boli de inimă, până la echilibru motric.
Important este că uneori evenimentele creează pretextul întâlnirilor și ulterior subiect de conversație, căci le rememorăm împreună.
În anii aceștia, am trecut prin toată gama: teatru, filarmonică, lansări de carte, chiar sejururi organizate cu sume acceptabile, studiind ofertele din extrasezon. Acum ceva vreme am ajuns și la Palma de Mallorca cu un program pentru seniori al spaniolilor, despre care s-a documentat fiica uneia dintre pensionarele noastre. Este, poate, momentul nostru cel mai de preț, tocmai pentru că am depășit granițele țării și pentru unele a fost prima și singura dată când au făcut asta. Chiar a fost ceva unic.
Sigur, eram mai tinere, ne mișcam mai ușor, am fost chiar și la discotecă atunci. Noi și un grup de nemți, ei mult mai dezinhibați, să-i fi văzut suiți pe masă și dansând după miezul nopții (râde copios), s-a urcat și una din fete pe masă cu ei, avem dovezi.
Mai plecăm și acum. Zilele acestea, de exemplu, câteva fete sunt plecate în stațiune, la Olănești. Dintre cele rămase, câteva am fost ieri la o lansare de carte în sala de ședințe de la primărie. Pentru un salariat sau un elev pare banal, însă pentru noi invitația la un eveniment creează prilejul unei activități. Ne combate sedentarismul.
Sigur, pe lângă acestea sunt mesele organizate cu diverse ocazii, tot de primărie. Cum ar fi, de 8 Martie. Anul acesta am fost la un restaurant elegant. Cu meniu, cu muzică plătită. Și cum stăteam eu așa, uitându-mă la tineri și bătrâni, dansând împreună, am înțeles că omului îi place să se distreze la orice vârstă.
Mi-am amintit brusc cum ne povestea bunica despre baluri și cum cineva din familie, de regulă o femeie, însoțea fata, o privea dansând și, de ce nu, o păzea. Cu un alt prilej, analizam cum am ieșit noi, pensionarele, din protocol, ia să vezi! La un eveniment, au adus câțiva adolescenți de la Slatina să ne cânte. Și a început o serie de folclor autentic: Căsuța noastră, Ionel Ionelule, ca să ajungă formația să interpreteze cântece țigănești. Ce impact, ce emoție, i-au atras instant pe spectatori! Mă uitam cum tineri și bătrâni s-au prins în horă și trăiau momentul acela unic. Și iar am înțeles că tinerețea și distracția se află în sufletul omului, nu în anii lui. Și că toți, tineri și pensionari, avem nevoie de asta.
Steluța a continuat:
Clubul este și o poveste despre rafinament, stil și îngrijire personală. Întâlnirile acestea ne forțează să ne menținem în formă și îngrijite.
Pentru cele care locuim într-un apartament de bloc, n-a fost evident decât atunci când am realizat că una dintre fete venea uneori direct din grădină, dar niciodată înainte de a se fi spălat pe cap sau de a-și fi curățat unghiile.
Din fericire, se întâmpla în primii ani ai întâlnirilor noastre și a fost un motiv bun să continuăm să ne vedem săptămânal. Până la urmă, dacă petreci timp doar în casă, chiar și la bloc, intervine delăsarea. Ajungi să amâni rutina zilnică de îngrijire.
Clubul ne-a obligat să ne menținem responsabile în raport cu corpul nostru.
Și am mai constatat ceva:
Tulburările de memorie? La club le tratăm! Memoria se degradează odată cu vârsta, însă prin testarea și antrenarea ei, viața persoanei cunoaște îmbunătățiri semnificative. Clubul nostru este locul unde glumim că nu ne mai amintim date sau întâmplări.
Da, facem haz de necaz că nu mai ținem minte și ne distrăm copios pe tema asta.
Îți voi povesti o întâmplare din timpul ultimului semestru al școlii. Pentru că fiecare are un nepot de dus – luat de la școală, ne pomenim discutând uneori despre cât de complicată este uneori materia, cum programa s-a îngreunat și câte bariere au copiii acum. Și una dintre fete a remarcat că nepotul ei trebuie să răspundă la multe întrebări de stilistică despre poezia ‘’Muma lui Ștefan cel Mare’’. Așa a venit provocarea și imaginează-ți cum ad-hoc, 20 de fete între 60 și 85 de ani, au început să recite. Și cum da, împreună și-au amintit poezia, completându-se una pe alta.
Ne-a bucurat sufletul că am dus până la capăt o poezie. Un moment atât de simplu! Și care ar fi fost atât de complicat separat…
Secretul longevității acestui club?
Regulile. (Râde) Sunt reguli nescrise. Nu am impus reguli, nu merge nimic așa.
Prima regulă nescrisă este că nu trebuie să-ți pui viața pe tapet. Decât dacă vrei, dacă ai plăcerea să comunici, fetele abia așteaptă să asculte, să mângâie și să ofere un sfat. Însă nimeni nu trebuie să se simtă umilit. Este destulă durere în multe familii, ca s-o transferăm și aici. Sigur, atmosfera de la club nu este pentru toată lumea, am avut situații când au venit, au văzut despre ce este vorba și au spus: Nu asta îmi doresc! Oamenii sunt diferiți și este foarte bine așa.
Sprijinul autorităților și al comunității
Noi nu ne-am amestecat cu politica, clubul a fost creat pentru suflet. De fapt, o altă regulă nescrisă este că niciodată nu discutăm politică. Este greu de crezut, dar am găsit înțelegere la toate conducerile de la primărie, indiferent de culoarea politică.
Până acum un an, aveam un sediu unde veneau pensionarii în general, femeile într-o cameră, iar bărbații în alta, jucau șah sau remi. Interesant este că, la un moment dat, primăria ne dăduse o sală, se numește Europa și este cea mai sofisticată de acolo. Apoi, ni s-a oferit un spațiu într-o fostă centrală termică de cartier, pur și simplu au decis reabilitarea unui spațiu în ruină. Și iată-ne! Îți spun sincer că aici ne simțim mai bine, nu mai suntem într-o clădire oficială, cum este primăria, și putem să fim în largul nostru.
Mai trebuie spus ceva ce se întâmplă acum și ne bucură nespus: auzind de club, un fost elev care implementează un proiect Erasmus, ne-a propus să ne ajute să comunicăm prin telefoane (râde iar): educație digitală, să ne vezi ce atente suntem! Așa am învățat să folosim WhatsApp, să inițiem sau să răspundem la apeluri telefonice video, chiar să ne comandăm produse online. Pare ceva banal, dar pentru noi este o mare realizare.
În loc de încheiere
Important este ca femeile să știe că pot veni în acest loc gratis. Nu există o taxă de membru și nici de înscriere, pentru că nu avem o formă de organizare oficială. Ți-am spus că nu e loc de constrângere, de niciun fel (râde). Vestea s-a transmis mereu oral, ne facem reclamă prin viu grai și iată că, de atâția ani, ne bucură fiecare întâlnire.
Fiecare mesaj la club sau despre club ascunde o emoție. Și explicația despre cu cât drag așteptăm întâlnirile acestea, stă poate în realitatea simplă că nimeni nu-și propune nimic și nimeni nu așteaptă nimic special. Dar toate dăruim cât de multe vorbe bune putem.
Dragi cititoare Catchy, în localitatea cui mai există un astfel de club?
Citiți și Mamaia și nonna
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Melania caută înlocuitor să predea ștafeta dragostei pentru copiii de la MagiCAMP
Dacă doamna “interval oral” este acolo, e vina noastră
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
