În luxurianta lume nouă, fundamentată pe principii utilitariste (aceasta este paradigma-matcă), apar mereu noi formule de relaționare intimă, care sunt rapid standardizate, de la „casual sex”, „la romance”, la „prietenie amoroasă”, la „intimitate asexuală”, la „relație deschisă”. Oamenii au ajuns să se auto-înregimenteze disciplinat, să se auto-definească în termeni de o rigiditate care îți dă frisoane. De bunăvoie acceptă să se claustreze, să-și reducă din posibilități și din orizontul de așteptări, să își limiteze șansa de a descoperi, de a fi surprinși de viață.
Încerc să fiu clară. Una și aceeași persoană cu un anumit partener poate rezona într-un fel care atrage automat o relație intimă de tip „amical” sau de tip „romantic”. Când ești îndrăgostit, ești monogam, dar doar atunci. Nu ai nicio garanție că te vei îndrăgosti ca să spui: caut legătură romantică. Cauți, eventual, un om care să îți stârnească pasiunea.
Experiența celor care, de bine, de rău și-au dat voie să trăiască dezvăluie faptul că raporturile dintre oameni și tipurile de relație sunt date de natura indivizilor implicați și de rezonanța dintre ei. Cu fiecare interacționăm diferit în funcție de ceea ce suntem și este celălalt. Obiectivul oricărei relații era, până mai deunăzi, comunicarea (afectivă, intelectuală, sexuală).
© Benoit Courti
Relațiile sunt organisme vii, evoluează, se transformă. Or noile formule ale intimității fac din diversele specii de relație un scop în sine. Altfel spus, nu comunicarea dintre două individualități e miza, ci menținerea zonei de interferență în anumiți parametri. Într-o situație firească de viață, o experineță amoroasă se poate preschimba în prietenie sau o amiciție poate suferi o mutație și se poate preschimba în dragoste. Când oamenii ajung la intimitate pentru că se simt atrași unul de altul sau motivați să trăiască împreună sau determinați de valori și preocupări comune să se apropie unul de altul, relația capătă forma ei firească.
Însă, în contemporaneitatea profund aservită mentalităților pragmatico-utilitariste, cei mai mulți tind să obiectifice și să convertească în marfă absolut orice valoare. Nu mai caută nici comunicarea, nici intimitatea, ci un anume tip de conexiune, care e un pat al lui Procust. Încearcă să înghesuie în niște forme și formule situaționale stricte cursul firesc al vieții. Cuplurile pragmatice subordonează identitatea individului identității relației, altfel spus subordonează subiectul-uman obiectului-relație. Orice depășește marginile patului procustian e tăiat, respins categoric. Te poți trezi într-o situație în care te atașezi, firește, de cel cu care ai o intimitate. Până și șobolanii de laborator se atașează de cei care fac pe ei experimente. Dar dacă te-ai angajat într-o legătură de tip „casual sex” și ai ajuns, împins de instincte și de emoțiile inerente faptului de a fi viu, să vrei ceva mai mult, ești concediat din relație ca de la un serviciu în care ți-ai depășit atribuțiile. Aceste formule de relaționare au în vedere, mai mult sau mai puțin explicit, instrumentalizarea individului și asocierea sa cu marfa de un anume tip. Individualismul (atât de blamat de cei care îl confundă cu egoismul) nu a făcut față valorilor și invaziei de modele de comportament pragmatic. Individualismul (care se referă esențialmente la demnitatea și libertățile individului) nu a reușit să învingă egoismul și simțul profitului pe care le cultivă această cultură utilitaristă.
Viteza cu care cuplurile se înființează și se destramă te face să te întrebi dacă chiar mai putem vorbi de existența cuplului, ca atare. Ce înseamnă faptul că trăiești cu un altul preț de un anotimp?
Realitatea virtuală alimentează iluzia unei largi varietăți de opțiuni, oamenii sunt sugestionați că pot găsi oricând pe cineva mai bun, mai potrivit, mai adecvat, mai răsărit. De aceea tergiversează mult, ezită mult și renunță cu ușurință la „vrabia din mână”. Prin virtual înțeleg toate resorturile mediatice, înțeleg inclusiv larga paletă de surogate de fericire în doi care sunt propagate prin telenovele, reviste mondene, filme comerciale și așa mai departe. E o fericire de butaforie care vinde și infectează percepția, mentalitățile. Cei mai mulți consumatori de asemenea „afrodiziace” trăiesc cu amăgirea că în viețile unora curg lapte și miere. Mai toate manualele de instrucțiuni ale fericirii nu fac altceva decât să le amplifice indivizilor, deja frustrați, orgoliile, egoismul, dorința de profit personal. Ele nu îți spun: modestia te va face liber, nu îți spun dăruiește și vei primi, nu îți spun fericirea e contemplație și pace a sufletului, ci, dimpotrivă, îți spun: fii orgolios, luptă-te, cere, fii îndrăznește, caută profitul mereu! Ești sugestionat pe toate căile să perpetuezi și să amplifici liniile de forță ale paradigmei dominante. Cei mai mulți ajung să cultive credința că undeva, pe lume, există un produs uman ready-made care le-ar putea servi mai destoinic interesele și nevoile intime decât ceea ce le oferă realitatea și atunci amână, așteaptă, tatonează, lasă „vrabia din mână” sau chinuiesc vrabia cu pretenții absurde până își ia singură zborul…
Astfel, profitul a devenit obiectivul principal și în căutările amoroase care funcționează, tot mai frapant, în regim de piață.
În toate epocile și la toate vârstele, umanitatea a dat dovezi de egocentrism. Exponenții speciei au dat mereu probe de lăcomie, posesivitate, meschinărie, tiranie, s-au folosit de semeni adeseori fără scrupule. Dar acum, în era consumeristă, s-a ajuns la un adevărat delir al folosirii și obiectificării ființei, care se bazează fundamental pe validarea și valorizarea procesului de aservire a individului unei cauze inferioare. Dacă erele mistice sau raționaliste (vezi Iluminismul) îl aserveau unei cauze superioare, cea în care trăim aservește ființa umană unor valori care sunt mai prejos de ea, unor bunuri literalmente materiale. Ceea ce se numește „casual sex” e o chestiune palpabilă, materială, ai cărei protagoniști rămân esențialmente doi străini unul față de celălalt, doi actori cu nume proprii subordonați unor roluri anonime.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
