Prima colivie din viața ei a fost îndreptată spre libertate
Cele mai frumoase amintiri din viața unui copil sunt acelea care se nasc pe neașteptate. Noaptea găzduiește cele mai îndrăznețe vise, pe care le scrie cu legături între stele. Constelațiile sunt zâmbetele copiilor, pe care le poți vedea atunci când cerul este permisiv și te lasă aproape de misterele lui. Doar cei cu inima liberă de constrângere pot privi spre luminile ce nasc vise, acele suflete ce văd cerul limpede ca o amintire pe care o îndrăgești, una pe care nu vrei să o lași din mână. Nopțile nasc visele care se aștern în viețile copiilor. Amintirile devin, în cele din urmă, hărți pe care le folosesc oamenii, să zboare spre libertate.
Pentru Perseida, amintirile cele mai frumoase s-au lipit de sufletul ei luminos în anotimpul nașterii ei, iarna. Nopțile erau senine, etalând magia stelelor ce se confundau cu fulgii de zăpadă. Micuța noastră își serba cel de-al șaptelea an de viață, a șaptea iarnă. Ne-a cerut să o trezim la ora la care se născuse, pentru a o ține în brațe. Noi nu am dormit până la ora 2:10. A trezit-o mama ei, singura ființă ce poate trezi blând un copil. O sărutare pe semnul primei lacrimi șterse de mamă, pe locul ales de fulg pentru a-și întipări neasemănarea pe chipul ei. A cuprins-o în brațe și a sărutat-o pe obraz, apoi pe frunte. Întotdeauna îi șoptea ceva la ureche, o privea și o întreba simplu: „Da?”. Perseida râdea de fiecare dată.
Liniștea le-a adormit fulgilor jocul, făcându-i să se aștearnă pe pământ ca o manta care să-i amintească soției mele de puritatea cu care a venit pe lume fiica noastră. În lumea noastră un singur lucru mai egala unicitatea fulgilor – chipurile oamenilor. Plutirea lor este, poate, una dintre cele mai frumoase definiții ale libertății. Zăpada este un strop de apă ce dorește să fie o stea căzătoare, una al cărei destin este să graviteze în jurul omului.
Ne-am îmbrăcat cu o plăpumioară ce ne-a adăpostit pe toți trei în sufletul ei călduros. Băncuța din fața casei ne-a oferit locul cel mai bun pentru spectacolul nocturn al luminilor. Simțeam că cerul luminos al nopților de iarnă și-a ținut respirația în așteptarea acestui moment. Am râs și am depănat amintiri din anii cei mai frumoși ai vieții noastre, de când Perseida ne-a fost oferită. Dragostea noastră a prins tot mai multă formă. A privit cerul și ne-a întrebat dacă de acolo vine ea. Apoi a adormit în brațele noastre.
Dimineața m-am trezit pentru a pregăti o activitate de mult timp promisă: construirea de căsuțe pentru păsările care nu știau alți arbori decât cei din apropierea casei noastre. Perseida și-a dorit să le ofere un loc de odihnă, în caz că doreau să rămână peste noapte aproape de ea. Coliviile se construiesc în anotimpul în care păsările ciripesc și te urmăresc îndeaproape, spre deosebire de acela al creșterii puilor. Iarna este cel mai bun moment în care poți construi colivii, întotdeauna fixate în arborii din lumea lor, una a libertății. Ne creșteam fiica într-o colivie a iubirii, fixată pe brațul timpului, căci, nu-i așa, pentru o fiică a zăpezii, prima colivie din viața ei a fost întotdeauna îndreptată spre libertate.
Din inimă de tată!
Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura
Pe Cosmisian îl găsiți aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
