Sidonie-Gabrielle Colette (28 Ianuarie 1873 – 3 August 1954), cunoscută sub numele de Colette în lumea literaturii și a filmului, aparține acelei categorii de scriitori care ies în față cu o operă restrânsă, dar capabilă să producă mutații în conștiința publicului amator de literatură autentică, valoroasă, izvorâtă din propria experiență de viață.
Capodopera ei, nuvela Gigi, a fost printre motivele nominalizării la premiul Nobel, în 1948, deși prozatoarea scrisese aproape 15 nuvele și romane (Cheri, Vagadondul, Hoinara, Duo, Ciclul Claudine). Această creație atrage însă atenția în mod deosebit prin autenticitatea stilului pe care îl fundamentează și al scriiturii care o va transforma într-un ”geniu feminin”, așa cum o consideră Julia Kristeva, așezând-o alături de Hannah Arendt și Melanie Klein în celebra ei carte omonimă.
Popularitatea de care se bucură imediat după apariție are un efect miraculos, pentru că va duce la producerea unuia dintre cele mai de succes musicaluri realizate vreodată, câștigând toate cele 9 Oscaruri de la categoriile la care a fost nominalizat la decernarea Premiilor Academiei Americane de Film – cel mai bun film, cea mai bună regie artistică, cea mai bună cinematografie și culoare, cele mai bune costume, cel mai bun regizor – Vincente Minnelli, cel mai bun montaj, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun scenariu. Pelicula a mai câștigat și 2 Globuri de Aur, pentru cea mai bună comedie muzicală și cel mai bun regizor, dar și un premiu Grammy, pentru cea mai bună coloană sonoră. Producția MGM, povestind aventura tinerei și nonconformistei Gigi, ce aspiră la dragostea unui bărbat din înalta societate, a costat aproximativ 3.300.000 $, cele mai scumpe fiind decorurile și costumele realizate de genialul Cecil Beaton.
Iată tot atâtea argumente pentru care putem vorbi despre genialitate în cazul unei personalități feminine fascinante, (trăind, ca și Simonne de Beauvoir, într-o lume a bărbaților), opera ei care o reprezintă în totalitate – manieristic de-a dreptul, precum și capacitatea ei extraordinară de a provoca lumea artistică prin alte forme de expresie capabile să atingă conștiința publicului.
Ce o face pe Colette atât de specială încât să devină un mit al Franței? “Colette è un grand’uomo”, afirmă André Obey în 1923, pentru că modul ei de a fi nu numai individual, ci și în raport cu ceilalți e departe de moda feminină a vremii – ea sparge orice canon social, moral, menținându-se permanent în atenția parizienilor pe care ajunge să-i deteste, probabil și din cauza orașului:„ Cei 45 de ani petrecuţi la Paris n-au reuşit să facă din mine altceva decât o provincială, în căutarea prin douăzeci de arondismente şi pe cele două maluri ale fluviului a provinciei mele pierdute”….
Divorțează atunci când se simte nesigură, insuficient apreciată sau pur și simplu atrasă de un bărbat (chiar dacă era cu mult mai în vârstă sau mai tânăr cu 15 ani), și o face de 4 ori, ignorând cu grație opinia publică, își asumă bisexualitatea, e mim, cântăreață și actriță de teatru și de cabaret pe gustul boemei pariziene a primelor două decenii ale veacului trecut, leagă prietenii în lumea oamenilor celebri (cu Proust, Picasso, Jarry, Ravel, Sartre, Cocteau, Genet și Simone de Beauvoir), nu ezită nici măcar să joace în roluri pe care astăzi le-am putea numi de starletă porno, pozează cvasinud, vinde cosmetice și, cu toate acestea, va fi singura femeie care va beneficia de funeralii naționale în curtea de onoare a Palatului Regal, declanșând un ultim mare scandal în lumea catolică, pentru care nici opera, nici stilul de viață n-au fost acceptabile.
Meritul ei literar face însă efigie din această aventuroasă existență, în scrierile care demonstrează, cu aceeași vitalitate și nonconformism, că viața merită din plin trăită și că fericirea trebuie să fie scopul ei cel mai important. Scriind, construiește o lume în care se proiectează prin diferite alter-ego-uri ca ființă feminină de un erotism debordant și de o sexualitate nereprimată, într-un perpetuu antagonism cu bărbații, incapabili să trăiască la aceeași intensitate pasiunea unei relații amoroase – sfârșind astfel, iremediabil, în singurătate, iar această lume e compusă dintr-un amalgam de senzații și percepții înfiorate ale universului înconjurător încât face din opera ei o poematică apologie a Frumuseții, în toate dimensiunile ei.
O pictură în culori pastelate a feminității exuberante, nesofisticate, o oglindă a propriei vieți, petrecute în căutarea esențelor tari ale fericirii, atât de trecătoare în realitate, atât de provocatoare și bogată în impulsuri afective în planul idealității și al visului. Introspecție, analiza straturilor profunde ale conștiinței, instinctualitate și rafinament al trăirii, într-o scriitură modernă cu note unice, de o muzicalitate intraductibilă în alte limbi, exaltând efectele polifonice ale subiectivității feminine, surprinse într-un moment de revărsare genuină, nealterată de norme și convenții.
Este acest model de existență pe care ni-l oferă Colette un ideal sau o dezamăgire? Rămâne să citim cărțile extraordinarei prozatoare a secolului al XX-lea, pentru că ea face parte din galeria marilor artiști ai lumii, despre care Marcel Proust spunea că „n-au făurit decât o singură operă, sau mai bine zis n-au făcut decât să refracte, trecând-o prin prisme diferite, o unică frumusețe, pe care ei cei dintâi au adus-o pe lume”…
„Ce colțișor intim și drăguț! Văzându-vă aici între lampa trandafirie și vasul ăsta cu garoafe, cine ar crede că o persoană ca dumneavoastră se poate complăcea în mediul de la șantan!”
Iată ce mi-a spus la plecare adoratorul meu, când a venit pentru prima oară la masă la mine, împreună cu Hamond, codoșul.
Fiindcă am un adorator. Nu știu cum l-aș putea numi altfel decât folosind termenul acesta desuet: nu este nici amantul, nici flirtul, nici peștele meu… nimic altceva decât un adorator.
„Ce colțișor intim și drăguț!”… În seara aceea, am râs cu amărăciune în spatele lui… O lampă cu lumina voalată, o vază de cristal în care scânteiază apa, un fotoliu așezat în dreptul mesei, divanul hodorogit pe care-l acoperă pernele răspândite într-o savantă dezordine – și musafirul, înșelat de aparențe și superficial, e gata să-și închipuie o viață retrasă, meditativă și studioasă, de femeie superioară, petrecută între pereții zugrăviți în verde pal… Ha, ha! N-a observat nici călimara prăfuită, nici penița uscată, nici cartea cu filele netăiate părăsită pe cutia goală în care țineam cândva hârtia pentru corespondență…”
(fragment din Hoinara)
Sursă foto: http://peccadille.net
Fotografiile fac parte din vol. 53 și 55 ale Albumelor Reutlinger
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
