Ăsta este unul dintre cuvintele care au crăpat de sensul iniţial precum onoarea păsării Phoenix în maldăr de cenuşă. Felul în care a ales să renască mă intrigă pe mine destul de serios. Curvă trebuia să fie de rău, de foarte rău. N-o să reiau aici intrarea din DEX, că nu facem colecţie de cuvinte-titlu. Nu mă pot înfrâna să nu observ însă felul în care, alunecos şi un pic asudat, cuvântul ăsta se desparte în ultimii ani de sensul său negativ, ba chiar şi de ăla peiorativ. Şi are, vorba lui Garabet Ibrăileanu, făcând referire la opera lui Caragiale, viaţa lui proprie. Face exact ce vrea el şi concurează, la fel ca aceeaşi operă a aceluiaşi Caragiale, starea civilă.
N-am cum să număr câţi şi nici la un studiu exhaustiv nu m-am gândit încă, dar sunt deja mulţi ani de când curvă e de bine. Îmbracă frumos orice siluetă, nivelând asperităţi, atenuând specificuri nemulţumitoare şi celebrând momente extatice per se. E un deziderat pentru doamne. Adică nu mai vrea nimeni să fie o domnişoară, o tânără doamnă, o, ferească Dumnezeu!, duduie, pe restul întrupărilor feminităţii mature mă şi tem să le aduc în discuţie. Curvă e un cuvânt flexibil. Conversiunea îi permite o pendulare deal–vale adesea ondulatorie, de multe ori chiar mioritică. E uneori substantiv, dacă te afli la periferia unui oraş, oricât de mic, dar e şi adjectiv, atunci când nu ţi-ai găsit încă aşezarea stilistică în pagina urbană. Dar nu obligatoriu urbană. Deşi la ţară încă nu e bine să fii curvă. Încă.
Nimeni nu se mai sesizează, despre insultă chiar nu mai poate fi vorba, atunci când curvă apare în orice context. Sigur, nu l-am auzit la şedinţele cu părinţii. Nu încă. N-ai habar de umbră de senzualitate şi dintr-o eroare te-ai întrupat în femeie, lucru ce ţi se reproşează din ochi, mâini şi gură, cel puţin, dacă nimeni dintre apropiaţii tăi nu poate depune mărturie că eşti măcar niţel curvă. Şi nu e chiar aşa uşor precum pare. Ca să primeşti recunoaştere publică din partea oamenilor pe care-i apreciezi şi de care eşti legată sufleteşte, adică dacă vrei să auzi şi tu o dată măcar că-ţi spune cineva cu drag curvă mică!, ei, bine, pentru asta trebuie să demonstrezi nişte aptitudini sau chiar să existe fapte la propriul dosar de proxenetism cumsecade şi de familie bună. Că nu te face nimeni curvă fără să ai un anumit nivel. Şi nu-l ai, dacă nu munceşti. Zilnic, nu noptic, aşa cum probabil te gândeai că scapi ieftin.
Să ştii că nici eu nu renunţ, deşi momentan ilustrez perfect parafraza “curvă bună în burduf de câine”. Aducătorului la suprafaţă, bună recompensă.
Pe Ana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Draga mea Menopauză
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
