A şasea ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie) aduce în prim plan câteva subiecte de actualitate în lumea cinematografiei: situaţia pirateriei, soarta criticilor de film şi tendinţele din cinema-ul contemporan, subiecte care vor fi discutate în cadrul a două conferinţe organizate în timpul festivalului. Astfel, sâmbătă, 24 octombrie, are loc dezbatera „Pirateria și cinema-ul. Cum le împăcăm?”, iar duminică, 25 octombrie, dezbaterea „Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme?”. Tot cu această ocazie, va fi lansat concursul „Fii critic la Cannes!”, care oferă șansa participanților de a obține o acreditare – cu transport și cazare asigurate – la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.
Prima dezbatere, are loc la Cinema Elvire Popesco, începând cu ora 11:00 şi este împărţită în două sesiuni de câte două ore, timp în care se va discuta despre impactul pe care pirateria îl are asupra industriei cinematografice, măsurile de protejare a drepturilor de autor care se pot lua în era digitală, în care platformele de sharing iau din ce în ce mai mult avânt şi necesitatea impunerii unor sancțiuni mai aspre versus o abordare mai creativă. Invitaţi vor fi Jean Labadie, președinte și distribuitor Le Pacte (Franța), una dintre cele mai respectate agenții de vânzări din Europa axate pe filmul independent, și Christopher Elkins, CEO-ul și co-fondatorul MUSO, cel mai eficient provider de soluții pentru combaterea pirateriei în era web 2.0.
A doua dezbatere se va desfăşura în acelaşi loc, tot de la ora 11.00. În cadrul acesteia, Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N îi au ca invitaţi pe Pascal Mérigeau, jurnalist și critic de cinema francez, implicat în selecția filmelor la Festivalul de la Cannes, și Magali Montet, atașat de presă la Cannes pentru filme din selecție. Subiectele discutate vor include tendințele majore din cinematografie, cum s-a transformat meseria de critic în epoca Internetului, cum comunici și vinzi un film independent, ce șanse are un film independent fără festivaluri.
Dezbaterile Les Films de Cannes à Bucarest se adresează tuturor jurnaliștilor care scriu despre film sau cultură, bloggerilor și tinerilor critici de cinema, scriitorilor și editorialiștilor, reprezentanților cinematografelor și ai distribuitorilor români, precum și studenților la facultăți de profil (UNATC, Jurnalism, Filosofie, Arte etc.). Intrarea este liberă.
Concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, se adresează tinerilor sub 35 de ani care scriu constant la o publicaţie sau un blog despre cinema și au minim patru texte publicate în ultimul an. Pentru înscriere, trebuie completată această aplicație până la data de 16 octombrie, ora 23.59, și să trimită patru texte publicate în ultimul an. După analizarea aplicațiilor, se vor alege 10 finaliști care vor primi acreditare la Les Films de Cannes à Bucarest, participanții din afara Bucureștiului având cazare și masă asigurate în weekend-ul 23 – 26 octombrie. Finaliștii vor participa la conferințele de sâmbătă și duminică și vor înscrie trei texte pentru jurizarea finală: un preview despre Les Films de Cannes à Bucarest (vor fi apreciate unghiurile și abordările inedite), cronica unui film văzut în festival și o relatare despre conferințele la care au participat. Pe baza celor trei texte, publicate până la 1 noiembrie, organizatorii vor alege câștigătorul care va avea șansa de a merge la Cannes. Detalii aici, în secțiunea „Concurs”.
Citiţi şi
Apel deschis pentru artiștii pasionați de reciclare, la Grădina cu Artiști, ediția cu numărul 35
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.