În dimineața asta, v-am întrebat pe pagina de Facebook dacă e greșit să crezi în senzațiile pielii, în fulgerul privirii, în instinct, în tot ceea ce inima alege înaintea minții. Multe ați răspuns că da. Ei, bine, să vă spun și povestea mea.
Dacă aș fi știut lucrurile despre care urmează să scriu acum, poate n-aș fi intrat într-o relație dezastruoasă. Întâi, contextul și detaliile care atunci nu mi-au spus nimic. Dar nimic. Cine să aibă ochi pentru așa ceva?…
L-am întâlnit, nu mă întrebați ce mi-a plăcut de am grăbit nebunește lucrurile. Mă rezum la atât: mie mi se făcea piele de găină la câte un pasaj muzical, la câte o scenă emoționantă, ca să nu mai spun de atingerea lui… El, nimic. Doar într-o povestire destul de ciudată, aproape interlopă, am tradus ce-a simțit prin fiori de gheață pe șira spinării, care e cu totul altceva decât fiorul estetic sau plăcerea fizică. Fiorii ăia ai lui erau de frică, erau reacția ancestrală la pericol, era zbârlitul părului unui om preistoric amenințat…
Mai târziu am înțeles că avea o uriașă infirmitate sufletească, era un bărbat abrutizat, pe care oricât am încercat să-l vindec – pentru că asta facem când iubim, scormonim după bine cu speranța să descoperim diamantul afumat căruia să-i redăm strălucirea – n-a fost cu putință. Destul de târziu am aflat că până și felul în care oamenii reacționează la muzică, la artă, la atingere, e un semn. Emoția aceea are o explicație legată și de personalitatea lor… Și unii, pur și simplu, nu trăiesc așa ceva.
Fenomenul prin care senzația de curent electric ce străbate scurt pielea și determină vălurirea ei se numește frisson și în franceză se traduce prin fior estetic. Se simte ca un val de plăcere de aceea unii cercetători așa îl și numesc – orgasm epidermic. Muzica e cea mai comună cauză a acestui fenomen, dar unora li se întâmplă și când privesc o operă de artă, când urmăresc o scenă emoționantă sau când ating altă persoană. Acum să vedem de ce li se întâmplă numai unora dintre noi?
În timp ce oamenii de știință încă descifrează misterele acestui fenomen, foarte multe cercetări, adunate de-a lungul a cinci decenii, au ajuns la concluzia că originea frisson-ului se află în felul cum reacționăm la stimuli neprevăzuți, mai ales în muzică. Pasajele muzicale care includ armonii surprinzătoare, schimbări bruște în volum sau intrări emoționante ale solistului sunt câteva cauze comune ai acestor fiori estetici, deoarece surprind ascultătorii.
Dar știința încă încearcă să găsească motivul pentru care acest frison determină „pielea de găină”. Unii oameni de știință susțin că e un rudiment, rămas moștenire de la strămoșul nostru mai păros, care se încălzea prin stratul endodermic de căldură creat între firele de păr și piele – la o schimbare bruscă de temperatură, firele de păr se ridică și apoi se lasă, refăcând stratul de aer cald. Tot mai îmbrăcați fiind, cu timpul, și părul și-a pierdut utilitatea, și reflexul s-a atrofiat. Dar structura fiziologică încă există, s-ar putea să se fi reprogramat și acum să producă fiorii estetici ca reacție la stimuli emoționali. Cum ar fi frumusețea izbitoare a artei sau a naturii.
Așa cum unor oameni nu le-au mai crescut măselele de minte, și se cheamă că au evoluat, tot așa unii și-au pierdut de tot reflexul de apărare prin acest mecanism. Prin urmare doar două treimi din populația globului ar mai simți aceste frisoane. (În fine, multele cercetări arată că numărul lor ar varia între 55% și la 88%).
S-a pornit de la presupunerea că 1. dacă o persoană e complet cufundată cognitiv într-o piesă muzicală, atunci ar avea mai multe șanse să resimtă fiorul ca rezultat al atenției concentrate pe stimulul respectiv. Și 2. că efectul depinde foarte mult de personalitatea persoanei.
Pentru a testa teoria, participanții la test au fost conectați la un instrument care măsoară răspunsul galvanic al pielii (cum se schimbă rezistența ei electrică) atunci când sunt stimulați fiziologic. Li s-a pus muzică și s-a măsurat răspunsul la acestea în timp real: în timp ce ascultau, prin apăsarea pe un buton, semnalau apariția senzației de piele de găină. Comparând aceste date cu măsurătorile fiziologice și testul de personalitate pe care participanții l-au completat, s-a putut pentru prima dată răspunde la întrebarea „De ce li se întâmplă mai mult unora decât altora?“
Emoțiile sunt importante, dar frisonul nu e doar despre asta. Personalitatea adaugă noi valențe: sunt privilegiați cei care au deschidere spre nou/spre experiențe. Cei cu imaginația neobișnuit de activă, care apreciază frumusețea și natura, caută experințe noi, meditează des asupra sentimentelor lor și iubesc varietatea în viață. La fel, au parte de frisoane estetice mai intense ascultătorii care se cufundă intelectual în muzică și nu cei care o lasă să le intre pe o ureche și să le iasă pe cealaltă. Cu alte cuvinte, cunoscătorii experimentează mai des aceste orgasme epidermice…
Pe internet există chiar un grup care postează piese muzicale sau imagini cu text care pot trezi din adormire acest reflex. Lumea caută emoția și plăcerea, ceea ce e bine. De-am deveni dependenți de frumos și de aceste orgasme epidermice, cât de altfel ar putea fi lumea…
P.S. Înțelegeți acum de ce nu poate merge bine o relație în care unuia îi lipsesc din dotare sensibilitatea, deschiderea, imaginația, curiozitatea?… Ah, pardon, la capitolul curiozitate stătea oarecum bine – era curios la culme despre toate prietenele mele.
Sursa informațiilor, aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
