Deseori vorbesc cu oameni dragi din copilărie pe care-i port în suflet și-i prețuiesc ca pe cele mai curate daruri ale tinereții. Cu ceva timp în urmă, împărțeam lecțiile vieții cu un suflet frumos care stă în slujba lui Dumnezeu. Și el, ca orice musafir în lumea asta, are luptele lui… Niciodată nu știu ce să-i spun, dacă-i este greu, mă simt mică la umbra credinței lui. Dar încercând o consolare din cărțile pline de teorie stufoasă ale zen-ului i-am spus:
– Și tu, unde ești, mai știi de tine? Ai grijă să nu te pierzi!
– Eu? Eu… sunt în fiecare suflet de om din jurul meu, mi-a răspuns.
– Înțeleg, dar știi, uneori tindem să ne risipim, adaug eu.
– Îmi place să mă risipesc în oameni, altfel nu trăiesc, veni calm răspunsul lui.
Toate învățăturile culese din carți de dezvoltare personala despre cum să fii și ce să faci pentru propria fericire au pălit. Atunci am înțeles adevărata împlinire.
Nu pentru că el, om cu credință neclintită, a ales să se risipească în cei din jurul său, ci pentru că fiecare dintre noi avem bucăți de suflet sădite în oameni. Bucăți, ca niște bijuterii argint, pe care nu le vom lua niciodată înapoi, dacă iubim cu adevărat. Semințe din noi stau în părinții noștri, în copii, în prima iubire pierdută sau în zeci de iubiri în care am crezut. Părți uitate prin locuri pe unde ne-au purtat pașii, unele în care, poate, nu ne vom mai întoarce niciodată. Dar cred cu tărie că risipirea asta creează de fapt temelia trainică în viață. Dacă știi să plantezi părți de lumină din tine în oameni și să le aduci o sclipire în suflet, dacă știi să lași câte o bucată din inima ta să o mângâie valul mării sau să o ridici în vârf de munte să poată vedea mereu cum răsare luna, atunci nu te risipești în zadar…
Dacă poți să te dizolvi în iertare, dacă poți să pleci atunci când încă este loc de iubire, nu de furie și război, dacă poți să îți zărești strălucind bucățile de suflet pe unde le-ai lăsat, nu te-ai risipit. Trăiești, de fapt, în mai multe locuri și toate le simți în tine. Așa cum ard mai multe lumânări adunate, dar toate au o singură flacără.
Tu cum te-ai risipit? 🙂
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Oglinzile și energia din casă: cum influențează lumina și spațiul
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
