E iar acea perioadă din an. Când ţi se umple sufletul de nevoia de a ura ceva, cuiva. Nişte „Fie ca”-uri. Te gândeşti să-i iei pe rând. Scrii o urare lungă şi frumoasă, de sezon, cu ultimele citate la modă de pe net. O admiri. O expediezi primului din agendă, pe sms. Apoi îţi dai seama că eşti ineficient. Şi trimiţi acelaşi mesaj întregii liste. Ai bifat-o şi pe asta. Te simţi mai uşor de sărbători, mai bun, mai frumos, mai.
Treci la facebook. 3578 de prieteni. Imposibil să le urezi pe rând. Mai bagi două-trei „Fie ca”-uri pe mesaje private, apoi îţi dai seama că eşti prost. Bagi un copy paste pe wall şi începi să-ţi etichetezi prietenii. Pierzi jumătate de oră. Te plictiseşti. Postezi şi completezi cu o altă postare în care le urezi „la toţi”. Apoi ţi se pare prea puţin. Şi postezi vreo cinşpe poze cu brazi, sarmale, Moşi Crăciuni. Totul sciliptor, totul în mişcare. Bagi şi două pisici, să fie. Doamne, cât de bine este. E târziu, dar simţi magia sărbătorilor, simţi că ai intrat în atmosfera de Crăciun.
Şi apoi îţi dai seama: nu ţi-ai sunat părinţii, la naiba, că ei nu au cont de facebook şi nici mesajele pe telefon nu ştiu să şi le citească. Nu-i nimic. Poate mâine-poimâine, e timp!
Guest post by Amalia S
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
