Fetele inteligente iubesc tot ce e inteligent

22 September 2023

Eu nu cunosc om care să nu-și dorească să aibă casa lui, iar când e vorba de femei, visele iau proporții serioase. Pentru că noi ajungem să visăm până și ultima decorațiune unde își va avea locul. Iar prietena mea e mama fanteziilor și asta nu i-a făcut viața mai ușoară când chiar a venit momentul decorării apartamentului pe care, în sfârșit, și l-a putut lua. Nu m-a lăsat să particip în vreun fel, adică n-a cerut păreri, nici ajutor. Mi-a mai tot zis pe parcurs de una, de alta, dar nu destul încât să am vreo imagine coerentă. Am văzut casa imediat ce semnase contractul și era goală ca frigiderul unui bărbat singur și am mai văzut-o ieri, când m-a invitat să-i admir opera.

M-am dus doar cu o sticlă de vin și niște brânză puturoasă, cum ne place amândurora. Trebuia să văd întâi cum arată totul și apoi să mă gândesc la un cadou, pentru că prietena mea e foarte dificilă. Rezumatul? Mi-a plăcut ce-am văzut, de ce să mint sau să minimalizez talentul ei de decoratoare de interior fără legătură cu meseria ei de programator.

Eu am întrebat doar despre câteva lucruri, de unde și cât au costat, dar am scăpat până n-am primit tot pachetul de explicații? Nu. După ce a terminat, nu mai era un mister oboseala fizică și psihică imposibil de mascat. Și pe mine mă bătea gândul să-mi redecorez singură livingul, dar uitându-mă la ea am simțit cum dorința se dizolvă ca o cafea instant. Alergase de nebună prin tot felul de magazine fizice și online, că nici pe online nu e chiar relaxant să umbli, schimbase câțiva meșteri, nu i-a fost chiar ușor. Dar era fericită, obosită, dar fericită. Oboseala va trece, va rămâne mulțumirea. Și asta contează.

Iar mie mi-a devenit foarte clar cum voi proceda când va veni vremea să fac și eu o asemenea schimbare: o să mă duc la o agenție mică, nu prea scumpă, cât poate fi un proiect pentru un living?, zic cam ce vreau, mă mai întreabă ei una, alta, îmi fac o propunere, o mai ajustăm și am scăpat. Cineva sigur va fi recunoscător că nu-l zăpăcesc: capul meu.

Dar să mă întorc la casa cea nouă a prietenei mele: ce i-aș putea eu lua cadou și să se și potrivească stilistic? La prima și ultima vedere, stilistic, nimic. Se gândise ea la tot. Dar eu am găsit breșa: un sistem smart home. De curând, mi-am schimbat yala veche cu o yala inteligenta și atunci am văzut tot felul de senzori inteligenți – de inundație, de temperatură, de umiditate, de fum, de gaz, pentru calitatea aerului, de „geam spart”, de ușă, de tot ce vrei. O să mă gândesc eu la care i-ar fi mai utili, pentru că îmi place s-o știu în siguranță. Noi, fetele singure, avem grijă unele de altele și ne place tot ce este inteligent. 🙂



Citiţi şi

Ascensiunea clasei Bleisure – noii călători ai lumii

Testează tehnologie de ultimă generaţie la Tech Expo!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro