“Când te naşti cu aripi trebuie să le foloseşti”. Nu-mi amintesc ce femeie celebră a spus asta, dar sună frumos, încurajator şi oarecum imperativ. Ei, dar cum să le foloseşti dacă eşti româncă? În cazul acesta, de ajutor ar putea fi şi manualul de emancipare feminină al cărui titlu plin de umor l-am folosit şi eu, după ce, în 17 ani, a devenit un slogan care a băgat spaima în ambele tabere. Să dăm acum click pe situaţie.
Risipa oricărui har este de nescuzat şi vinovate pentru asta rămân prejudecăţile care întreţin iraţionala beligeranţă între sexe. Care nu cunoaşte de vreo 60 de ani încoace nici măcar armistiţii. Dar să ieşim din sfera relaţiilor de cuplu şi să privim spre politică.
Expertiza tehnică, viziunea şi capacitatea de a îndrepta ori schimba lucrurile greşite la scară macro, talentul de lider şi puterea de a convinge sunt calităţi unisex şi relativ uniform distribuite. De ce atunci, la noi, reprezentativitatea feminină este încă la nivel de ţară subdezvoltată?
august 2019: Marlene Schiappa, ministrul francez al egalității de gen (ne place atitudinea ei)
“Ei, de ce!” a exclamat zâmbind cu aproape doi ani în urmă (2009), Ana Lucia Varga, deputată PNL de Bihor, aleasă de curând Preşedinte a Organizaţiei Naţionale a Femeilor Liberale (felicitări, fiindcă ştiu că a fost o cursă taaare grea 🙂 ). “Pentru că o femeie are trei variante să acceadă în politica la vârf:
1. pe propriile puteri, dacă e o somitate în vreun domeniu conex,
2.cu sprijin material sau
3. the easy way, scurtătura care trece prin patul cuiva influent.
Eu, ştiind ce greu mi-a fost să ajung aici, sincer, acum nu le mai condamn pe ultimele. Problema lor rămâne ce fac după. Dacă s-au folosit ele, să zicem, inteligent, deşi discutabil, de bărbaţi şi odată ajunse acolo dovedesc că ştiu şi pot şi altceva. Sau dacă au fost şi vor accepta să fie încă folosite”.
Poate părea şocantă o abordare atât de tranşantă într-o problemă atât de controversată cum e oportunitatea şi justeţea prezenţei femeii-decident sau co-participant la deciziile importante privind soarta ţării. Dar nu cred că mai şochează pe cineva eticheta care i se aplică oricum, nediferenţiat şi umilitor. Şi cum hazul de necaz e sport naţional, Ana a continuat să vorbească despre inteligenţa femeilor care dă frisoane bărbaţilor.
“Eeei, în politică e chiar un handicap să fii deşteaptă şi trebuie să aplici o adevărată strategie ca să treci drept prostuţă. Asta până când e prea târziu să mai schimbe ceva şi se trezesc că au pierdut în faţa unui candidat pe care au fost ajutaţi să-l subestimeze. Altfel, te văd ca pe un pericol şi te elimină.”
Asta mi-a adus aminte de femeile scoase urât din cursa politică de către bărbaţi sau conspiraţii mixte, chiar mai infame: Mona Muscă, Lavinia Şandru, Ana Birchal (N.red. 2019 singura care a revenit) Asta fiindcă bărbaţii ştiu despre cealaltă mare rivalitate, cea dintre femei, şi de aceea (se) joacă aţâţând-o şi aşa mai câştigă încă o tură.
Clivajul dintre sexe, să zicem, ar putea avea o explicaţie în istoria prea îndelungată în care femeia a fost depreciată şi a acumulat resentimente. Dar discordia din tabăra femeilor nu are alt motiv mai breaz decât, ironia sorţii… bărbatul.
În ce fel, până la urmă, e altfel în politică decât în oricare altă situaţie de viaţă? Şi ce înseamnă să fii bună sau rea atunci când vrei să îţi foloseşti aripile, oricare ar fi fost raţiunea pentru care ţi-au fost date?
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Dragă singurătate
Jurnal de Arizona – Femeia care îmbrățișează cactușii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
