Mi se reproșează, și pe bună dreptate, că nu acord suficient de multă atenție frumuseții vieții. Procurorii aceștia ai mei sunt, totuși, blânzi. Ce aș putea să scriu în propria apărare?
Că sunt, iată!, conectat la diferite surse de încântare? Că mă las suprins de întâmplările mapamondului, că mă surprind exclamând la fraze din cărți și la faze din filmele de cinema, la replici din teatre și la pasele în adâncime ale mijlocașilor de creație? Că sunt în posesia unei arhive foarte sentimentale de convorbiri telefonice, că încă mai șuetez, că mai cunosc ce înseamnă o iubire de femeie, o nădejde și o stradă din Roma primăvara, în soare?
Las aici scurte referiri la marea frumusețe recentă din ceea ce ar putea fi un jurnal personal, dacă aș ține un jurnal personal, ceea ce sebastianizând s-ar impune la modul categoric.
Luni
Citești frazele unei scriitoare din Moscova. Te gândești la ce e acum la Moscova. Nu ai vrea să fii acum în Rusia, dar – trăind în cartea aceasta – ești acolo și e bine, ești fericit. Întotdeauna e mai bine în cărțile rușilor decât în realitățile lor.
Marți
Vezi “The Teory of Everything”. Vezi viața unui om care nu se mai poate mișca și nu mai poate vorbi cu vocea lui. Stephen Hawking e un geniu, dar nu asta te impresionează. E altceva acolo – e o iubire care se destramă și în urma ei rămâne un abur pe care nici măcar camera de filmat nu îl poate cuprinde. Și atunci nu mai ai ce să faci și plângi, dintotdeauna ai plâns la filmele de cinema. Este și motivul pentru care arareori mergi la cinema. Nu îți place să plângi în public.
Miercuri
Cauți o beție, ceea ce anticii știau că nu este altceva decât o nebunie voluntară. Vrei să pleci pe frontul acesta: să înnebunești voluntar, așteptând să vezi o lumină în noapte. Nu găsești ceea ce cauți. Nu găsești nici măcar liniștea. Te refugiezi în dragostea pentru o femeie.
Joi
Vezi un spectacol de teatru. Joacă Nicoleta Lefter, o actriță încă tânără, talentată, bună. Se numește “Aleargă!”, e după un text de Ana Maria Sandu. O știi pe Ana Maria, dar nu până în intimitatea textelor sale. Ce reușește Nicoleta Lefter să facă pe scenă e rar, e atât de rar în teatru: trăiește cuvintele scriitoarei, le dă o altă viață, și nu te poți opri din a constata că îți place. Îți plac toate acele cuvinte cu care se joacă Nicoleta Lefter în vreme ce aleargă, aleargă, aleargă, întocmai ca aceia care fug până la moarte.
Vineri
Aștepți ziua aceasta, e cea mai importantă din săptămânile care ți s-au dat. Căci vinerea ai o convorbire telefonică fără de care puține ți-ar rămâne totuși, la un bilanț onest. Și niciodată nu ești dezamăgit. Se petrece ceva magic atunci când un om pe care îl admiri îți spune exact ceea ce scria și Seneca într-o scrisoare de la începutul erei noastre: că nimic nu mai e de mirare!
Sâmbătă
Vezi “La jaula de oro”, un film mexican deja celebru. Și sunt acolo fragmente de poezie crudă și apusuri cumplite de soare și tineri care mor în căutarea visului și mai e și sfârșitul. Sfârșitul din “La jaula de oro” e una dintre cele mai brutale și sincere concluzii cu privire la natura umană. Și există frumusețe chiar și în această teribilă nefericire de a fi fost viu.
Duminică
Asculți un concert de pian. Un Chopin oarecare, ca în poezia poetului, și pentru o secundă, o singură secundă, viața își capătă întregul sens pierdut și abia atunci vezi limpede și pentru totdeauna marea frumusețe.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
