Am aşteptat blocată într-un moment de fericire!
Am aşteptat să revină, să se întoarcă, am aşteptat să fi fost o greşeală, am aşteptat să înţeleg că m-am înşelat, că doar a pus la încercare iubirea mea şi că testul se va încheia, iar eu îl voi trece cu notă maximă! Am aşteptat…
Am aşteptat zile, săptămâni, luni! Aş fi fost în stare să mai aştept! Dar m-am rugat tot timpul pentru ca ceva să se întample, pentru ca minunea de a se fi întors, sa se produca! Zi după zi mă scurgeam, mă topeam, deveneam ca şi inexistentă!
Am crezut că, aşteptând şi continuând să iubesc, va ajunge prin vreo crăpătura din inima lui o picătura din iubirea mea, care, precum un strop de apă vie, va renaşte iubirea în inima lui.
Am aşteptat, am crezut, am sperat! M-am simţit slabă, slăbită, am crezut că mor de mai multe ori, la fel cum m-am încurajat în fiecare zi, iar și iar. Am fost puternică pentru el, iar mai apoi pentru mine.
A fost greu, dar atât de plăcut totodată! Am fost atât de aproape de mine! Pentru prima dată! M-am tinut în braţe şi de mână. Mi-am şters lacrimile, m-am înţeles, m-am sprijinit şi m-am iubit! Eu pe mine! Eu cu mine!
Doar noi două! Am înţeles, cu tristeţe la început, că de fapt suntem singuri! Părinţii, prietenii, colegii, iubiţii, soţii, şi chiar copiii, pot fi o vreme lângă noi, dar pot pleca într-o zi! Şi atunci, ești tu cu tine!
Mi s-a părut atât de dureros!
După ce am stat o vreme îmbrăţişată cu mine, mi-am dat seama cât de sinceră este iubirea faţă de noi înşine, cât de mult ne hrăneşte şi cât de fericiţi ne poate face! Că iubirea celorlalţi poate fi o completare minunată, dar că fericirea noastră nu depinde de asta!
Iubindu-mă pe mine, am început să nu îl mai iubesc pe el! Şi nu din egoism sau răutate, ci din respect şi sinceritate! Faţă de el şi faţă de mine!
Nu am inţeles încă de ce se întâmplă mereu la fel!!! De ce atunci când noi plecăm cu adevărat, ei se întorc?
Asa s-a întâmplat… el a (re)venit, iar eu deja plecasem! Departe şi pe un drum fară întoarcere!
NU din orgoliu, în caz că vă trece asta prin cap! NU din răzbunare! NU din plăcerea de a-l vedea acum pe el suferind! Ci din iubire pentru mine, dar şi pentru el! Şi mai ales, pentru că drumul meu era în direcţia opusă drumul lui! Drumuri cu sensuri unice şi linie dublă continuă! Aş fi putut încălca regulile de circulaţie ale destinului… dar am considerat că riscul este prea mare, iar o ciocnire frontală, ar putea fi fatală!
Aşa am decis să îmi văd de drumul meu! Așa, el a venit, iar eu am plecat!
Suntem vălul care ne ascunde de noi înşine! Nimeni nu îl poate înlătura în afară de noi! Iar vălul se topeşte ca prin minune atunci când te iubeşti şi nu te abandonezi!
Şi ştii ce? Având vălul peste faţă, nimeni nu te mai poate vedea!
Aşa că mi-am dat vălul de pe față, m-am mai îmbrăţişat încă odată şi am decis să mă iubesc!
Şi nu aştept nimic!
Ştii ce bine este să poţi asculta din nou melodiile pe care le iubeşti și pe care le ascultai cu el?
Acum, vor fi din nou doar ale tale! Acum, vor fi ca un album de fotografii pe care îl priveşti şi care e o bucată din viaţa ta! Un trecut! ☺
Vei străluci! Porneşte culoarea verde a semaforului, blochează-l acolo, pe verde, şi priveşte-i pe cei ce trec pe lângă tine!
Pune roşu, doar celui ce vrei să se oprească!
Circulați! Circulați, vă rog! Nu blocați traficul destinului vostru! 🙂
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
