Gestionarea despărţirilor reprezintă adevăratul test de maturitate, şi nu doar pentru bărbaţi. O radiografie sinceră reprezintă calea cea mai corectă pentru o viitoare ne-despărţire.
Este adevărat că se manifestă total diferit. Bărbaţii se pot manifesta destul de dur, violent pe alocuri sau diplomatic. La noi nu există cale de mijloc. Ori înnebuneşti şi vezi negru în faţa ochilor, ori te retragi discret şi-ţi vezi de treabă. Unii se regăsesc apoi în băutură, alţii în alte femei sau în băutură şi femei. E simplu. Senzaţia de “trasul covorului de sub picioare” este percepută tâmpit şi este întreţinută de ideea că “bărbatul este cel puternic şi trebuie să aiba ultimul cuvânt”. Totuşi, şi bărbaţii plâng sau pot cădea într-o depresie soră cu moartea, mai rar ce-i drept, dar cu siguranţă este mult mai profundă decât cea feminină.
În niciun caz noi nu căutăm răzbunarea, probabil pentru a primi oareşce confirmări stupide. Părăsiţii, mai des, au aceasta problemă. Când părasirea şi părasitul sunt într-un oarecare echilibru, atunci pierderea încrederii în forţele proprii, nu prea mai poate apărea, dar există riscul tratării cu superficialitate a primei sosite. Este un soi de vulnerabilitate greu de înţeles de o femeie. Este greu de definit şi pentru noi. Reprezintă combinaţia dintre “te am oricum şi ai rabdare” sau “dacă nu mă întelegi, pleacă”. Lipsa răbdării vine dintr-o nevoie de a afla ce vrem, de fapt.
Iniţial am crezut că femeile traiesc la o intensitate superioară despărţirile, dar cazurile din viaţa mea, văzute în timp şi analizate la rece, m-au contrazis. Durerea este de cele mai multe ori una închipuită şi este atrasă de sine, nu provocată de partener. Ele nu suferă pentru că au pierdut bărbatul minunat, mai degrabă nu concep că tocmai ele sunt părăsite, și se dezvoltă în mintea lor prostia că “toate mi-se întâmplă numai mie”. E greşită ideea că barbatul trebuie să aiba ultimul cuvânt, de fapt ultimul cuvânt este marea lor problemă.
Părăsitele dezvoltă o gelozie puternică în timp, tocmai din dorinţa de a se proteja. Cele care părăsesc mereu, tratează fără consistenţă, din start, bărbaţii şi de fapt, se mint cu nonşalanţă. Femeilor le plac şi dramele. Urmăriri, posesivităţi extreme, certuri agasante, reproşuri, sufocarea prietenilor comuni. Fiecare cunoscut devine un judecător, ea este procurorul, iar “inculpatul” nu are dreptul la apărare şi nici nu beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Pe cale de dispariţie, şi de-o parte, şi de alta sunt separările când cei doi se aşează omeneşte la masă. Discută, nu-şi reproşează, sunt sinceri cu ei în primul rând, nu caută să ofere lecţii celuilalt şi tratează totul cu maturitate. Probabil iubirea reciprocă s-a așezat la masă. Este destul de dificil să procedezi aşa dacă ai iubit cu patimă şi din tot sufletul. Probabil ca în momentele alea de calm în interiorul tău se întâmplă războaie crunte, dar este singurul mod de a arăta că eşti cu adevărat capabil să iubeşti. O astfel de despărţire este precum o strângere de mână la încheierea unui business avantajos pentru toate părţile. Câştigi încredere în tine şi un partener pe viaţă.
Doar o femeie este capabilă să fie un camarad bun pentru totdeauna. Doar iubirea unui bărbat este veşnică.
Nu mi-e straină niciun fel de despărţire. Mi-am luat-o şi-n plex, şi la ficat. Am lovit sub centură şi cu garda pusă. Am fost şi prinţ, şi cerşetor. Am dispărut ca măgarul în ceaţă, dar am dat şi ocolul casei nopţi întregi.
A trebuit să trec prin toate astea pentru a înţelege cum vreau să fie următoarea despărţire.
Să nu mai fie.
P.S. Cum ar fi să vii, acum, când nu te mai vreau?!
Citiţi şi
Într-o mașină, la drum de iarnă, vrei să ai vizibilitate bună și să-ți fie cald
Femeile mature vs femeile imature
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
