Cel puţin pe hârtie, pentru că multe îşi pierd capul după tot felul de golani care le fură inima. Însă, în principiu, toate şi-ar dori nişte golani înstăriţi, pregătiţi, minunaţi. Ei bine, de la ideal până la factual… e drum mare. Dacă pentru bărbaţi totul începe cu aspectul fizic, pentru femei totul începe cu situarea socială a bărbatului, nu neapărat materială, ci relevanţa sa în mediul social, potenţialitatea sa. Evident că am redus la absurd şi nu toate femeile caută asta, cum nu toţi bărbaţii sunt ahtiaţi după aspect fizic.
Totuşi, în ţările sărace, cum este şi România, bărbaţii sunt de multe ori confundaţi cu salvatorii din filme. Şi culmea, de femei care au tot bagajul psihosomatic necesar ca să reuşească în viaţă, mai puţin voinţă! Ceea ce este destul de trist. De ce să ai nevoie de cineva ca să reuşeşti, de ce să nu o faci singură? La fel cum o fac şi altele! Potenţial ai, ce mai aştepţi? Salvarea nu vine niciodată de dincolo, ci mereu de la tine. Cam aşa ar arăta mesajul salvării reale, nu a butaforiei metamorfozate în ideal de urmărit.
Într-o lume ideală, toţi ne-am iubi pentru ceea ce suntem în sine, nu pentru ceea ce reprezentăm în societate. Şi aşa am înţelege că haina nu este nimic altceva decât mit, pastilă, panaceu, un nimic cu care ne acoperim goliciunea genuină ce zvâcneşte în noi. În fond, nimicul se petrece între patru pereţi, când atingerile se contopesc şi devin străine de lumi mundane. Iar asta nu mai are cadru axiologic, nu mai ţine de haină, de costum, de stupoare socială, ci mereu de deşert, de goliciunea şi blestemul cu care ne-am născut, de trestia lui Pascal, de fuga nebună de a fi mai mult decât suntem.
Pe George îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
