În ultimii ani, când societatea românească s-a alăturat, prin deschiderea porților Occidentului, teoriilor liberaliste, egalitare, democratice vest-europene și, eventual, americane, problema femeii și discursul feminist au început, la rândul lor, să insoliteze cu o anumită frecvență tradițiile noastre disciplinare. În 1998, a apărut la Univers, în două volume, „Al doilea sex” a Simonei de Beauvoir, carte receptată la apariția sa după război, că manifest al feminismului radical, ulerior depășit de forme mult mai „violente“ (printre care autoarea, de altfel destul de precaută, abia dacă se mai situează între moderate).(…)
“A treia femeie”, cartea lui Gilles Lipovetsky, pe care Editura Univers o traduce la numai trei ani de la apariția sa în Franța, se înscrie în paradigma acestui tip de cercetări, în care coté-ul psihanalitic și literar al Simonei de Beauvoir este depășit în direcția psiho-sociologiei. Fapt care, în sine, probează o mai mare aderență la „real“, dar privează lucrarea de extraordinarul (în sens etimologic) al scriiturii, al documentului clinic sau al foii de jurnal citate, de multitudinea și varietatea detaliilor capabile să construiască o figură completă, atentă la nuanțe, a obiectului cercetat. Femeia lui Lipovetsky este eroina zilelor noastre, fata de pe stradă, carierista de firmă, casnica mulțumită, feminista activă, aspecte atât de diferite, încât sunt greu de circumscris unei etichete totalizatoare. Lipovetsky optează, de aceea, pentru una care nu spune nimic. (…)
©Josef Bartuška
„Femeile vor să reușească să se comporte ca bărbații. Dar, în același timp, ele nu doresc să le semene“. Este aici, cred, singura formă de feminism acceptabil, grefată pe convingerea autorului că „oricare ar fi forța culturii egalității și autenticului, femeia rămâne de neînțeles, enigmă a cărei seducție se păstrează neschimbată“. Ceea ce nu-l împiedică totuși pe Lipovetsky să denumească ultimul subcapitol (al unei cărți despre femeie!) „Bărbații joacă și cîștigă“, ba, mai mult, să-l încheie și cu aceste afirmații „falocrate“: „Mai puțin rănită decât reciclată, identitatea masculină le va permite bărbaților întotdeauna, în societățile deschise, să-și asigure propria lor predominanță în ipostazele puterii. «Criza virilităţii» este, mai curând, o imagine literară decât un fenomen social de fond: bărbatul reprezintă viitorul omului, iar puterea masculină, orizontul durabil al vremurilor democratice“. De-ar fi atât de simplu…
Citeşte articolul integral aici.
Citiţi şi
Gilles Lipovetsky – A treia femeie
