Imaginea tatălui în istorie, confundată adesea și cu o imagine bărbatului, pentru că rolul tatălui nu este instinctual ca la femeie, a avut întotdeauna, în toate vremurile, o nuanță de compensare. Ceva nu era de ajuns pentru bărbați. Nu aveau destulă putere. Acum, femeile nu se simt îndeajuns de bune și egale bărbaților. Nu se simt nici femei pe deplin, dar nici bărbați perfecți nu pot ajunge. Deși se străduiesc.
Doamne, cât de mult ne străduim să ajungem din urmă bărbații, în timp ce ne pierdem puterea feminină pe drum!
Când a pornit această luptă pentru putere între femei și bărbați?
Cumva, prin mijloacele și simbolurile specifice vremii, bărbații au trebuit tot timpul să se impună și să arate că, deși biologic nu stau ei la originea creației, tot ei sunt cei care guvernează lumea. Iar în ceea ce le privește pe femei, mitologia greacă expune clar frica și neîncrederea bărbaților în partea lor feminină interioară, prin marginalizarea socială femeii și teama de zeitățile feminine.
sursă foto: Pinterest
Atena, poate cea mai emblematică figura feminină în mitologia greacă, era chiar o extensie a tatălui său, nu era interesată de a-și forma o familie, era foarte rațională și înțeleaptă, intervenea mai ales în viața muritorilor bărbați, era la fel de curajoasă ca un bărbat. Astăzi, am putea zice că Atena s-a reîncarnat în toate femeile care încep să se masculinizeze în societatea patriarhală.
Cultura, economia și civilizația au avut foarte multe de câștigat de pe urma acestui efort de compensare a bărbatului: la cine stă puterea? Instinctul de auto-afirmare a creat opere celebre, create de bărbați celebri, însă la nivel relațional și psiho-social, a născut pe rând multiple fenomene exagerate, atât din partea bărbatului, cât și din partea femeii: supunerea femeii, negarea femeii, mișcările feministe, masculinizarea femeii.
„Este ca și cum femeile ar purta în ele însele un bărbat rigid și meschin, iar bărbatul o femeie ambiguă, senzuală și oarecum inferioară”. (Marie-Louise von Franz)
De ce luptăm pentru această putere?
Dincolo de succesul vizibil sau dorit, în sufletul nostru simțim că nu suntem suficient de buni, de „perfecți” pentru a fi iubiți de celălalt. Credem că dacă ne-am da măștile jos, măcar pentru o clipă, nu am mai fi acceptați. Neacceptarea celorlalți vine, de fapt, din neacceptarea proprie.
Și din necunoaștere. Câți dintre noi putem spune, cu mâna pe inimă, că am avut în familie modelul echilibrat, de femeie sau de bărbat? Cei mai mulți probabil că am peticit unul între timp, pentru că și părinții noștri au învățat ce le-a spus istoria. Și mai mult, au învățat forțat ce înseamnă supraviețuirea, nu abundența sau echilibrul.
Atunci când o femeie relaționează sănătos cu masculinitatea, în interior (calitățile tale masculine), dar și în exterior (relații cu bărbați maturi emoționali), energia feminină se poate manifesta sănătos, autentic și liber, poate să creeze.
Când feminitatea relaționează toxic, va fi rănită emoțional, dar și la nivelul corpului.
Până nu ne vindecăm copilul interior, adultul nu se poate maturiza emoțional. Deși vârsta biologică va avansa, copilul interior va regresa (adică se va întoarce mereu în trecut, preocupat să repare relația primordială cu părinții și asemenea ei, toate relațiile ulterioare care au eșuat).
Pe Cristina o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
