Îl priveam cum se îndepărtează. Cu mersul lui apăsat, cu pasul sigur. Nu îmi aduc aminte să-l fi văzut vreodată altfel decât aşa. E înalt, drept, mândru – cu măsură. Mă uit şi parcă acum îl văd pentru prima dată. Parcă nu l-aş cunoaşte de 17 ani.
Pe lângă el trece o femeie. Să nu aibă mai mult de 30 de ani. Subţire, cu părul lung – prea lung pentru gustul meu, dacă ar conta, desigur. Îmbrăcată elegant, pe tocuri potrivite. Nu pare a se grăbi nicăieri, însă nici la plimbare nu pare că ar fi. Privirile li se intersectează pentru o secundă. Mai degrabă simt decât văd. El trece mai departe, imperturbabil. Ea, însă, schimbă – aproape imperceptibil – ritmul mersului. Nu întoarce capul după el, însă acum paşii ei au o moliciune aparte. O secundă, atât.
Mă înfior. Nu e nevoie de mai mult. AÅŸ alerga după el. Să-i spun ce? Că femeia care a trecut pe lângă el probabil că n-o să-l uite aÅŸa de uÅŸor? Că poate va adormi diseară cu el în gând? Sau că, poate, îi va mai căuta ÅŸi altă dată privirea? Că poate îşi va potrivi ÅŸi mâine drumul pe aceeaÅŸi stradă, doar ca să-ÅŸi încruciÈ™eze din nou, pentru încă o secundă, privirile? Că eu încă îl mai… ÃŽncerc să alung gândul tulburător, dar nu-mi iese.
ÃŽncerc să-mi amintesc cum a fost îmbrăcat la întâlnirea de adio. O eleganţă simplă, pe care, parcă, acum o înÅ£eleg pentru prima dată. Pantalonii la dungă, cămaÈ™a È™i pantofii impecabili în fiecare dimineaţă, una dintre rafinatele curele de bărbaÅ£i pe care ÅŸi-a le-a făcut singur cadou de Crăciunul trecut chiar de aici. Perfect asortată cu jacheta casual È™i… pălăria. Bărbatul meu, pardon, fostul meu bărbat de azi încolo, poartă pălărie. Ştiu, nu haina ori pălăria îl face pe om, însă stilul îl scoate din mulÈ›ime. Parcă acum îl văd cu alÈ›i ochi…
El s-a depărtat, nici pe ea nu o mai zăresc în direcÈ›ia cealaltă, eu am rămas pironită în loc. Mersul acela dintr-odată frânt mă urmăreÅŸte. Curând, va fi al altei femei… Şi atunci mă decid. Scot telefonul, îl Å£in câteva secunde lungi între palme, îmi ard obrajii, mă calmez, îmi fac curaj È™i-i formez numărul. Răspunde pe loc.
– Știi…, dar nu apuc să-mi termin gândul, că mă întrerupe.
– EÈ™ti tot acolo… aÅŸa-i?
– …ăă, da, nu…adică voiam numai să-Å£i spun…
– …ÅŸi eu!
În depărtare, silueta lui face o piruetă veselă. Bărbatul acela va rămâne al ei până la moarte.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
