Sunt de multă vreme interesată de ceea ce obișnuim să numim femeile din umbră. Am o simpatie uriașă și până acum niciodată mărturisită pentru Vera, soția lui Nabokov, dar și pentru o altă Vera, a lui Călinescu, pentru Sofia, soția lui Tolstoi sau pentru prietena uluitoare a lui Andy Warhol, Edie Sedgwick. Pentru Emile Louise Floege, iubita lui Klimt și, mai nou, pentru Lorna Ishiguro. Lista e foarte lungă, m-am oprit doar ca să nu fiu obositoare. Mă gândesc la aceste femei cu tandrețe, dar și cu mare bucurie. Cu un fel de mirare – fericită – că au existat sau există. Ele sunt femeile care au iubit și care au trăit împreună cu bărbați care au ajuns, prin șansă sau whatever, să fie cunoscuți și recunoscuți… de public, de istorie. Ei au luat gloria, ele, umbra.
Véra and Vladimir Nabokov, Montreaux, 1968 (Photograph: Philippe Halsman)
Aici e foarte interesant. Mie tocmai faptul că ele trebuie să fi fost, de fapt, minunate mi se pare evident, umbra e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru că… nu știm altul. Deocamdată.
Dintre toate, Vera Nabokov mă fascinează. Mai mult, îmi doresc să fi fost Vera Nabokov. A fost numită „Mrs. Genius”[1]. M-aș mulțumi și să fi avut – ca profesor – un fel de Vera Nabokov lângă mine. Nu e seducător să fii profesor și să ai întotdeauna, dar întotdeauna, în sala de curs, așezată între studenți, o ureche fină, un învățăcel conștiincios, un asistent fidel, care îți schimbă tablele, îți împarte fișele, îți corectează lucrările, cum era Vera? Ba da, cred eu, e minunat. Mai mult, să ai un alter ego care îți programează întâlnirile, care îți răspunde la scrisori, îți ține evidența prelegerilor și îți sortează fișele. Care să știe ce gândești și care să poată să răspundă pentru tine. Mă întreb dacă poate exista un ajutor de profesor mai bun. Nu, nu cred. E tot ce își poate dori un profesor. Iar dacă el e și scriitor… se-nțelege că ea, Vera, este cel mai bun cititor și cel mai aprig și atent critic. Și atunci Vera devine indispensabilă. O condiție obligatorie, necesară și suficientă, pentru ca Vladimir să fie Vladimir.
Cei care au cunoscut-o pe Vera, studenții de la Cornell, erau uluiți de faptul că o vedeau mereu în sala de cursuri, în primul rând de pupitre, în fața profesorului Nabokov. „My assistant will now pass out the blue books”[2], or „my assistent will now draw …”[3], ar fi spus Nabokov. Dincolo de asta, cred că era o prezența electrizantă, „subtly endowed with the gift of being remembered”[4], spun cei care au cunoscut-o sau „ she was a striking woman, white-haired and alabaster skinned, thin and fine-boned”[5]. O femeie care îți amintea de caii de rasă. Sau de câinii de Curte. De Barzoi, bunăoară. În plus, să fie și cultivată, discretă, eficientă. Grozavă Vera. Răspundea până și la scrisori în locul lui Nabokov…, astfel încât prietenii se refereau la cei doi ca la cei doi V. Erau doi, dar se suprapuseseră, unul peste celălalt, se identificau, Vera era Vladimir. Îmi place tare mult.
Cât trebuie să fi fost de contrariant să fie văzută, de fiecare dată, în sala de curs, în primul rând, dacă studenții ajunseseră să explice prezența ei acolo în diferite feluri. Ori e o enciclopedie ambulantă, ori are o memorie prodigioasă, ori o atenție la detalii inegalabilă, și asta, evident, îl ajută pe profesor să nu se repete… Imaginaseră chiar legende despre ea, ba că ar fi ventriloc, ba că ar avea o armă în poșetă, ca să-l apere pe profesor, ba că e câinele lui de pază.
Dar cel mai frumos mi se pare faptul că ar fi putut crede că Mrs. Nabokov was there to remind us we were in the presence of greatness and should not abuse the privilege with our inattention[6]. Ooo.
Dincolo de ironie, if there’s any, Mrs. Nabokov era o prezență care nu trecea neobservată. Clar ca lumina zilei. Un bun secretar, un excelent administrator, o excelentă prietenă. În plus, o femeie frumoasă, rasată, discretă și delicată. Superinstruită. Extraordinar de puternică. Cu umor. Cu spirit. Cu Witz.
O femeie care a știut să facă din planul doi, în care s-a aflat toată viața, un excelent loc de pe poziția căruia să strălucească. Nu sunt sigură, dar mă gândesc că nu e deloc surprinzător ca lumina lui Nabokov să fi fost, de fapt, (din) lumina ei.
Carismatică figură, Vera. Inubliabilă.
Cred că îmi place mai mult decât sora inexistentă, dar celebră, a lui Shakespeare.
***
[1]Stacey Schiff – The Genius and Mrs. Genius. The very Nabokovian marriage of Vladimir and Vera in The New Yorker, February, 10, 1997.
[2] Id. [3] Id. [4] Id. [5] Id. [6] Id.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce înseamnă să te simți copleșit
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
