A fost tărăboi mare când a dat Cristi Puiu un interviu și a vorbit despre femei, despre maternitate, despre împlinirea pe care o aduce maternitatea și care, câteodată, e de-ajuns în viața de om, dacă nu e chiar superioară realizărilor pe care le-ar putea întreprinde femeile în cadrul artelor și așa.
A existat, previzibil, opărire. S-a sărit la beregata Puiu-lui. S-a considerat că s-a trunchiat în corpul interviului (aiurea!) și că nu s-a înțeles bine (mai degrabă). Apoi, în vreo patruzeci și opt de ore, nimeni nu mai știa despre ce e vorba, drept dovadă că trebuie să vă fac și această recapitulare pentru împrospătarea memoriei.
Cum toată lumea trebuia (așa e pe internet) să aibă o poziție despre chestiune, am aruncat și eu în treacăt ideea că e treaba lui Puiu ce crede despre femeie, și că nu văd de ce m-ar interesa părerea aceasta mai mult decât a domnului Titi, instalatorul, care în chiar acele clipe grele îmi remedia o țeavă în baie și exprima idei.
Ce – ziceam -, Puiu face politici publice? Bagă Puiu în capul oamenilor – cu forța – prostii? E Puiu sexist? M-am îndoit de ipoteză, ba chiar am considerat că regizorul face o reverență către feminintate, dar, na, eu nu sunt feminist și nu știu. Apoi, la constatarea că – istoricește vorbind – au fost mai puține femei cu carieră atât în arte, cât și în știință… Aici e simplu, e logică elementară: școala li s-a îngăduit mult mai târziu sau – în unele cazuri – deloc, până în zilele noastre. Așa că una-i una și alta-i alta. În fine, nu de asta v-am deranjat cu acest textuleț.
Ce vreau să consemnez: am fost la Sieranevada, la cinematograf, să văd. Fiindcă mi-a plăcut, m-am mai dus o dată. Așa că, după ce am văzut pelicula (cum se zice) de două ori (șase ore în total), m-am gândit să vă fac un scurt inventar al doamnelor și domnișoarelor care apar în această peliculă plină de harfă, în care Puiu râde temeinic de prostia noastră, românească. Nu mi s-a părut că Puiu are ceva cu femeia, doar o constată, cum constată și bărbatul. Puiu e un foarte bun agent constatator.
Așadar, există:
- femeie măritată, antipatică, parțial isterică (“deci, tu nici măcar n-ai habar ce mănânc eu dimineața” vă sună cunoscut?), în căutare de vacanțe exotice, sictirită de Grecia, unde au ajuns să-și permită și țăranii să meargă; mamă a două fiice, devine și mai isterică dacă i se umblă la trusa de machiaj; e cinică și în chestiunea războiului crede că adversarii trebuie omorâți de mici, fiindcă altfel te omoară ei când se fac mari;
- pensionară care citește sumele datorate la întreținere și se miră;
- o adolescentă (în interpretarea domnișoarei Ileana Puiu, fiica regizorului) care plimbă un cățel și dă sărut-mâna;
- nevastă, văduvă, care vrea să facă totul după datină, pentru sufletul răposatului (Sieranevada – nume ales în mod absurd, în bătaie de joc – se petrece la un parastas); vom afla că ea a fost înșelată toată viața, dar, uite, la văduvie, dă colivă fără resentimente;
- fiica văduvei, anticomunistă, regalistă, monarhistă, își suspectează bărbatul de amantlâc și îl toacă mărunt, mărunt; fiica văduvei este și mamă, se îngrijește bine de fetița ei;
- fată care ajută la parastas, luată la rost în permanență, deși face tot ce poate ca să rezolve – un Dorel-femeie, de o splendidă inocență (ea cumpără un costum de dat de pomană cu șase numere mai mare decât numărul pe care îl poartă cel căruia i se dă pomana);
- nepoata văduvei; mai rebelă, așa, care aduce în casă o croată (sau o sârboaică) beată sau drogată;
- ex-iugoslava cu pricina (pare-se, studentă la arhitectură);
- sora văduvei, supărată că bărbatul, Toni supranumit Mexicanul, umblă cu altele care, să mă iertați, i-au mai și supt p*la;
- soția cu basc a unui profesor de matematici, nu vorbește prea mult, mai mult bea;
- o babă comunistă (excelentă intepretarea Tatianei Iekel, optzeci și patru de ani, mama lui Florinel Piersic Junior), care e de părere că oamenii au dus-o foarte bine înainte și că mergeau de drag la defilările de 1 Mai și la celelalte defilări;
- vecine, folosite să împartă pomana, dar nu și familiilor de pocăiți din bloc, căci are și creștinismul limitele sale;
- nevasta unui golan de cartier, care încearcă să îl tempereze pe golan, dar mai de la distanță, așa.
- o doamnă în vârstă care are replica: “Mamaie să-i spui lu’ mă-ta”.
Cam acestea sunt femeile din Sieranevada. Ele fumează în bucătărie, dispar când merg la Carrefour, ridică tranșant întrebarea “Este sau nu este muia adulter?”, îndură niște porci de bărbați și tot pun pe masă mâncare (din care – ca în Buñuel– nu prea se gustă).
Și nu e vorba că Puiu a căutat să defăimeze femeia, sfânta româncă – asta este o prostie fără margini. Pur și simplu, cam așa arată femeile care se adună prin sufrageriile oamenilor de la bloc, la parastas.
Și, ca să vă spun drept, femeile sunt personajele pozitive, dacă îmi îngăduiți, din filmul acesta. Așadar…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
