“I am a woman in process. I’m just trying like everybody else. I try to take every conflict, every experience, and learn from it. Life is never dull“.* Oprah Winfrey
Spun americanii, cu a lor deja enervantă positive thinking, că cea mai bună şi interesantă parte din viaţa unei femei e între 30 şi 40 de ani. Normal, după toate regulile raţiunii! Ai o carieră, ai dovedit deja ce poţi, ai (în multe cazuri) o familie în care copiii au trecut de obositoarea vîrstă a pampers-ilor şi a întrebărilor încuietoare şi – foarte important! – ai adunat un liniştitor cont în bancă şi-ţi poţi permite să vezi din când în când viaţa în roz încălţată cu pantofii tăi preferaţi de la Prada ori Manolo Blahnik, sorbind alături de prieteni cel mai bun Cosmopolitan din oraş…
Aşa gândesc americanii şi poate spune cineva că nu e sănătos? Poate spune cineva că o femeie care, de fapt, a găsit cel mai preţios lucru în viaţă – stabilitatea – nu va radia mulţumire şi nu va exprima echilibru prin fiecare gest al său? Se va simţi şi va arată bine… chiar dacă e criză… Dar asta, într-o lume în care tot ceea ce a făcut până la cei 30 de ani nu a fost în zadar.
Eu sunt una dintre aceste femei (uite, că am curaj s-o spun!) şi cunosc multe asemenea mie. Dar parcă nu le văd strălucind şi parcă prea des când ne întâlnim tindem să discutăm la capitolul 1 – probleme, la capitolul 2 – nemulţumiri. Femeile peste 30 de ani sunt barometrul instabilităţii şi, aici, în România, acul o ia cu repeziciune în jos!
Niciuna dintre femeile despre care vă povesteam n-a stat acasă, cu mâinile în sân. Ba chiar toate au luptat să-şi facă o carieră într-o ţară monopolizată de bărbaţi, o ţară în care dacă eşti femeie salariul tău va fi cu siguranţă mai mic decât al colegului de sex opus, în care n-am auzit ca vreun proces de hărţuire sexuală la locul de muncă să fi fost câştigat de cea care l-a reclamat (deşi cazuri reale cunosc destule!). Toate aceste femei au dat din coate, au muncit pe brânci şi au încercat să-şi construiască o cale în viaţă. Unele au reuşit şi în plan personal – sunt mame şi soţii. Şi ar fi trebuit ca acum, la vârsta echilibrului, să aibă acea seninătate şi pace interioară. Ar fi trebuit, dar… nu aici!
În Neverland eşti dispensabilă şi oricât de mult te-ai strădui să trăieşti după un set sănătos de principii inoculate de severa şi sfătoasa ta bunică, nu reuşeşti să te menţii pe linia de plutire. Regulile jocului de-a viaţa se schimbă mult prea des şi mobilitatea cerută de situaţie e mult prea mare. Ce să faci mai întâi – să-ţi menţii cariera cu ore suplimentare, să mergi la şedinţele cu părinţii şi să faci teme pentru acasă, să găteşti, să te îngrijeşti ca soţul tău să aibă cămăşile călcate, să alergi pe la ghişee ca să-ţi plăteşti cele 1000 de taxe şi impozite, să planifici weekend-uri şi concedii în aşa fel încît să încăpă în buget – dacă încap? Câte profesoare ori câte femei medic din Neverland îşi permit acum, în 2010, să plătească menajera ori cursuri after school pentru copii? Şi câte îşi mai permit un tratament de înfrumuseţare sau măcar luxul de a avea timp să citească în linişte o carte ori să iasă la o cină cu partenerul lor de viaţă? Vârsta de aur nu există pentru ele – şi asta doar fiindcă s-au născut în Neverland.
Sunt o cinefilă înrăită pentru că – mai ales după 30 de ani – am învăţat că visele fac parte din viaţă şi că se pot împlini. Când Neverland devine prea insuportabil, aleg un film neapărat făcut la Hollywood, îmi iau o pungă mare de popcorn şi mă visez… în altă parte. Visez că în dulap mă aşteaptă sandalele Manolo Blahnik pe care le voi purta la party-ul de sâmbătă seara, că am timp de-o şuetă cu prietenele (care de data asta nu sunt nervoase că li s-a ridicat maşina sau că trebuie să dea o şpagă poliţistului pentru nimic), că soţul meu va apărea din senin cu un buchet de flori, că viitorul este sigur şi că ziua de mâine nu poate aduce nimic care să-mi zdruncine universul (aşa cum s-a întâmplat în trecut).
Şi acolo, în mijlocul ficţiunii, mă simt liberă să-mi trăiesc vârsta de aur. Am evadat din Neverland!
* “Sunt o femeie în formare. Mă străduiesc, aşa cum facem toţi. Încerc să trag învăţăminte din fiecare problemă cu care mă confrunt, din fiecare experienţă. Viaţa nu e niciodată plictisitoare“. Oprah Winfrey
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
