Duminică, soare de amiază, terasa mică – două mese – a unui wine bar, foarte cochetă, la doi pași de Calea Victoriei. Un stop de dragul acestui colț aproape parizian la un pahar de prosecco foarte bun. Și, odată cu aroma dulce-amăruie a unui zarzăr înflorit adusă de o pală de vânt blând, trece pe lângă noi o apariție din alt veac, la propriu. O minionă în taior de un negru saturat splendid, cu o pălăriuță tot neagră, pantofi cu toc mic, gentuță cu un detaliu foarte șic din piele discret dantelată și cap mic de felină ca încuietoare. Am simțit brusc că n-o pot lăsa să treacă fără să-i spun ce plăcere mi-a făcut vederea ei și s-o rog, dacă ar fi fost cu putință, să rămână un pic cu noi, să nu mi se pară că am visat. A acceptat zâmbind (trebuie să fi făcut ravagii cu acest zâmbet în tinerețea ei) și vreme de un pahar ne-a răspuns la inevitabila întrebare: de unde vine aerul acela tineresc, cuceritor și la… 93 de ani și cum s-a descurcat cu dorința irezistibilă a celor din jur de a afla cine este?
Doamna X vorbea și mie mi se părea că spune și nu spune adevărul întreg, că prea părea simplu, și, dacă așa era, atunci de ce atât de puține femei fascinante în lumea de azi? Trebuie să mai fie un ceva secret, mic, mare, naiba știe, pe care nu-l mai primim cu laptele matern, cu poveștile copilăriei sau prin cartea menită să ne asigure partea în viață.
Sally Gordon, o americancă ce avea 101 ani în 2010. Mi s-a părut că seamănă cel mai bine cu Doamna X, mai puțin pălăria și cerceii, care erau alegeri mult mai discrete. 🙂
“Misterul unei femei e o construcție dificilă, dar când e reușită, naște fascinație care durează și dincolo de devoalarea lui. Pentru că educația și inteligența nu te lasă să te epuizezi. Tu arăți, dar nu toată lumea vede. Tu nici nu vorbești cu toată lumea. Ai codurile tale în tot ce faci. Și răbdare. Cineva te va citi cum trebuie. Te descuie și vă luați. Cu atâtea chei la voi va fi imposibil să vă plictisiți. Că sunt cheile date de natură. Eu mai am niște chei, ale mele, și câteva rămase de la cei doi foști bărbați ai mei. Și încă mai caut ușile la care se potrivesc. Mi-aș dori să le descui pe toate înainte de a pleca. Poate ca să duc niște răspunsuri și dincolo.”
E senină ca cerul de un albastru incredibil. A băut cu înghițituri mici, vizibil încântată de această întâmplare. E independentă, iese zilnic din casă, indiferent de vreme, îmbrăcată cum știe ea – și ce bine știe! – unu, am fost norocoasă să am cam aceeași greutate toată viața și doi, sau poate asta e prima, n-am cumpărat vreodată ceva ieftin, comun, banal; dacă n-am avut bani, și am trecut și prin astfel de timpuri, pentru ce mi-am dorit, am așteptat până i-am strâns. (Oh, sfântă regulă!)
Doamna X a zâmbit mult în viață, uneori chiar și amar, dar a zâmbit. De plâns a plâns numai până a înțeles rostul lacrimilor. Ele trebuie păstrate, ca și rugăciunile: nu plângi pentru orice, nu îl rogi pe Dumnezeu pentru orice.
Doamna X a iubit mult în viață și viața însăși.
Doamna X încă mai primește flori. Doamna X are o minte sprințară, este foarte prezentă și nu suferă de singurătate. Doamna X citește pe internet presă franceză și germană. Doamna X își mai cumpără cărți. Dar și câte o eșarfă, o bijuterie, nu glumesc. Un inel, o pereche de cercei. Atunci când se desparte de câte un obiect de valoare din alte timpuri. Iubește să meargă la licitațiile unde își duce trecutul dispensabil. Îi place să vadă la cine va ajunge. Nu mereu e mulțumită, dar și atunci zâmbește.
Doamna X a fost o consumatoare fidelă principiului puțin și bun.
Doamna X ar putea fi o femeie universală, bunica tuturor fetelor și mama tuturor femeilor după care ai întoarce capul pe stradă. Pe care ai vrea s-o întrebi orice pentru că sigur ai primi un răspuns valabil. Eu aș fi luat-o acasă. 🙂
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
