Femeile & admiratorii lor cu pedigree

30 October 2021

Pe suprafața planetei noastre curg din abundență râuri și râulețe de hăndrălăi în căutare de aventuri și relații superficiale, care se năpustesc asupra domnițelor serafice cu pași fluizi și săltăreți, doar-doar s-o întâmpla și cu ei ceva ca-n filmele cu nenea instalatorul care repară chiuveta unei tanti planturoase sau cu proprietarul bătrân, gras, urât și inimos care ajută, dupe posibilități, locatara tânără și fără venituri să-și plătească chiria. Unii hăndrălăi sunt însurați și cu plozi, alții prinși în relații îndelungate și chinuitoare, alții, că sunt și d-ăștia, singuri în bătătură și nelegați de nimic în afara unor vise erotice de primă mână (de obicei, dreapta). Pe toți, însă, deși foarte diferiți între ei, îi leagă acest cordon ombilical: în capul lor funcționează o mașinărie cu fantasme născute din dorința de a subjuga sexul slab sub torentul farmecului personal care, nu de puține ori, ia forma strictă a statutului social. Cum ar veni, aceștia – pentru a ajunge la rezultatul final, adică la pat & zbenguială –, aruncă în luptă arsenalul cel mai de preț de care dispun, invocând punctul de atracție maximă din CV: sunt politicieni, manageri, chirurgi, diplomați, jurnaliști, moderatori TV, oameni de afaceri,  influenceri, celebrități etc. După cum se observă, nu pomenim aici nimic de cetele de maimuțoi no name care se bagă în seamă pe mediile de socializare, ne limităm strict la masculii cu greutate.

Firește, nu tuturor femeilor li se întâmplă să fie vânate/dorite de specimenele astea de soi, dar pare-se că nici insignifiant nu ar fi numărul lor. De notat e că ele rezistă eroic și nu cedează, iar mai târziu, când îl întâlnesc pe Gigea Gigel (bărbatul pe care îl plac), îi dezvăluie, oarecum într-o doară, cât de asaltate și indiferente au fost ele la insistențele unor bărbați faimoși, influenți, bogați etc.

Un alt detaliu de semnalat este că, prin comparație, bărbatul căruia îi fac mărturisirile, câteodată, nu se ridică nici pe departe la înălțimea realizărilor profesionale, a faimei sau veniturilor celor care le-au dat târcoale tipelor și au fost trimiși să plimbe ursul.

Motiv numa’ bun să te întrebi: dar de ce l-ar prefera pe acest nichipercea Gigea Gigel în locul lui Y, care e așa și pe dincolo?

Un posibil răspuns, deși incomplet, este mai jos.

În 1933, după venirea naziștilor la putere, Einstein a emigrat în SUA și a fost numit profesor la Princeton. Acolo, o duzină de admiratoare se înghesuia să-l vadă pe Esteemed Herr Professor și el, sensibil la atenția acestora, le primea galant în camera de zi într-un halat purtat neglijent căruia, în mod miraculos, i se desfăcea șnurul după o oră de flecăreală, dezvelind parte din epiderma ce adăpostea ditamai geniul. Mai exact, fix bucățica de epidermă care nu avea nicio legătură cu geniul său. El se prefăcea a nu băga de seamă, în schimb, unele fane (câteva, nu toate), îndatoritoare, pricepeau mesajul subliminal și, astfel, făceau rost de o întâmplare hazlie și nemaipomenită (de depănat nepoților la gura sobei) despre cum și-au petrecut ele o după-amiază însorită cu ăla micul (relativ mic) al celei mai mari minți a secolului XX. Einstein, se zicea, dacă se întâmpla ceva, era mulțumit, dacă nu, își strângea alene șnurul la halat și, după alte minute de flecăreală, ruga politicos domnișoarele și doamnele venite să-l vadă în carne și oase să îi permită să se retragă în camera de studiu.

Pe scurt, o explicație parțială a refuzului ar fi că ăla faimos/influent/bogat etc. nu vrea decât să se distreze, ele nu fac parte din categoria girls just wanna have fun, vor mai mult de atât și, realizând că nu e posibil, zic pas.

Acum, lărgind aria motivațiilor, tipele se mai dezic de masculul cel șmeker/nabab/celebru/viril/elegant/șamd – după ce-l supun atent razei lor vizuale critice – și fiindcă ăsta n-are nimic serios în cap, ori, dacă are, e nașpet cu spume, ori muuuult prea în vârstă și libidinos, ori figurant și prost, ori arogant și nesimțit, ori însurat și kűrvar, ori o combinație incredibil de reușită între toate.

Dar, pentru ele, întrucât alte fătuci ar fi în extaz dac-ar primi asemenea oferte de la domni potenți, refuzurile ar trebui să conțină  aplauze care să răsune ca un ropot de tunete. Vai, i-a dat flit lui Vasile de la Curtea de Conturi! Incredibil, nu a vrut să se culce cu omul de afaceri Mitică! L-a trimis după țigări pe prezentatorul Marcel!

Tu-ți dai seama ce caracter puternic, integru și independent este ea? Ce principii nobile de viață păstrează în suflet? După ce standarde înalte se ghidează? Ce așteptări are de la un pretendent?

Aproape te minunezi să descoperi că ființează pe pământ asemenea femeie…

…care, în schimb, ajung să îl accepte în viața ei pe mult mai puțin realizatul Gigea Gigel căruia, oricum, i se fâlfâie de șleahta de fani cu pedigree care i-a dat târcoale și care, claie peste grămadă, într-o bună zi, o mai lasă și baltă.

PS Feriți-vă de Gigeii Gigea! Ăștia-s cei mai perfizi.

Toate articolele lui Mihnea, aici.

Mihnea există virtual doar AICI

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Eseu despre trezire

Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase

Părinți reglați emoțional, copii alfabetizați emoțional

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Oana / 30 October 2021 17:45

    Articol de rahat avand subiect de rahat, personaje de rahat : curvele comune, adica pițipoance “respectabile”- cetatene cu familie si vise umede, ce-si pun poze planturoase sau ipocrit naive si dragute pe retele pt admiratia publicului larg, uratii cel mai adesea purii cu bani cum e si in poza prezentata, nu doar gigii-gigea si tare ma tem ca si autorul e asisderea, ca nu-i la prima abatere si habar nu are ca de soi nu-i nici un mascul care vaneaza muieri si pupeze. Contributii pe vreo tema sociala nu doar sarabande vulgare si exorcizari ale eu-lui autorial balos? Da’ de unde…

    Like 7
    Dislike 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro