Fără prezența eternului feminin, mă tem că, noi, bărbații, ne-am mineraliza, uitând că între noi și Dumnezeu se interpun nu doar îngerii, ci și femeile. Al căror chip pe jumătate privește spre cer, iar cealaltă jumatate, spre noi și spre pământ.
Cred că lumea poate fi locuită, în dimensiune estetică, doar în măsura în care înțelegem că prezența femeii este indispensabilă în calitatea ei de ființă care multiplică viața și, deopotrivă, în calitatea de filtru sublim care o colorează fundamental.
În toate formele și ascunzișurile lui, de oriunde am privi, sufletul feminin pare o imensă oglindă cu geometrie variabilă în care se reflectă nu doar chipul nostru, ci chipul însuși al lumii cu toate luminile și penumbrele ei. Femeia, din orice timp, din orice colț de lume, are nevoie de puțin, dar acest puțin e tot ce pune în mișcare lumea. Iubirea, doar autentică fiind, aduce cu sine blândețe, răbdare și o nemărginită dorință de apropiere.
Noi, bărbații, când suferim, nu din dragoste suferim, ci mai degrabă din lipsa ei, ori din absența dozajului ei optim, care oricând ar putea schimba contradicția în consimțământ. Ce vor femeile? Vor să fie iubite, așteaptă tandrețe, sunt fericite și contaminează cu fericirea lor când se simt speciale. Și ce mai vor? În pofida prejudecății că se uită numai după bărbați cu alură atletică, caută mai degrabă farmecul discret al inteligenței și sentimentul de putere, dar nu atât pentru puterea în sine, cât mai curând pentru efectul ei liniștitor de siguranță si protecție.
O femeie, atunci când se știe iubită, este, în pofida fragilității ei și a tuturor slăbiciunilor, o femeie puternică. Rațiunea de a fi a femeii este sentimentul că poate răspunde cu infinită dragoste, dragostei noastre.
Femeile sunt plămădite din făină albă, sufletul lor, dacă ar fi să mi-l reprezint, este rozaliu, iar stelele sub care s-au născut sunt și acum albastre. Noi nu suntem altceva decât lenta developare a amintirilor iubirior trăite, devenite, printr-un subtil proces de cristalizare, stări de spirit.
Cu mâinile delicate, cu degete lungi și subțiri, cu încheieturi fragile, cu umeri sensibili, cu zâmbet ștrengăresc și dezinvolt, le vrem, le abandonăm, le căutam, ne pierdem și ne regăsim în ființa lor, înțelegând într-un târziu că, fără ele, echilibrul întregii lumi ar fi cu neputință de imaginat! Făptura lor delicată și paradoxală este locul unde adastă în liniște sublimul lor vis: de a fi admirate, apoi curtate și cucerite, apoi iubite și tandru, și pătimaș. A le înțelege în totalitate pare să fie mai complicat decât angajamentul de a explica unui copil imperativul ipotetic din Critica Rațiunii Practice a lui Kant. Și apoi, de ce să le înțelegem în mod absolut, când ele așteaptă altceva: să le fie apreciat devotamentul până la renunțarea de sine, capacitatea rară de a se dărui, puterea de a aștepta până dincolo de logica plauzibilă a răbdării și atenția uimitoare acordată celor mai insesizabile detalii.
Când le iubim, se luminează în noi partea cea mai frumoasă din ceea ce suntem, iar femeile, în trepidanta lor zăbavă de a ne seduce nu precupețesc niciun efort, devenind mai fecunde și mai senine, deșteptând cu surâsul lor puterea de zămislire a unor vise, altminteri, neverosimile.
Am iubit cele mai frumoase femei și frumusețea lor mi-a fermecat gândul, apoi le-am pierdut, iar chipul lor, în care se mai reflectă și acum cel mai sublim răsărit si cel mai nobil amurg, mi-a rămas definitiv fixat pe retină. Lumea o văd frumoasă, misterioasă și copleșitoare, intrigantă și perplexă așa cum au fost toate femeile iubite! Nu regret nimic și nu le reproșez nimic femeilor pierdute, așa cum nici zilei, în simpla ei desfășurare, nu-i reproșez că aduce cu sine întunericul, ci mă bucur plenar că soarele, atunci când asfințește, dă cel mai frumos spectacol de lumină rubicondă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
