Prima ei amintire era aceea a unei icoane. O icoană obișnuită, care, pe vreme aceea (să fi fost 1975?) nu plângea, nu tușea, nu strănuta. Minunile au început a se petrece mult mai târziu, odată cu apariția posturilor de televiziune unde ele, minunile, puteau fi popularizate mai ușor. Tatăl, preot. Mama, fără ocupație. La ei în casă mirosea a tămâie și mir. La ei în casă, toată lumea se ruga de vreo trei ori pe zi. La ei în casă, dulapurile erau pline cu haine negre și haine albe, cu fuste lungi și baticuri. La ei în casă se discuta despre Diavol, despre tentații și păcate. La ei în casă a învățat ea pentru prima dată că și frumusețea fizică e un păcat în felul ei. Omul trebuie să fie plăcut lui Dumnezeu, nu frumos pentru semenii lui; frumusețea vine de la Necuratul, tot de la el și ispita la care un trup frumos trebuie neapărat să reziste. La ei în casă nu puteai găsi în bibliotecă decât o singură carte, Cartea Cărților.
Așa cum stă acum, pe un scaun, în cabinetul medicului, semnând în josul paginii cum că nu e de acord ca fiica ei să fie vaccinată după naștere, n-ai zice că V. e un om viu. Se mișcă mecanic, vorbește mecanic, logica ei pendulează între cele două-trei idei care i se învârt în cap ca o roată de bâlci… De fiecare dată când vreuna dintre ele se află în pericol, apare vocea care-i spune că trebuie să ignore tot ce aude, că tot ceea ce amenință acele două-trei idei e venit de la Diavol. Astăzi, e ea însăși preoteasă; are propriile ei icoane, propriul ei dulap cu haine albe și negre, propria ei rezervă de lumânări, mir și tămâie. Și, peste toate… copilul. Binecuvântarea lui Dumnezeu. Părintele stinsese lumina, ca de obicei, se rugaseră împreună, în întuneric, la marginea patului, apoi el, deasupra, cu respirația încă mirosind a mujdei, făcuse minunea posibilă. Ea continuase să se roage și în timpul săvârșirii minunii. O ajuta să treacă mai ușor peste durere. Nu se obișnuise încă… trecuseră ani și ei îi venea încă greu să se obișnuiască. Închidea ochii și aproape că nu respira în cele câteva minute.
Din momentul aflării veștii, așternuseră totul pe hârtie. În primul rând, fără vaccinuri. Dumnezeu hotărăște cine trăiește și cine moare, Diavolul ne face să credem că avem și noi un cuvânt de spus. Medicii îi vorbiseră despre cifre, despre mortalitatea infantilă de dinainte de apariția vaccinurilor, despre șansele pe care un copil nevaccinat le are să supraviețuiască uneia sau alteia dintre boli… Ea, însă, știa mai bine. De fapt, nu ea… Părintele știa, Dumnezeu știa… Era suficient. Prin rugăciune ajunsese copilul acesta să existe, prin rugăciune va supraviețui și de acum înainte. Iar dacă nu, voia Domnului… Cine suntem noi să ne opunem?! Copilul acela nu era al ei, ci al Domnului, tot la fel cum ea însăși nu-și aparținea. Gândul acesta o ajutase să depășească multe ispite. Nu e ușor să te măriți virgină. Mai ales când porți cu tine blestemul frumuseții; V. rezistase. O singură dată simțise o atingere nepotrivită; o speriase teribil slăbiciunea corpului ei. Dacă nu s-ar fi rugat, s-ar fi prăbușit, ar fi căzut și cine știe unde ar fi fost astăzi.
Medicul, așezat și el pe scaun, își maschează enervarea încercând să citească ceva de pe o fișă. Văzuse cadavre de copii, cel puțin tot atâtea câte icoane fuseseră atinse de evlavioasele buze ale mamei din fața lui. Se întâlnise cu Dumnezeu prin blocurile operatorii, îi văzuse puterea, dar și limitele; avea acasă propria lui icoană. Una banală, sfințită… sfințită pentru că așa e regula… banală pentru că, în toți anii ăștia în care stătuse agățată în cui, nu plânsese, nu tușise, nu strănutase. Îl simțise pe Dumnezeu uitându-i-se peste umăr când deschidea sau închidea vreun pacient, când își plimba mâinile printre organe. Vorbise cu Dumnezeu în repetate rânduri, avuseseră lungi conversații raționale și ajunsese la concluzia că Dumnezeu e un tip rezonabil, cu simțul umorului, poate chiar ușor gurmand și pus pe șotii. Acum, când o privea pe V., însă, nu reușea să vadă decât un corp cernit, mumificat de ignoranță. Dacă ar fi intrat Dumnezeu pe ușa cabinetului, medicul nu s-ar fi mirat foarte tare dacă l-ar fi văzut scuturând-o serios pe V., prinzând-o de umeri și dându-i ceva bani ca să-și cumpere alte haine în locul ăstora negre pe care le poartă acum. Dumnezeu, însă, trebuie să fi fost ocupat de vreme ce ușa cabinetului rămase închisă.
De la medic, V. va merge direct la biserică. Apoi, seara, va avea o discuție serioasă cu părintele. Trebuie să aleagă școala pe care fata o va urma, mănăstirea unde va crește ferită de ispite, sfântul ce are s-o ocrotească pe copilă. După botez, vor pleca într-un pelerinaj pe la mănăstirile din Moldova. Acum o deranjau sânii care se chinuiau obscen să iasă din sutienul negru. O deranja că, dintr-o dată, trebuia să admită ca are sâni, că ei sunt vii, că devin de necontrolat. Ea fusese vaccinată… Poate că de aici veneau momentele de slăbiciune în care ar fi vrut să se gândească la corpul ei, să-l admire în oglindă. Corpul acesta căpătase, în ultima vreme, o voce a lui, era din ce în ce mai neascultător și toate astea pentru că voința ei slăbea. Mai multă rugăciune, mai puține ispite și totul va reveni la normal. Apoi, va trebui să găsească o soluție pentru a-și proteja fiica. Să-i găsească un soț bun, un preot, un soț ca al ei, un soț ca al mamei, un soț ca al bunicii. În tablourile ei de familie, V. admira un șir parcă nesfârșit de bărbați în negru, cu bărbi impunătoare, serioși, cu burțile neafectate de posturile ținute riguros, cu privirile crâncene ale celor care intră în luptă directă cu Diavolul… În șirul acesta de luptători va trebui să-și găsească locul și soțul fiicei ei. Fiica ei, darul acesta al lui Dumnezeu care acum adormise la pieptul lui V., copilul Domnului care nu va purta pe umăr semnul Diavolului, floarea aceea scrijelită în carne…
Pe Ovidiu îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
