Invariabil, predictibil, clasic, banal de des, femeile deștepte ale lumii ajung de iubesc, până la adulație, cohorte de bărbați mediocri. Întotdeauna așa se întâmplă, parcă e un făcut. Visul lor caută perechea, ochii lor cad pe-un salcâm de la marginea șoselei.
Femeile deștepte navighează pe alte orbite ale vieții și au liftul lor, încet, transparent și secret, către o lume liberă, flexibilă, în alte culori și cu alte mirosuri, o lume către care se-ndreaptă de mici. Iar ei habar n-au. E o lume frumoasă, dar nu-i o lume nici ușoară, nici primitoare, acolo, la pragul stratosferei și n-am să intru în detalii pentru că multe nu știu nici eu despre lumea asta. Știu că există.
Natural, tangențial, câte un bărbat deștept liber-navigator la rândul lui, se-arată în jocul lor nelumesc. Îndeajuns de timid pentru ca femeile deștepte să nu-l constate, să nu-l bage în seamă, să-i râdă-n chelie, să-l ignore ori, mai grav, să simtă c-ar vrea să-l suprime, cu neîncredere, din calea lor. Pentru ca, apoi, aceleași femei deștepte să ofteze că nu-s destui bărbați deștepți pe lumea asta.
În schimb, este deajuns un zvâc de testosteron primordial, al câte unui Vasile – aer curat, croit sănătos din doi miei nebotezați și-un cârlan, precum bunda moldovenească pentru ca ele, în deșteptăciunea lor plenară, să zâmbească tâmp și să le atribuie acestora, apriori și pe ne-ntrebatelea, puteri de zei și de eroi.
După care femeile deștepte își pierd capul. Viața le oprește ceasurile, le astupă ferestrele cu draperii grele de pluș și adio, lumină. Ele, femeile deștepte, alunecă pe podeaua din bucătărie și apoi jos, pe scări, de la camaraderie către interes, către fiori, gânduri, planuri, încercări, iar bulgărele iubirii lor rotunde, plenare, dospește și crește până atinge tavanul, apoi pân’ la creasta muntelui. Iar de-acolo pân’ la Lună mai este cale de-o clipă.
Postamentul a fost clădit, cimentul s-a uscat, Vasile poate să urce. Sus pe soclu, Vasile pozează: își arată zâmbetul de băiat de treabă, mușchii, își face selfie-uri, ațipește, se scarpină, se uită-n gol, uneori vorbește public și, cu viteza luminii, se obișnuiește cu locul. De undeva de jos, femeia deșteaptă pune mâna streașină la ochi și privește după Vasile-n sus, abia de-l mai zărește. Nu mai știe nici ea dacă a clădit un soclu ori un obelisc.
Timpul trece cu treaba lui. Cert este că femeia deșteaptă, cu numărul de telefon al lui Vasile salvat la Preferate, cu poze făcute împreună și împânzind lumea virtuală, culmea, tot singură este. Simte ea c-ar dinamita, la un moment dat, soclul, să-l vadă pe Vasile jos, în picioarele lui, la statura lui, dar nu mai are putere. A muncit prea mult să-l urce-ntre zei. Și e, și ea, ostenită.
Vine totuși, după o vreme, ziua aia în care femeia deșteaptă realizează cât e Vasile de simpluț. Știe, dar n-o recunoaște, din vanitate. Iar dacă Vasile are ghinionul de calcă pe bec și-i prins, femeia deșteaptă devine dragon, își activează ego-ul și-l spulberă din calea-i și din gânduri, de parcă n-ar fi fost.
Femeia deșteaptă știe, însă, că istoria o să i se repete. Așa încât, imediat ce termină de măturat și aspirat locul, iar rămășițele soclului s-au adunat în saci, în timp ce Vasile s-a pierdut în lume, cu ale lui vii și umane trăiri, în cale îi apare Ilie.
Ilie e un om pâinea lui Dumnezeu. Nițel mai în etate și tot așa de șugubăț și descurcăreț ca Vasile, ba parcă și la bărbie seamănă. Ilie într-adins a fost trimis de Dumnezeu să-și încrucișeze calea c-o deșteaptă, c-așa-i aduce soarta-mpreună. Ilie, pe ton de amorez, întreabă femeia deșteaptă când poate să se culce cu ea, c-o seninătate de parc-ar cere o cafea la drive-thru. Fiindcă Ilie știe de ce vrea să fie c-o femeie.
Femeia deșteaptă și-a înțeles lecția și oftează. Cu coada ochiului caută mătura și aspiratorul, să-i fie p-aproape.
Îi zâmbește, ca proasta, semețului și îndrăznețului Ilie, așteptând o minune. Îl privește îndeajuns de intens pentru ca Ilie să-ntrebe dacă e vreun soclu p-aproape unde să poată urca și el.
Femeia deșteaptă îi dă lui Ilie sacul cu ciment, roaba și mistria și știe că e o chestiune de Când și nu de Dacă.
Pe Magdalena o găsiţi cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
