Mă numesc Ava și mi-am adus aminte că sunt femeie. Cred că am uitat treaba asta undeva între anul trei și patru de facultate, când m-am pierdut în cărțile de drept și apoi în profesia de avocat. Ultima oară când am fost femeie cred că a fost prin anul întâi de facultate. Atunci m-am îndrăgostit lulea de un coleg și-am fost nedespărțiți cam un semestru. Stăteam în aceeași banca la cursuri și seminarii, mergeam peste tot de mână, ne pupam prin toate cotloanele și parcurile până ne usturau buzele. Era între noi o scânteie pe care o țin minte și azi și pe care n-am mai trăit-o niciodată. Nu știu dacă simțeam așa pentru că îl iubeam pe el foarte mult sau pentru că eu însămi eram acolo, prezentă 100%, femeie, cu trup și minte, cu simțuri.
Am mai iubit și după aceea. Mai matur, mai calculat, mai absent. În anul întâi de stagiatură, m-am îndrăgostit din nou, de un tip ceva mai matur decât mine. Atunci aș fi vrut să mă ia de nevastă, să-i fac vreo doi copii frumoși și să trăim fericiți ca-n basme. Dar aș fi vrut să fiu, în egală măsură, un avocat de succes, să muncesc pe brânci la birou ca să câștig experiență și să avansez în schemă. Ne-am iubit printre ore suplimentare și weekenduri la birou cam un an, până când el s-a iubit și cu altă femeie și mie nu mi-a convenit. Așa că i-am dat papucii. Și mi-am văzut mai departe de carieră, tânjind în fundal după o nouă iubire. Din ce în ce mai absentă din viața mea de om, de femeie, dar tot mai activă și triumfătoare în viața mea de avocat.
La un moment dat, cred că am încetat să mai fiu femeia Ava și am rămas doar doamna avocat, îmbrăcată regulamentar în ținute corporate, sexy- elegant. Mai degrabă moartea pasiunii din ce aflu de la amicii mei bărbați. Vorba aia, ca să te ia în serios cineva și să te aprecieze pentru neuron, iar nu pentru formele voluptoase sau pentru decolteu, trebuie să ai grijă cum te îmbraci. Ceea ce n-ar fi o problemă dacă n-ai uita că există viață după birou, iar pentru viața asta trebuie să ai alte haine. Dar, ce să vezi, dressingul tău e plin cu haine corporate.
În anii aștia am mai iubit câțiva bărbați, și mai absent. Dar mi-am iubit profesia la nebunie. Sexul pălea pe lângă realizările profesionale. Un dosar câștigat era de o mie de ori mai orgasmic decât o partidă cu iubitul, oricare ar fi fost el. Doar ciocolata, ah da, ciocolata, le întrecea pe toate.
Anul trecut vorbeam cu un amic despre situația mea. Mai bine zis, mă lamentam și încercam să înțeleg de ce totuși nu se leagă nimic în plan profesional. Mai am prietene la fel de ocupate ca mine care, uite, și-au găsit bărbat, s-au măritat, au și copii. Eu ce naiba am? Tu nu-mi inspiri nimic, îmi zice el sec, adică dacă mă uit la tine ca la o femeie, nu ca la o colegă de breaslă, nu-mi transmiți nimic. Ești atât de ancorată în ce faci la birou încât nu mai e nimic dincolo de asta. Ce bărbat are nevoie de așa ceva? M-a șocat. Bine că stăteam pe scaun. Am mai dat o gură de vin pe gât și am schimbat subiectul.
M-a urmărit discuția asta un timp, dar nu prea știam ce să fac. Cum să schimb, ce să schimb? La ce să renunț? Mi-am zis că cel mai bine e să încep prin a o căuta pe femeia Ava, sigur e ascunsă pe undeva, printre dosare și cărți. Am găsit-o, zâmbind firav pe după niște frici. Era una barosană, cât casa, care-i băgase în cap că dacă iese prea mult la lumină, o pune în con de umbră pe avocată. Și asta din urmă n-o să mai fie credibilă și toată munca ei va fi în zadar. Și atunci, la ce bun să fie femeie și măritată, dacă profesional e varză. Ca și cum, vezi Doamne, a fi femeie anulează automat cariera.
Am scos-o pe femeiușca Ava la un cico ș-am început terapia. I-am explicat că poate să umble liniștită prin lume, să facă uz de sex appeal fără opreliști, să-și mai arate din când în când și decolteul – ce e frumos și lui Dumnezeu îi place – și s-o mai relaxeze și pe doamna avocat, nu moare nimeni dacă după birou neoronul se decuplează de la clienți și dosare. De frici nu scapi așa ușor, deci roadele vor veni greuț. Dar frica de o bătrânețe cu zece pisici e parcă mai mare. Deci, la treabă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
